"Pantofi de învăţătoare care locuieşte pe strada Humăriei în ORAŞUL Botoşani, anul de graţie 2016, secolul XXI ... la unii, că la noi cu vreo trei secole în urmă! Au aproape două luni de când au "râmat" strada asta de o aruncătură de băţ! De la 7 dimineaţa până la 18 seara! Oameni buni, 11 ore pe zi cu pauză prelungită la prânz, că era cald afară şi-şi făceau amiaza la umbră! 11 ore de huruit, de gălăgie imensă, vorbăraie de tot felul, glume! Dar totul ca la Cooperativa "Munca în zadar"! Am înghiţit două luni praf cât într-o viaţă. Mamei mele îi vine să-şi ia patul în care zace şi să plece, dacă ar putea! Două luni în care au săpat, au acoperit, iar au săpat, iar au acoperit, au greşit, au reparat, pe unii ne-au uitat să ne cuprindă în proiect, deşi plătim apa la greu, au stricat cât au putut. Am înţeles că sunt fonduri europene, dar nu e nimic oficial- nicio tablă pe care să scrie ceva, aşa cum ar trebui! Cine lucrează, termenul, suma alocată... Nimic! Ba mai mult, când am întrebat de la ce firmă cer eu despăgubiri pentru scările rupte, pentru că eu îngrijesc doi bolnavi şi nu am bani să refac, domnul inginer responsabil de tot mi-a spus că am necazuri pentru că sunt rea, afurisită. Răspuns de om care trăieşte într-o ţară care se vrea membră UE! Şi eu stau bine, că de la o bucată, după ce mă înnămolesc bine, mai pot s-o iau pe-o uliţă ca să ies în şosea. Dar sunt vecini cu copii la şcoală care înoată în mâl şi noroi. Şi azi au stat de ploaie, mâine vor aştepta soarele, poimâine vor aştepta să se usuce pământul, iar noi ne vom descurca aşa cum vom putea. Dacă aş avea un copil, cât am iubit eu oraşul ăsta şi ţara asta, i-aş spune cu mâna pe inimă: Du-te, dragul mamei, acolo unde vei găsi oameni care gândesc cu capul, oameni care se respectă, oameni care sunt OAMENI!", a scris pe reţeau de socializare Facebook Florentina Dănilă, cadru didactic la Liceul Pedagogic "Nicolae Iorga" din municipiul Botoşani.
(sursa foto: Facebook)