Altul care a primit factura la curent după liberalizarea prețurilor: “M-am trezit cu o factură pentru luna ianuarie de 9 milioane pentru un apartament în care nu stă nimeni”, susține Ministrul Energiei

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, susține că a căzut chiar el victimă a furnizorilor de energie electrică. El s-a trezit cu o factură uriașă la un apartament în care nu mai locuiește nimeni. Ministrul nu ar fi sesizat păcăleala furnizorilor dacă suma nu era incredibil foarte mare.

El a avut de achitat în ianuarie o factură de 900 de lei, în condițiile în care în apartamentul respectiv nu mai locuiește nimeni.

„M-am trezit cu o factură pentru luna ianuarie, care probabil, dacă nu era așa de mare, o plăteam și nici nu sesizam. 9 milioane și ceva de lei (lei vechi - n.r.)! Și când m-am uitat pe factură, aveam un consum estimat de 1.500 de kW, în condițiile în care în apartament acolo nu mai stă nimeni, băiatul lucrează în telemuncă și nu stă în București, lucrează de acasă, din Severin”, a povestit ministrul Energiei într-un interviu pentru ziare.com.

„Practic, furnizorii împreună cu distribuitorii încarcă facturile românilor prin estimări mai mari în această perioadă de iarnă, urmând ca ulterior, după o lună, două, trei, patru, cinci, în funcție de consumul fiecăruia, să-și recupereze banii. Practic, se finanțează pe banii românilor fără dobândă, după părerea mea complet în afara oricărui cadru legal”, a arătat Virgil Popescu.

 

Spune-ne opinia ta