Zeci de hectare afectate de foc și tone de furaje făcute scrum în câteva ore! (Video)

Marți după-amiază, pompierii militari și voluntari au intervenit pentru stingerea a cinci incendii izbucnite în localități din județul Botoșani. Misiunile au fost îngreunate de vântul care sufla cu putere.

Pompierii botoșăneni au intervenit la Vlăsinești, unde au ars aproximativ 20 de hectare de vegetație uscată. Au acționat pompierii din cadrul Stației Săveni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din Vlăsinești, mai bine de trei ore.

La Prăjeni a ars aproximativ o tonă de deșeuri menajere și vegetale. Au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Prăjeni, cu un buldoexcavator.

 

Și la Românești a fost nevoie de intervenție urgentă, aici arzând aproximativ trei tone de furaje. Au ajuns pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Românești. Au fost protejate de foc casă și celelalte construcții din gospodărie.

La Blândești a ars vegetația uscată de pe aproximativ un hectar. La fața locului a intervenit Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Blândești.

La Havârna a ars aproximativ un hectar de vegetație uscată. Incendiul a fost stins de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Havârna.

Cauzele probabile de producere a incendiilor au fost folosirea focului deschis în spații deschise și autoaprinderea. Misiunile au fost îngreunate de vântul care sufla cu putere.

Potrivit legislației privind protecția mediului, este interzisă arderea miriștilor, a tulbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase.

”Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor”, transmit reprezentanții Gărzii de Mediu Botoșani.

În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

LPF a anunţat programul etapei a 11-a a Superligii, când se dispută meciul FC Botoşani - UTA Arad!

astăzi, 11:48

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunţat, joi, programul etapei a 11-a a Superligii: Vineri, 9 octombrie Ora 18.00 Corvinul Hunedoara - FC Voluntari Ora 21.00 Sepsi OSK Sf. Gheorghe - D...

La 70 de ani, fratele lui Valeriu Iftime este vicecampion european la Alergare Montană: ”Cum am devenit scafandrul cu picioare de... argint”

astăzi, 10:59

Născut pe 2 decembrie 1955, la Zlătunoaia, în județul Botoșani, Dumitru Iftime a absolvit în 1978 Academia Navală „Mircea cel Bătrân", în Constanța, oraș und...

Două firme din Botoșani, cu angajați străini, controlate de polițiști. Rezultatul: fără nereguli constatate! (Foto)

astăzi, 10:07

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de ...