La mulți ani, GABRIEL ALEXE!

De ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Știri.Botoșani.Ro îi urează lui Gabriel Alexe La mulți ani sănătoși, inspirați, cu împliniri profesionale și în plan literar. 

La mulți ani, GABRIEL ALEXE!

Gabriel Alexe s-a născut pe 2 noiembrie 1959, la Câmpina, în judeţul Prahova. Şi-a făcut studiile în oraşul natal, pentru ca apoi să se înscrie la Facultatea de Matematică, Universitatea din Bucureşti şi, ulterior, la Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea "Petre Andrei" Iaşi. Tânăr profesor, în 1984 se încadrează la Şcoala 13 din Botoşani, unde activează până în anul 1990, când devine director al Şcolii 16, funcţie pe care o deţine până în anul 2013.

A obținut premiile revistelor Poesis (Satu Mare), Literatura şi Arta (Chișinău), Familia (Oradea), Timpul (Iaşi), publicând de-a lungul vremii în Agora, Timpul, Literatura și Arta, Cronica, Haiku, Hyperion. A debutat cu volumul „Cameră cu paianjen”, editat în urma premiului oferit de Editura Moldova din Iași(1996), ulterior publicând și “Suflet vândut iubirii”, „Asha”, „Calea Soarelui”, „Arome târzii (Haiku)”.

Din anul 2006 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Este, de asemenea, membru al Societății Române de Haiku (2000), membru al Societății de Științe Matematice din România (1990). Este înscris în Enciclopedia Personalităților din România din domeniul economiei, politicii, științei, sportului, culturii și artei (2012). S-a evidenţiat în plan literar şi prin haiku, fiind inclus în mai multe antologii de gen, printre care "O sută de catarge" (antologie de haiku românesc; Bucureşti: Haiku, 1997), "Surâsul crizantemei" (antologie de haiku românesc; Târgu-Mureş: Ardealul, 2004).

Profesor de matematică, a atras de partea sa rigurozitatea cifrelor, pe care le urmăreşte şi le cucereşte prin cuvinte, transformându-le în poeme. Pasionat de număr şi de rimă deopotrivă, Gabriel Alexe păstrează în poeme armonia şi exactitatea matematică a regulilor vieţuirii. Chiar dacă uneori ea, vieţuirea, trece din planul uman, ordinar, în cel idilic, extraordinar, supranatural până aproape de misticism. Găsim la Gabriel Alexe emoție mistică, mai degrabă decât o atitudine intuitiv-extatică. O emoție care se consumă nu la nivelul cuvântului, ci în interiorul ideii poetice. Odată coborâtă în cuvânt, emoția se risipește într-o ingenuitate structurală ce simplifică receptarea mesajului. 
Pentru că transpare din poezia lui Gabriel Alexe o anume simplitate, dar este simplitatea ierbii care își poartă călătorul în întunericul desișurilor. De aici și până la a depista elemente inițiatice, epifanii care devin, pe parcurs, margini ale trăirilor poetice, nu mai este decât un pas. "Plouă ciudat pe felinare,/ până și focul stins are ecou", spune poetul situându-se, parcă, în punctul de pornire al recuperării sinelui.

Poezia lui Gabriel Alexe este și neconformistă, apelând la concepte confucianiste, daoiste sau din filosofia populară japoneză. O inițiere care trece în spațiul trăirii, deseori echilibrând spiritual acel comun al cotidianului bulversant.

Gabriel Alexe pare să îşi găsească rostul acolo unde simte că poate transmite energia creatoare, unde mediul îi absoarbe cu nesaţ discursul cursiv, degajat şi mereu neprotocolar cu care îşi încântă audienţa. Cu toate acestea, nu de puţine ori poemele capătă o aură empirică, fiind străbătute de sentimente, străfulgerări menite să determine o stare de plutire, de levitaţie a cuvintelor. "Precum în cer/ ce-i pe pământ îngere/ să nu le confunzi/ aici e altă ordine/ totul e altă/ ordine/ devine înainte de/ a fi/ şopteşte-mi din înălţime/ ce pleacă ce vine/ numai/ pentru mine/ nu suntem acasă/ îngere/ lasă-l pe Asha/ în delir".

Plutirea este, pentru Gabriel Alexe, o formă de evadare care modifică însăşi anatomia umanului, transcende trăirea şi trece dincolo de trupesc, palpabil, pământean. "...parcă am zbura/ în/ aranjamente cromozomiale/ femei cu bioritmuri gemene/ mânând/ herghelii crepusculare". 

Poetul se lasă provocat de fiecare imbold al realităţii interioare, transformând experienţele senzoriale în poeme care păstrează, totuşi, luciditatea fiecărei clipe. Cu toate acestea, realitatea poetică nu mai este aceeaşi cu trăirea cotidiană, sentimentele devin "ruguri" care se "aprind/ cuibărite/ în inima unui echinocţiu". Tatei "îi plânge singurătatea", înaltul coboară în umanul carnal şi curge cu "lacrima cerului". "Cerul s-a împământenit/ din cerul înalt/ priveşte Mama/ lacrima cerului/ privirile ei/ icoana/ flacăra lumânării/ lacrima pământului/ înteţită inima mea înteţită/ Tata aşteaptă cu palma căuş/ la streaşina casei/ în curând va strânge/ un pumn de ploaie/ îşi va umezi sufletul/ apoi va adormi/ între dalii/ senin precum cerul/ inert ca pământul/ mă voi răstigni/ copil/ ţi-am spus eu/ Asha/ din cerul înalt ne priveşte/ Mama".

Un bun cunoscător al haiku-ului, poetul îşi amprentează versul cu o estetică specifică trăirilor unice, efemere. Poeziile lui Gabriel Alexe se situează în sfera simplităţii, marcate de acea "imagine care vorbeşte" ce caracterizează construcţiile haiku. Pentru că, şi atunci când nu scrie haiku, Gabriel Alexe rămâne tributar unei expresii con/strânse în sine, o stilizare a expresiei până la senzaţia stranie a "absenţei cuvintelor", cum o numeşte Florin Vasiliu, unul dintre cei mai importanţi creatori de haiku din România.

Poetul Gabriel Alexe a dovedit, în volumele publicate până acum, că dispune de un bogat univers interior, gata oricând să se structureze în poeme de o neașteptată perspectivă. Depinde numai de el dacă va ști să își valorifice trăirile poetice sau, dimpotrivă, rămâne în zona experimentului creativ, într-un joc al simbolurilor, fără a parcurge drumul până la capăt. Iar capătul nu poate fi decât POEZIA!



"…..poetul are intuiţia poemelor scurte, de numai câteva versuri,reluate eventual printr-un fel de oglinzi paralele într-un elegant paralelism sintactic , de unde transpare convingerea că esenţa lumii e muzicală şi intră în cosonanţă cu substanţa ei divină, dar şi cu umbra ei răsfrântă într-o erotică pe măsură".  (Mircea A. Diaconu) 

"Asemeni pozitronului ca replică a electronului,a antimateriei ca imagine în oglindă a materiei , aceste tristihuri pot fi considerate anti-haiku-uri în sensul cel mai bun al cuvântului.Au tot ceea ce ar trebui să posede un tanka dus la bun sfârşit,în principal caracteristica ushin.Ele pot fi considerate şcoala prin care Gabriel Alexe intră în rândul poeţilor de haiku,cu o formulă proprie". (Florin Vasiliu)

"Gabriel Alexe îşi face din poezie un soi de platoşă împotriva cuvintelor care,pentru el,sunt ca nişte raze de soare reflectate din interiorul întunecat spre lumina adevărată de afară.Versurile lui par mai curând rezultatul unui radical extras din esenţa poeziei". (Gellu Dorian)


 

 

VĂMI

Noaptea se scurge magic în carafa cu vin

mi s-a făcut a lună prelinsă 
pe geam 
               pe podea 
                               pe lampa stinsă

în pian stă ascuns un fragment de sonată 
pe clapele lui întinsă bacantă cu sânii plonjând 
în mireasmă de tei 

praful e vameș în orbul oglinzii
levitez peste raiul apatic

între arginți și un soare cu dinți
oscilez

visez și plătesc 
visez



DIALOG

Iubite

sunt femeie
început de femeie sunt în cântecul iubirii
de rouă

vin păsări din toate zăvoaiele nevăzute 
ochilor mei

ştiu cântecul lor
ştiu dansul

iubitului meu îi aduc
zborul

Iubito
șezi lângă mine să ascultăm greierii
zori de funingine s-or aşterne peste ceair
fii tu femeia mamă pe care o aşteaptă copilul nenăscut
amândoi să păşim într-o dragoste subterană
cu licurici în noapte cu  ierburi umede cu melci

să-mi fie dor de tine
să-mi fie atât de dor încât să-mi fie dor să mor
de tine

 

LA TINE  NICIODATĂ 

Înaintea zăpezilor  iarna se așterne galben-ruginie
apoi brumă peste bobițe de strugure plesnind 
pe sânii tăi

ascultăm fadó și risipim tristețile  pe mări

corabia vrăjită fără cârmă 
menține cursul drept 
spre nicăieri

ești fericită asta-mi place
la tine niciodată nu se face ieri



Haiku-uri

În leagănul rupt –
mama cu flori în brațe
de nu-mă-uita

              *
Opaițul vechi
pe raftul din cămară –
umbra bunicii

             *

Ninsoare în zori – 
dincolo de fereastră
ceaiul aburind

             *

Boabe de rouă
alunecă pe muguri –
ecou vegetal 

             *

Raze de lună –
o floare spulberată
în vârf de vișin

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Premieră pe scena Teatrului Mihai Eminescu: "The American Dream"

Marţi, 21 Noiembrie 2017
292

Sâmbătă, 25 noiembrie, și duminică, 26 noiembrie, ora 18.00, botoșănenii sunt invitați la premiera spectacolului "The American Dream", după o idee de Murray Schisgal.D...

Marcel Iureș și Serge Ioan Celibidache, la Cinema Unirea Botoșani, proiecție specială a filmului "Octav"! FOTO

Duminică, 19 Noiembrie 2017
1038

Public, emoție, copilărie, sensibilitate, un film despre România frumoasă, un actor fascinat de propriul personaj și un regizor îndrăgostit de țara lui și a părinților săi!Pi...

La mulți ani, Elena Cardaș! "Nu există facultate de făcut scriitori. Scrisul este un mister!"

Miercuri, 15 Noiembrie 2017
1978

Există oameni care au puterea de a se situa în fața propriului destin și de a-și trăi mai departe faptele cu detașare și firească înțelegere a lumescului. Extraordinarul se î...