Investiție provizorie: Covor asfaltic pe drumul Botoșani-Târgu Frumos

Drumul dintre Târgu Frumos şi Botoşani intră în reparaţii. Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri va demara săptămâna viitoare lucrările de aşternere a unui nou covor asfaltic pe DN 28B, pe traseul Târgu Frumos - Balş - Cotnari - Cepleniţa - Scobinţi - Hârlău - Frumuşica - Flămânzi - Botoşani.

"Este un tronson de peste 70 km de drum, lucrările urmând să fie efectuate de SC Enviro. În ultimii ani, am încercat să scoatem cumva Botoşaniul, pentru că în materie de drumuri naţionale de legătură cu celelalte judeţe stă foarte prost. Drumul Târgu Frumos - Botoşani trebuia să fie făcut de mult, pentru că proiectul exista de ani buni. Când a venit Tiron la Drumuri Naţionale (Doina Tiron a ocupat în perioada 2006-2010 funcţiile de şefă a DRDP şi a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale), primul lucru care s-a făcut a fost să fie eliminat din lista de investiţii acest drum. Tiron era din Botoşani şi se interpreta pe urmă că-şi face drum spre casă“, a declarat directorul DRDP, Ovidiu Laicu.

Pe lista de investiţii din acest an a DRDP se mai află şi aşternerea de covoare asfaltice pe rutele Botoşani - Dorohoi şi Paşcani - Gâşteşti - Codrii Paşcaniului - DN2.

Refacerea covorului asfaltic între Târgu Frumos şi Botoşani ar urma să fie doar o investiţie provizorie. Reabilitarea totală a drumului, pe o lungime de 73 de kilometri, este inclusă în Masterplanul General de Transport al României, ca drum de interes regional. Drumul se află pe locul 6 în lista de priorităţi în domeniul infrastructurii rutiere regionale, lucrarea fiind evaluată la 36,5 milioane de euro.

"Trebuie scoasă la licitaţie refacerea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru reabilitarea drumului. Practic, se vor reactualiza indicatorii tehnico-economici, pentru că sunt depăşiţi. Au trecut vreo 7-8 ani de când au fost realizaţi“, a precizat Laicu.

Sursa: Ziarul de Iași

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Geanina Lăcrămioara DASCĂLU: De ce avem nevoie de educație financiară? Cum ne salvează regulile banilor de la faliment atunci când prețurile o iau razna?

Tuesday, 27 October 2026

Cine nu înțelege regulile de bază ale banilor ajunge, inevitabil, să plătească scump din propriul buzunar. Educația financiară nu înseamnă matematică grea și nici formule complic...

Cristina Ciobănașu, în lacrimi după declarația Ruxandrei Ion: „Ai fost fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna!”

Tuesday, 27 October 2026

Cristina Ciobănașu, actrița născută în Vorona Botoșanilor, căreia participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”, pe când avea doar 12 ani, avea să îi schimbe via...

Tehnicianul arădenilor, înainte de meciul din Cupă cu FC Botoșani: ”Nu cred că Marius Croitoru este un antrenor sub presiune în acest moment!”

Tuesday, 27 October 2026

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...