Liderii mișcării “Împreună pentru A8” au anunțat programul mitingului de susținere a construcției autostrăzilor din regiunea Moldovei, respectiv Autostrada A7 şi A8.
Cătălin Urtoi, unul din liderii asociației, cunoscut în întreaga regiune după amplele mișcări de protest împotriva guvernelor României, guverne care nu au fost capabile în ultimii 30 de ani să facă o simplă autostradă în Moldova, a anunțat programul marşului auto și moto din ziua de sâmbătă, 10 Aprilie 2021.
Susținând că “Moldova nu mai crede în promisiuni, Moldova vrea fapte!”, Cătălin Urtoi a explicat că una din doleanțele celor care vor merge la acest marș este ca finanțarea autostrăzilor din Moldova este să se facă prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)
Întregul miting va avea loc la Cristeşti pe DN2, iar plecarea coloanelor auto + moto spre această localitate se va face astfel:
1. Iaşi - Bd. Păcurari, sens giratoriu capăt Păcurari, ora 10.00
2. Suceava - Hotel Mandachi, ora 10.30
3. Piatra Neamţ - Hotel Ceahlăul, ora 10.30
4. Târgu Neamţ - Piaţa Adormirea Maicii Domnului, ora 11.30
5. Botoşani - Parcare Piaţa Centrală, ora 10.00
6. Roman - Casa de Cultură, ora 11.00
Până în prezent sute de oameni și reprezentanți ai patronatelor din întreaga Moldovă și-au anunțat prezența la acest miting.