Ministrul Culturii vrea exproprierea clădirilor monument lăsate în paragină

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a declarat într-un interviu că e posibilă exproprierea clădirilor monument lăsate în paragină de proprietari, mai ales că legea permite acest lucru.

"Legea monumentelor istorice, prevede că în vederea salvării monumentelor de la distrugere și degradare poate fi inițiată exproprierea pe cauză de utilitate publică. Au existat inițiative în acest sens, însă trebuie să menționez că legislația în domeniu este incompletă și nu s-a aplicat niciodată această măsură până acum", spune Alexandrescu pentru Hotnews.

Ministrul a numit un grup de lucru care a demarat proiectul unui nou Cod al Patrimoniului Național, care va avea în vedere inclusiv sancțiunile pe care statul trebuie să le aplice în cazul în care constată că proprietarii de monumente istorice nu-și respectă obligația de patrimoniu.

Legea acum în vigoare, prezintă dificultăți sau o interpretare neunitară, potrivit lui Alexandrescu.

"Acesta este unul din motivele pentru care este necesară promovarea unui nou Cod al patrimoniului, că să nu existe niciun fel de dificultate în aplicarea acestor sancțiuni. Pe de altă parte, în abordarea Ministerului Culturii, suntem foarte sensibili la faptul că trebuie și un program de asistare și încurajare a proprietarilor de imobile cu valoare istorică, că ei să poată financiar, logistic și administrativ să întrețină monumentul istoric. Este deci foarte important că același Cod al patrimoniului să reglementeze programe financiare și un sistem fiscal de încurajare a conservării și a punerii în valoare a monumentelor istorice", explică Vlad Alexandrescu.

Noul Cod Fiscal a eliminat scutirile de taxe pentru proprietarii de monumente istorice, a căror întreținere e extrem de costisitoare. E drept, foarte multe sunt lăsate în paragină până la prăbușire de unii proprietari, care sunt interesați de fapt doar de terenul pe care se află acestea, de multe ori foarte bine poziționat și, ca atare, foarte scump, care permite dezvoltarea altor proiecte foarte profitabile, dar care șterg istoria unor orașe.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Alteța Sa Regală, Principesa Sofia, în vizită la Liceul de Artă din Botoșani! (Foto)

astăzi, 19:48

Joi, 15 octombrie 2026, Liceul de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani a avut onoarea de a primi vizita Alteței Sale Regale, Principesa Sofia, în calitate de reprezentantă a Casei Reg...

Un bărbat din Todireni a rămas fără acoperiș deasupra capului din cauza unui incendiu! (Foto)

astăzi, 18:54

Un bărbat de 77 de ani, din localitatea Todireni, a rămas fără un acoperiș deasupra capului, după ce un incendiu puternic i-a distrus locuința. Evenimentul s-a produs în această după-am...

Polițiștii au depistat doar o cerșetoare dezorientată în cazul panicii legate de „microbuzul cu ucraineni care supraveghează case” în Suceava!

astăzi, 18:25

Polițiștii suceveni au demarat cercetări în regim de urgență, la Cajvana, Milișăuți, Solca și nu numai, după ce pe rețelele sociale s-a propagat o informație legată de un ”mic...