Românii îl vor pe Vlad Ţepeş preşedinte!

De la țeapa cu democrația și capitalismul fals a lui Ion Iliescu, la țeapa celor 50.000 de specialiști a lui Emil Constantinescu, până la țepele din Piața Victoriei ale lui Traian Băsescu și țeapa recuperării României a lui Klaus Iohannis, părem a fi pasionați de țepe. Le vrem, le visăm, le votăm și le căpătăm cu vârf și îndesat, numai că se înfig unde nu trebuie. Dar, nu renunțăm, dovadă că ipoteticul câștigător al unor alegeri prezidențiale cu liderii istorici candidați ar fi Vlad Țepeș.

Cam asta indică un studiu realizat de Centrul de Studii și Cercetări Infopolitic. Vlad Țepeș, președinte! Cam acesta ar fi profilul dezirabil de președinte pe care votantul român și l-a format.

În fapt, rezultatele arată cam așa: 35% dintre români l-ar alege pe Vlad Țepeș, 21% l-ar vota pe Alexandru Ioan Cuza, 18% pe Ștefan Cel Mare, iar 9% pe Mihai Viteazu. În top se mai află Constantin Brâncoveanu și Decebal cu 6%, urmați de Tudor Vladimirescu cu 2%.

Vlad Țepeș este câștigător printre alegători indiferent de vârstă, și e pe primul loc în preferințele ambelor sexe, deși sunt ceva diferențe. 42% dintre bărbați ar vota cu Vlad Țepeș, dar doar 29% dintre femei merg pe acest model.

Culmea e că și votanții UDMR merg cu Vlad Țepeș (27%), dar și cu Ștefan cel Mare (26%).

Acum, dacă ar fi să interpretăm, lucrurile sunt destul de clare. Starea de nemulțumire la adresa actualei clase politice e evidentă, și oricine a mizat pe construcții antisistem a avut de câștigat (nu doar în România, ci oriunde în Europa). Iar simbolul de cruzime și corectitudine al lui Vlad Țepeș, mai mult sau mai puțin adevărat, e dorit de mulți dintre votanți, deși legendele (unele create de istoria rescrisă de comuniști) nu sunt tocmai adevărate. sursa

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Aglomerație în două puncte de frontieră din țară, se recomandă tranzitarea prin Botoșani!

astăzi, 13:38

În PTF Sculeni și Albița, la această oră, se înregistrează un trafic intens pe sensul de ieșire din Republica Moldova, ceea ce îngreunează accesul autovehiculelor către punct...

Toamna, sărbătoare a creativității la Școala Gimnazială „Dan Iordăchescu” din Hlipiceni! (Foto)

astăzi, 13:23

Toamna a adus culoare, veselie și creativitate la Școala Gimnazială „Dan Iordăchescu” Hlipiceni, unde preșcolarii și elevii au participat la activități educative și recreative ded...

Croitoru a vorbit despre ”probleme interne” la Botoșani și a tras concluzia după 1-3 cu Petrolul: „Nu au putut, săracii”

astăzi, 12:20

FC Botoșani a fost învinsă pe teren propriu de Petrolul, scor 1-3, în etapa cu numărul 13 din SuperLigă. Martins, cu o dublă (27, 54), a fost eroul „Lupilor Galbeni”, &...