Filosoful ÅŸi eseistul Mihai Åžora a murit, sâmbătă, la vârsta de 106 ani. Pe pagina sa de Facebook a apărut o postare cu mesajul: ”Iubitule, ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci FrumuseÅ£ea însăşi”, semnată Aziul.
Mihai Åžora, eseist ÅŸi filosof, s-a născut la 7 noiembrie 1916, în comuna Ianova, judeÅ£ul TimiÅŸ. A urmat Liceul „C. Diaconovici-Loga” din TimiÅŸoara (1927-1934), apoi Facultatea de Litere a Universităţii din BucureÅŸti (1934-1938), potrivit ”DicÅ£ionarului scriitorilor români” (coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi ÅŸi Aurel Sasu; Ed. Albatros, BucureÅŸti, 2002). I-a avut ca profesori, printre alÅ£ii, pe Mircea Vulcănescu ÅŸi Nae Ionescu.
În 1939 devine student în filosofie la Sorbona, primind o bursă a guvernului francez, apoi, din cauza ocupaÅ£iei germane ÅŸi-a continuat studiile la Universitatea din Grenoble (1940-1945), pregătindu-ÅŸi aici teza de doctorat despre opera lui Blaise Pascal. S-a stabilit apoi la Paris, fiind numit cercetător stagiar la Centre National de la Recherche Scientifique din Paris, SecÅ£ia de filosofie (1945-1948), conform Radio România Cultural.
A revenit în Å£ară în 1948 ÅŸi a fost constrâns să rămână, potrivit sursei citate. A lucrat ca funcÅ£ionar în cadrul Serviciului de presă la Ministerul de Externe (1948-1950), apoi a fost ÅŸef al redacÅ£iei de literatură a Editurii în limbi străine de pe lângă Institutul Român pentru RelaÅ£ii Culturale cu Străinătatea (1951-1954), redactor-ÅŸef al compartimentului ”MoÅŸtenirea literară” al Editurii de Stat pentru Literatură ÅŸi Artă, unde reia seriile „Biblioteca pentru toÅ£i”, ”Scriitori români” ÅŸ.a.(1954-1969), precum ÅŸi ÅŸef al serviciului Biblioteci în cadrul Ministerului Învăţământului (1970-1977), de unde se pensionează.
A fost primul ministru al Învăţământului după căderea regimului comunist, făcând parte din guvernul condus de Petre Roman. A demisionat din funcÅ£ie în semn de protest faţă de mineriadele din 13-15 iunie 1990, refuzând apoi să mai ocupe funcÅ£ii în cadrul administraÅ£iei de stat.
A debutat editorial în FranÅ£a cu eseul „Du dialogue intérieur. Fragment d’une Anthropologie metaphysique” (Editura Gallimard, 1947). Trei decenii mai târziu, publică în Å£ară volumul „Sarea pământului. Cantată pe două voci despre rostul poetic” (1979, Premiul Uniunii Scriitorilor), după care i-au apărut volumele „A fi, a face, a avea” (1985) ÅŸi „Eu & tu & el & ea… sau Dialogul generalizat” (1990). A semnat ÅŸi volume de publicistică: „Firul ierbii” (1998, Premiul Uniunii Scriitorilor), „Filosoficale” ÅŸi „Câteva crochiuri ÅŸi evocări” (2001), „Mai avem un viitor? România la început de mileniu, interviuri” (2001), „Locuri comune” (2004), „Clipa ÅŸi timpul” (2005), „Despre toate ÅŸi ceva în plus. De vorbă cu Leonid Dragomir” (2005).
A colaborat cu articole ÅŸi studii în reviste ca: „Familia”, „România literară”, „ViaÅ£a românească”, „Ramuri”, „Cronica”, „‘Vatra”, „22”. A tradus din J.J. Rousseau („Visările unui hoinar singuratic”, 1968), J.P. Sartre („Cu uÅŸile închise”, 1981).