Festivalul concurs “Singing and Living” și-a desemnat câștigătorii! (Foto)

Ca parte a unei educații ancorate în valori autentice, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoșani a desfășurat a III-a ediție interregională a Festivalului-concurs „Singing and Living”, proiect avizat de Ministerul Educației.

Manifestarea a transformat scena într-un spațiu al artei și bucuriei, unde elevii și cadrele didactice au transmis emoție, pasiune și determinare. Evenimentul a reconfirmat faptul că, dincolo de competiție, sufletul și dăruirea transpuse în actul artistic sunt cele care clădesc comunități și caractere frumoase. ”Singing and Living” nu este doar un titlu, este un îndemn. Muzica ne amintește că viața este o poveste de trăit cu intensitate, că fiecare notă, fiecare cuvânt rostit într-un cântec, poate avea puterea de a schimba stări, de a aduce zâmbete și de a aduce împreună oamenii dincolo de orice diferențe.

 

Câștigătorii concursului sunt toți participanții, iar premianții sunt următorii elevi:

premiul I la secțiunea folclor: Cernușcă Andra Manuela de la Colegiul Național "Grigore Ghica" Dorohoi, Știrbăț Maria-Ștefania de la Colegiul Național "A.T. Laurian" Botoșani, 

premiul al II-lea la secțiunea folclor: Blenteș Andra Francesca de la Liceul Teoretic „Anastasie Bașotă” Pomârla, Butnaru Denisa de la Colegiul Național "Grigore Ghica" Dorohoi și  Dănilă Geanina Valentina de la Liceul Teoretic "Dr. Mihai Ciucă" Săveni,

premiul al III-lea la secțiunea: Munteanu Gabriela de la Liceul „Regina Maria” Dorohoi.

La secțiunea muzică ușoară, au fost acordate doar premii pentru excelență, departajarea fiind aproape imposibilă, având în vedere calitatea interpretării, originalitatea pieselor alese și particularitățile vocale deosebite ale concurenților.

Astfel, premiul I a fost acordat elevelor: Ghițău Andreea-Ioana de la Clubul Copiilor Dorohoi, Andrei Beatrice-Ioana de la Clubul Copiilor Dorohoi, Purice Iulia Gabriela de la Colegiul Național “Mihai Eminescu” și elevului Daniliuc Andrei Valentin de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe” Botoșani.

„Tabloul unui spectacol de înaltă ținută a fost completat de aprecierea juriului de specialitate, reprezentat de doamna prof. Carmen Agrăpinei de la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi și de doamna prof. Andreea Suceveanu de la  Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Botoșani, sub atenta coordonare artistică a domnului prof. Cezar Grădinaru, cărora le mulțumesc. Transmitem alese felicitări coordonatorilor și echipei de proiect pentru implicare în reușita proiectului și a festivalului, dar mai ales, elevilor, părinților și profesorilor îndrumători, care îi sprijină pe tineri pe drumul destul de dificil al reușitei, al succesului artistic și educațional”, a concluzionat Părintele Director Prof. Dr. Daniel Dascălu.









 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșănean căutat de polițiști după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors!

astăzi, 09:20

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din municipiul Botoșani, este căutat de poliție după ce a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Oamenii legii, alertați de familie, fac apel...

Rusia ar vrea teritorii din România și Polonia. General NATO: „Vorbim de prostiile lui Putin!”

astăzi, 08:42

Un set de hărți distribuite de platforma de geopolitică GEOPOL 21 prezintă cum ar vrea Vladimir Putin să își extindă puterea spre Europa de Est prin ocuparea de teritorii. Potrivit ace...

”Vă mulțumesc că nu l-ați uitat!” - Momentul în care o sală întreagă a tăcut: Mesajul emoționant al fiicei Maestrului Ioan Cobâlă! - VIDEO

astăzi, 08:16

Joi seara, înainte de încheierea celei de a patra ediții a Festivalului de Folclor ”Ioan Cobâlă”, eveniment național organizat de Centrul Cultural Botoșani, publicul ...