Iubirea. Cuvânt scurt, frumos ÅŸi care conÅ£ine o infinitate de posibilităţi. Dintre ele, una stă la baza căsătoriei ÅŸi a familiei. Adică doi oameni decid să vieÅ£uiască împreună, pentru că se iubesc. Altfel nu prea merge. Vorba cântecului unde dragoste nu e, nimic nu e. Un mare adevăr, de inspiraÅ£ie biblică.
Însă chestiunea începe să aibă aspecte din ce în ce mai necreÅŸtine, în ultima vreme. Asaltul secularizării ÅŸi al societăţii de consum face ca instituÅ£iile căsătoriei ÅŸi a familiei să fie serios zdruncinate în temeliile lor creÅŸtine. Sensul divin al iubirii începe să pălească în faÅ£a tratării de tip contractual al acestor două instituÅ£ii. Fiecare dintre ele are crucea ei, ispitele ÅŸi provocările si. Ceea ce duce la un fel de relativism de tip repetitiv: dacă nu a mers cu un partener, încercăm cu altul.
De exemplu, constat că sensul creÅŸtin al căsătoriei începe să fie înceÅ£oÅŸat pentru unii, care consideră că o căsătorie este un fel de luptă viguroasă a celor doi parteneri în scopul obÅ£inerii finalmente a unui DA. Frământări erotice, triunghiuri amoroase, jocuri de interese sau aiureli predestinaÅ£ioniste, toate concură pentru topul motivelor care decid o căsătorie. ConcepÅ£ia asta deviantă o văd propagată cu obstinaÅ£ie în toate telenovelele zis de dragoste care se termină cu un happy-end: în sfârÅŸit s-au luat. Åži după??? După nu ni se mai spune. . . Ori, actul de căsătorie nu este un sfârÅŸit al acestor frământări, ci, dimpotrivă, este momentul asumării unei iubiri jertfelnice faţă de cel/cea care-Å£i va deveni soÅ£/soÅ£ie. De-abia de la căsătorie începe viaÅ£a reală a familiei. Care presupune multe alte frământări, ispite ÅŸi jertfe. Însă, când îÅ£i fundamentezi greÅŸit căsătoria, nu te aÅŸtepta ca familia să Å£ină prea mult.
Frământări erotice, triunghiuri amoroase, jocuri de interese sau aiureli predestinaÅ£ioniste, toate concură pentru topul motivelor care decid o căsătorie.
Din când în când, văd cupluri ajunse la o vârstă venerabilă, care, după zeci de ani petrecuÅ£i împreună, se simt ca în prima zi. Åži multora li se pare nefiresc ÅŸi vor să afle secretul. Însă răspunsul bătrâneilor cu ochi veseli ÅŸi jucăuÅŸi este invariabil: iubirea.
Tocmai de aceea, căsătoria religioasă are la bază câteva principii care sunt importante în fundamentarea ÅŸi viaÅ£a unei familii. Le redau pe cele mai importante
1. Căsătoria dintre cei doi miri este o încununare a iubirii lor. Această iubire este simbolizată prin inelele ce se pun în mâinile mirilor ÅŸi prin cununiile ce se aÅŸează pe capetele lor De aceea, înainte de a spune DA, trebuie să cântărim bine TOATE aspectele unei căsătorii ÅŸi ale vieÅ£ii în familie. Altfel, regretele nu vor întârzia să apară. Dacă nu există iubire, familia va deveni un chin al sclaviei.
2. Familia creÅŸtină nu este, cum greÅŸit afirmă chiar ÅŸi unele confesiuni creÅŸtine, o înÅ£elegere reciprocă între cei doi miri. Ea este ceva mult mai tainic. Sf. Apostol Pavel spune că legătura ce se realizează între miri este asemenea legăturii dintre Hristos (numit ÅŸi Mirele Bisericii) ÅŸi Biserică (numită ÅŸi Mireasa lui Hristos). Ea implică nu numai un erotism firesc al trupului, căci, dacă ar fi aÅŸa, căsătoria ar fi numai un paravan pentru sex. Dimpotrivă, în căsătorie eros-ul devine agape, adică iubire jertfelnică, disponibilitate spre desăvârÅŸirea comuniunii, instrument pentru mântuire, pod de trecut în doi spre veÅŸnicie. Tocmai de aceea, conform Scripturii, cei doi miri nu mai sunt socotiÅ£i de către Dumnezeu ca două persoane diferite ci sunt socotiÅ£i un trup, precum însuÅŸi Domnul zice: Dar de la începutul făpturii, bărbat ÅŸi femeie i-a făcut Dumnezeu. De aceea va lăsa omul pe tatăl său ÅŸi pe mama sa ÅŸi se va lipi de femeia sa. Åži vor fi amândoi un trup; aÅŸa că nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu mai despartă. Este ÅŸi motivul pentru care, în ritualul Cununiei, mirii, împreuna cu naÅŸii, înconjoară Evanghelia de trei ori ÅŸi apoi pun mâinile ÅŸi capetele încununate pe Evanghelie ÅŸi pe Cruce. Adică mirii aÅŸeză pe Cuvântul-Hristos în mijlocul familiei, iar faptele (mâinile) ÅŸi gândurile (capetele) lor se vor pune în slujba desăvârÅŸirii creÅŸtine.
3. Analizând atent ceea ce Hristos spune mai sus, ne dăm seama că despărÅ£irea (divorÅ£ul) nu are ce căuta în existenÅ£a unei familii. Atunci când apare, este vorba de un groaznic accident: moartea iubirii. După aceasta, nu se mai poate face nimic. Este motivul pentru care, aparent, Biserica îngăduie divorÅ£ul: adulterul. În realitate, Biserica nu pronunţă vreodată divorÅ£ul, deoarece Hristos spune clar omul să nu despartă. În realitate, Biserica doar constată, cu amărăciune, că iubirea a murit ÅŸi că nu mai este nimic de făcut, decât dacă cei doi trec printr-un profund proces de pocăinţă, menit să restaureze încrederea. Căci adulterul este, în fapt, uciderea conÅŸtientă a încrederii ÅŸi iubirii. Zice Hristos: Eu zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, ÅŸi se va însura cu alta, săvârÅŸeÅŸte adulter; ÅŸi cine s-a însurat cu cea lăsată săvârÅŸeÅŸte adulter. Pare deci că Hristos îngăduie divorÅ£ul pe motiv de desfrânare. Însă Hristos lasă liberul arbitru al omului să decidă dacă mai este cale de întoarcere ÅŸi de iertare.
4. Ajungând aici, observăm o aparentă contradicÅ£ie cu practica Bisericii. Se ÅŸtie că, potrivit canoanelor, Biserica îngăduie a doua ÅŸi a treia căsătorie. Domnul însă spune clar că aceasta nu se mai poate. Åži atunci???
În realitate, a doua ÅŸi a treia căsătorie este o sintagmă cu înÅ£eles duhovnicesc aparte, care desemnează o situaÅ£ie deosebită ÅŸi delicată. Sunt momente în viaţă când, din diverse motive independente de voinÅ£a noastră, ne trezim singuri: fie soÅ£ul/soÅ£ia pleacă în veÅŸnicie, fie ne-a părăsit, prin adulter sau alte motive, deÅŸi noi nu ne-am dorit. Asta înseamnă că trebuie să rămânem condamnaÅ£i la singurătate? Nu, desigur. Tocmai de aceea, pentru a veni în sprijinul celor afectaÅ£i, Biserica îngăduie această situaÅ£ie, repet, deosebită ÅŸi delicată. Să analizăm în ce constă ea.
AÅŸa cum am văzut, în sens biblic, căsătoria este doar una. Cea în care jumătatea de lângă tine este darul lui Dumnezeu, iubirea ce te mântuieÅŸte în veÅŸnicie. O a doua persoană nu mai poate ocupa acest loc. Astfel, poligamia este o bazaconie fie ÅŸi prin simplul fapt că, tot după Scriptură, nimeni nu poate iubi la fel două persoane.
Dacă însă citim cu atenÅ£ie slujba ce se oficiază în aceste cazuri, vom vedea că lucrurile sunt cumva diferite. Astfel, faţă de prima cununie, apare un profund sentiment de pocăinţă ÅŸi regret. Preotul se roagă mai mult pentru iertarea păcatelor celor doi miri, cerând unirea lor în dragoste, însoÅ£ită de pocăinÅ£a vameÅŸului, lacrimile femeii desfrânate, mărturisirea tâlharului de pe cruce. Se observă că omul este o fiinţă slabă în privinÅ£a greutăţilor vieÅ£ii ÅŸi a aprinderilor trupeÅŸti, motiv pentru care se cere de la Dumnezeu curăţirea, slăbirea ÅŸi iertarea greÅŸelilor. Se aduce aminte că Sf. Pavel scrie că Celor ce sunt necăsătoriÅ£i ÅŸi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca ÅŸi mine. Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă.
În rest, ritualul cuprinde, ca ÅŸi la prima cununie, punerea inelelor ÅŸi a cununilor, consumarea în comun a pâinii ÅŸi a vinului, înconjurarea Evangheliei, punerea mâinilor ÅŸi a capetelor pe Evanghelie ÅŸi pe Cruce. Pentru că, deÅŸi este un pogorământ, această a doua sau a treia nuntă rămâne totuÅŸi o însoÅ£ire creÅŸtină a mirilor, în faÅ£a lui Dumnezeu ÅŸi în cadrul instituÅ£iei sacre a familiei.
Familia nu este un simplu contract social, pe care îl poÅ£i anula când vrea "muÅŸchiul" tău.
Mai mult de atât, Biserica nu mai îngăduie, prin canoane. De ce? Pentru că slăbiciunea ÅŸi păcatul pot fi admise, dar nu ca principiu de viaţă. Este greu de presupus că ai neÅŸansa ca soÅ£ul/soÅ£ia să decedeze de trei ori la rând. Iar dacă ar fi aÅŸa, înseamnă că Dumnezeu chiar are alt plan cu tine. În privinÅ£a divorÅ£urilor ÅŸi a schimbării de partener, lucrurile sunt mult mai simple. Dacă ai ajuns la al patrulea partener, ÅŸi tot eÅŸti nemulÅ£umit, înseamnă că ceva nu este în regulă. CreÅŸtinismul nu acceptă schimbarea soÅ£ului/soÅ£iei din pricini de moft, instabilitate (sufletească sau trupească), interese sau mai ÅŸtiu eu ce alte conjuncturi lumeÅŸti. Familia nu este un simplu contract social, pe care îl poÅ£i anula când vrea
muşchiultău.
De la a treia nuntă este clar că acestea nu mai sunt situaÅ£ii accidentale ÅŸi nedorite, ci principii de viaţă. Iar Biserica nu poate binecuvânta, oricât s-ar strădui, practicarea acestora cu bună ÅŸtiinţă.
Preot Eugen Tănăsescu
