Documentele fiscale pot fi comunicate printr-un serviciu on-line al ANAF. Noile reguli au intrat in vigoare

Persoanele fizice vor putea comunica electronic cu ANAF printr-un serviciu on-line, prin care vor putea trimite si primi de la ANAF mai multe documente, se mentioneaza intr-un act normativ care a intrat ieri in vigoare. Conform noilor dispozitii, aceasta facilitate va fi disponibila pana la sfarsitul anului 2014 numai pentru contribuabilii cu domiciliul fiscal in Bucuresti si Ilfov. De asemenea, prin respectivul serviciu, persoanele fizice vor putea solicita Fiscului informatii privind situatia contributiilor de asigurari sociale declarate de catre angajatori.

Codul de procedura fiscala a fost modicat prin OUG nr. 40/2014, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 455 din 23 iunie 2014 si care a intrat in vigoare la aceeasi data. Actul normativ cuprinde o serie de masuri prin care contribuabilii vor putea opta pentru a trimite anumite documente prin mijloace electronice catre Fisc, fara sa mai utilizeze posta sau faxul sau sa se deplaseze la sediul unitatilor fiscale. In plus, acestia vor putea nu doar sa trimita, dar si sa primeasca electronic unele acte de la ANAF.

Avand in vedere recentele reglementari, a fost adoptat un act normativ care pune in practica aceste dispozitii. Este vorba despre Ordinul MFP nr. 1154/2014 privind procedura de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanta intre ANAF si persoanele fizice, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 646 din 2 septembrie 2014 si care a intrat in vigoare la aceeasi data.

Mai exact, prin acest document este aprobata procedura prin care persoanele fizice vor putea trimite si primi de la Fisc documente prin mijloace electronice. Aceasta procedura detaliaza modul concret de realizare a schimbului de documente si cuprinde:

-dispozitivele de identificare electronica a persoanelor fizice in mediul electronic;
-comunicarea informatiilor si inscrisurilor prin serviciile "Spatiul privat virtual" si "Buletinul informativ fiscal";
-conditiile de comunicare prin cele doua servicii mentionate mai sus.

Serviciul "Spatiul privat virtual" consta in punerea la dispozitia persoanelor fizice a unui spatiu virtual aflat pe serverele Ministerului Finantelor Publice/Agentiei Nationale de Administrare Fiscala prin intermediul caruia se efectueaza comunicarea electronica a informatiilor si inscrisurilor intre ANAF si persoana fizica in legatura cu situatia fiscala proprie a acesteia, se mentioneaza in noile reglementari.

Prin accesarea serviciului "Spatiul privat virtual" persoanele fizice pot opta pentru comunicarea prin mijloace electronice de transmitere la distanta a actelor administrative fiscale emise in forma electronica de catre organele fiscale din cadrul ANAF. Asa cum este mentionat si in actul normativ acest serviciu este optional, nu obligatoriu, asa incat contribuabilii pot trimite in continuare acte catre Fisc si prin mijloacele clasice (posta, fax).

De asemenea, prin "Spatiul privat virtual" persoanele fizice pot transmite catre organului fiscal din cadrul ANAF cereri, inscrisuri sau documente.

In ceea ce priveste serviciul "Buletinul informativ fiscal", acesta consta in punerea la dispozitia persoanelor fizice a unor informatii publice cu caracter fiscal, in scopul indrumarii acestora in indeplinirea obligatiilor fiscale, se precizeaza in ordinul care se aplica din 2 septembrie. Acest serviciu reprezinta o aplicatie informatica de tip RSS.

Cele doua servicii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanta, denumite servicii de comunicare electronica, sunt disponibile gratuit, 24 de ore din 24. In cazul in care furnizarea unui serviciu de comunicare electronica presupune suportarea unor costuri pentru utilizatori, acestia vor fi avertizati in mod corespunzator, se subliniaza in noile prevederi.

Important! MFP si ANAF furnizeaza serviciile de comunicare electronica in conditii normale de functionare a echipamentelor electronice si nu raspund pentru eventualele disfunctionalitati ale sistemelor prin care se asigura serviciile electronice si care nu le pot fi imputabile.

Citeste materialul complet pe avocatnet.ro

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Joaca în familie, ce beneficii are pentru cei mici

Thursday, 23 July 2026

Când un copil de doi ani construiește un turn din cuburi și îl dărâmă intenționat, repetând gestul de zece ori la rând, nu se joacă fără rost. Testează cauzalita...

Un profesor din Botoșani a murit la doar 47 de ani. A lăsat în urmă o fetiță de 7 ani și o comunitate îndurerată!

Thursday, 23 July 2026

Vestea morții profesorului de limba engleză Cătălin Iordache a căzut ca un trăsnet peste familie, foștii colegi, elevi și toți cei care l-au cunoscut. În urma sa rămâne o&nb...

Din octombrie: Pacienții se vor programa printr-o platformă online națională. Toate spitalele, obligate să aplice noul sistem - LEGE

Thursday, 23 July 2026

Începând cu luna octombrie, în cadrul portalului „e-SănătateaMea", va funcționa un portal electronic pentru programarea pacienților din sistemul public de sănătate, ...