Valeriu Iftime este convins că a găsit un om capabil să ”spele reputația Spitalului Mavromati”! (Video)

”Sunt convins că va reuși să pună o cărămidă solidă la reconstruirea încrederii pacienților în sistemul medical”, a spus Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani, la o zi după ce Daniela Fetcu a fost numită în funcția de manager interimar al celei mai mari unități medicale din județul Botoșani.

Valeriu Iftime spune că gestionarea situației de la Mavromati a fost de la început cea mai mare dintre provocările acestui mandat.

 

”De dinainte să preiau mandatul mi-am analizat bine provocările care m-ar putea încerca și cu siguranță gestionarea situației de la Spitalul Mavromati este în topul listei. Atâtea tragedii, atâtea titluri de scandal, atâta lipsă de încredere în sistemul de sănătate nu sunt deloc ușor de gestionat și cu siguranță nimic nu se va întâmpla peste noapte” spune Valeriu Iftime.

Președintele Consiliului Județean Botoșani, entitate care administrează și rețeaua sanitară a județului, spune că a identificat oamenii capabili să ”spele reputația Spitalului”, iar unul dintre acești oameni este avocata Fetcu.

”Am încredere, însă, că avem timp pentru a găsi și a testa soluții și mai avem ceva. Oameni capabili, cu dorință de a spăla reputația Spitalului prin îmbunătățirea serviciilor medicale, care pun întotdeauna pacienții pe primul loc. Eu de astfel de persoane mă înconjor și din această categorie vă asigur că face parte și doamna avocat Daniela Fetcu, numită oficial director interimar la Spitalul Mavromati.

Am mare încredere în abilitățile și profesionalismul doamnei Fetcu și sunt convins că va reuși să pună o cărămidă solidă la reconstruirea încrederii pacienților în sistemul medical din Botoșani, o încredere profund zdruncinată de tragediile care s-au scris în ultimii ani și din care avem datoria să învățăm și să facem tot posibilul să nu se mai repete”, a precizat Valeriu Iftime.

Recunoaște, deopotrivă, și că responsabilitatea unui astfel de post este uriașă, însă își exprimă ”sprijinul necondiționat” față de noul manager interimar.

”E o responsabilitate uriașă, o provocare de care suntem amândoi foarte conștienți, dar sunt convins că am pus-o pe umeri care o pot duce, ca să nu mai spun că sprijinul meu va fi necondiționat. Spitalul Mavromati rămâne o prioritate și vom continua să găsim soluții până va deveni o instituție în care botoșănenii vor păși cu încredere”, a încheiat Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

astăzi, 19:28

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

astăzi, 18:45

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

astăzi, 18:16

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...