- Să mă iertati, a spus părintele, dar fiind zi de post, nu pot binecuvânta decât ce e de post.
- Ce vorbă e asta? s-a supărat ministrul. Hai, binecuvântează toate, că ne supărăm. Ei, comedie, nu am chemat un altul mai destept! Aici nu e masă obisnuită, părintele, aici suntem oameni cu greutate. Binecuvântezi, sau pleci de aici?
- Iertati-mă, plec, a spus părintele, strângându-si epitrahilul.
- O să vezi tu cât de curând ce răsplată o să primesti pentru gestul ăsta, a spus ministrul, simtindu-se jignit. Într-adevăr, peste câteva zile, părintele a fost chemat la episcopie si a fost mutat la altă parohie, mult mai mică. Nu i-a fost greu să înteleagă pricina mutării sale. Dar, multumindu-I lui Dumnezeu pentru toate, părintele a plecat, având încredintarea că nimic nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu.
Peste un an de zile, la alegeri, partidul ministrului a obtinut voturi putine, si ministrul a revenit la functia pe care o avusese mai înainte: director de spital. Peste alt an de zile, pe când se afla în concediu, a izbucnit un incendiu în care copilul său cel mic si-a pierdut viata. În fata sicriului, fostul ministru stătea si plângea:
- Oare cu ce Te-am supărat, Doamne, cu ce?
Din rânduiala lui Dumnezeu, la înmormântarea aceea fusese chemat să slujească tocmai preotul pe care ministrul îl prigonise: parohul din cartier plecase de urgentă din oras. Preotul a tinut slujba, smerit. A plecat imediat după ce a tinut un scurt cuvânt, pentru că nu vroia să îl pună într-o situatie delicată pe fostul ministru.
Comportamentul său l-a ajutat pe cel care mai înainte îl prigonise să îsi înteleagă greseala. Si-a dat seama că în viată toate sunt trecătoare si că important este un singur lucru: ascultarea de Dumnezeu, oricât de grea ar fi această ascultare. A înteles cât de crestineste se purtase părintele atunci când refuzase să sfintească bucatele de dulce în post. A înteles că nici un compromis nu are urmări bune. Că urmări bune au numai faptele bune.
Mai mult chiar, el a încercat să determine transferul părintelui la postul initial. Pentru că nu mai era ministru, si nu mai avea aceeasi greutate în ochii celorlalti, a avut mult de furcă pentru a-si împlini dorinta. Dar, în cele din urmă, a reusit.
După ce părintele a început să slujească din nou în vechea sa parohie, directorul spitalului l-a chemat din nou să îi facă sfestanie:
- Vă rog din tot sufletul, părinte, să mă iertati pentru răul pe care vi l-am făcut. Vă rog să veniti din nou la noi, că vă avem ca pe un sfânt. Sotia mea de la început a zis că semănati cu Hristos la înfătisare si la moralitate.
- De iertat, v-am iertat. De semănat cu Hristos la chip, aproape toti bărbosii seamănă putin. Cât despre moralitate, nici un om nu se poate compara cu Hristos. Stiu că, dacă as veni la voi, m-ati trata ca pe un sfânt. Tocmai de aceea nu voi veni. Sau poate voi veni peste multă vreme, când nu o să mă mai tineti de sfânt. Că asa, să mă ridicati în slăvi, si de acolo să mă doboare diavolul, nu îmi este de folos. Să îmi lăsati totusi un pomelnic, să vă pomenesc. Si vă mai spun încă o dată: de iertat, v-am iertat. Dar aveti grijă cum trăiti, ca să vă ierte si Dumnezeu. (Danion Vasile)
