Bicicliștii botoșăneni, luați în vizor de polițiștii rutieri, ce reguli nu au respectat!

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, cu sprijinul celor din cadrul  iunie subunităților au organizat luni, 17 iunie  2024, o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare abaterile comise de bicicliști.

În cadrul activităților desfășurate, au fost controlate 120 de autovehicule, dintre care 87 de bicicliști.

Neregulile constatate au condus la aplicarea a 117  sancțiuni contravenționale  în valoare de peste 12.000 de lei, 62 dintre acestea fiind aplicate pentru abateri comise de bicicliști.

Unele dintre sancțiuni au fost aplicate pentru lipsa dotărilor, lipsa documentelor și deplasarea pe bicicletă sub influența alcoolului.

Iată recomandările preventive ale polițiștilor:

 

– Bicicletele, atunci când circulă pe drumul public, trebuie conduse numai pe un singur rând, iar dacă pe direcţia de deplasare există o pistă pentru biciclete, semnalizată ca atare, conducătorii acestora sunt obligaţi să circule numai pe această pistă.

– Se recomandă ca, în circulaţia pe drumurile publice, biciclistul să poarte cască de protecţie omologată;

– Bicicliștii trebuie să semnalizeze din timp intenția efectuării unei manevre astfel: braţul stâng întins orizontal atunci când intenţionează să schimbe direcţia de mers spre stânga sau de a depăşi; braţul drept întins orizontal atunci când intenţionează să schimbe direcţia de mers spre dreapta; braţul drept întins orizontal balansat în plan vertical atunci când intenţionează să oprească; se recomandă asigurarea temeinică la efectuarea oricărei manevre;

– Atunci când traversează drumul public pe trecerea pentru pietoni, biciclistul va face aceasta pe lângă bicicletă;

– Bicicliștii sunt obligați să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, pe timpul nopții și atunci când vizibilitatea este redusă; pentru a fi vizibili în trafic, purtarea acesteia se recomandă și pet imp de zi;

– Pe timpul circulaţiei pe drumurile publice, conducătorii de biciclete sunt obligaţi să aibă asupra lor actul de identitate;

– Bicicliștilor le este interzis să circule fără a ține cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale, ori fără a menține contactul ambelor roți cu solul;

– De asemenea, este interzisă circulația cu bicicleta atunci când conducătorul acesteia se află sub influența băuturilor alcoolice;

– Transportul unei alte persoane pe bicicletă este interzis, cu excepţia situaţiei când vehiculul este construit şi/sau echipat special pentru transportul altor persoane; copilul în vârstă de până la 7 ani poate fi transportat pe bicicletă, de către un adult, numai dacă vehiculul este prevăzut din construcţie cu un suport special, sau dacă are montat un dispozitiv omologat.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ATOP Botosani: În atenția persoanelor care circulă pe trotinete!

Tuesday, 1 July 2025

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) Botoșani solicită Inspectoratului de Poliție Județean luarea de măsuri împotriva celor care încalcă prevederile legale. În...

Expoziția de grafică și pictură „Petra”, în spațiul Colecției de Artă din Botoșani!

Tuesday, 1 July 2025

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 2-14 iulie 2025, în spațiul Colecției de Artă, expoziția de artă plastică ”Petraˮ, cu lucrări de pictură și grafică se...

Ministrul Culturii, mesaj către profesioniștii din domeniu: Apel la răbdare și solidaritate!

Tuesday, 1 July 2025

Ca urmare a aprobării Ordonanței de Urgență privind plafonarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare la un nivel de maximum 300 de lei brut, Ministerul Culturii transmite că a ...