Botoșăneanul Florin Andone, despre cel mai tare meci, cel mai bun adversar și cel mai frumos gol al carierei!

Botoșăneanul Florin Andone, despre cel mai tare meci, cel mai bun adversar și cel mai frumos gol al carierei!

Florin Andone, 25 de ani, nu a apucat încă să debuteze pentru Brighton & Hove Albion, însă momentul se apropie cu paşi mari. Până atunci, oamenii din cadrul clubului l-au luat la întrebări pe internaţionalul român, despre cele mai importante momente ale carierei sale, de la cel mai frumos gol înscris, până la cel mai puternic adversar întâlnit.

Andone a fost transferat, în această vară, de la Deportivo La Coruna, într-o perioadă în care a fost accidentat la muşchii inghinali, situație care l-a făcut pe internaţionalul român să rateze începutul acestui sezon.

Florin Andone despre...

... cel mai frumos gol: "A fost marcat pentru Deportivo La Coruna, împotriva Sevillei, acum doi ani, când am câştigat cu 2-0 acasă. Sunt convins că a fost cel mai frumos gol al meu. Am alergat în bandă şi am dat mingea printre picioarele unui fundaş pentru a intra în careu. Am trimis mingea printre doi adversari şi apoi am înscris cu stângul. Portarul s-a dus spre colţul scurt, dar eu am tras pe centru. Trebuie să vedeţi golul!"

... cel mai frumos stadion pe care a jucat: "Santiago Bernabeu - e incredibil! Real Madrid e clubul meu favorit din copilărie şi îi iubeam când eram mai tânăr, cu Ronaldo, Casillas, Beckham, Figo, Carlos şi aşa mai depare. A fost un vis să joc pe acest stadion".

... cel mai important meci în care a jucat: "Cel mai important a fost primul meci de la EURO 2016, împotriva Franţei, pe Stade de France. Stadionul era plin, probabil 80.000 de oameni, şi toţi ştiam că întreaga lume urmăreşte acel meci.

A fost un meci foarte greu şi am pierdut în minutul 89. Am jucat foarte bine şi am ţinut scorul egal, 1-1, dar Payet a marcat golul victoriei în minutul 89. Ce gol! În ceea ce priveşte cel mai bun meci al meu, cred că a fost primul meu meci pe Santiago Bernabeu. Nu am marcat, dar am dat o pasă decisivă".

... cea mai bună performanţă a echipei în care juca: "Probabil în primul nostru sezon, pe terenul lui Villarreal. Am remizat 0-0 şi am rămas în La Liga. Afost un meci foarte important şi foarte greu pentru că Villarreal era în Europa League şi noi luptam să rămânem în La Liga"

... cel mai bun jucător împotriva căruia a jucat: "E foarte uşor - Lionel Messi. Sunt un mare fan al lui Cristiano Ronaldo şi cred că el şi Messi sunt cei mai buni jucători din istorie. Nu Maradona, nu Pele sau altcineva. Messi şi Ronaldo sunt cei mai buni.

Messi e incredibil. Ronaldo e un asasin pe gazon - goluri, goluri, goluri şi continuă să muncească. Dar Messi e diferit. Când îl vezi pe teren, e imposibil să-i iei mingea. Când am jucat împotriva lui la Cordoba, cred că a marcat trei goluri, Am pierdut cu 8-0, dar era cea mai bună echipă a Barcelonei".

De la sosirea în Anglia, Florin Andone a jucat doar o repriză pentru Brighton&Hove Albion, în meciul amical cu OGC Nice, scor 1-0, din 31 iulie, şi la o partidă a echipei Under 23 a grupării engleze. 

Andone a fost cumpărat de la Deportivo La Coruna pentru 4 milioane de euro, după ce a jucat sezonul trecut 29 de meciuri şi a marcat şapte goluri în campionat pentru galicieni.

digisport.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
609

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
457

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
2994

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...