de Ciprian Mihali, filosof, profesor universitar:
Efectul „dezvăluirilor” Rise Project este unul pur spectacular: el reușește să creeze o isterie în plus al cărei rezultat, oricare ar fi el, nu va aduce absolut nimic bun în sensul îmbunătățirii a ceva în societatea românească. Oricare ar fi deci deznodământul acestor „dezvăluiri”, nici măcar un singur cetățean român nu o va duce mai bine de mâine încolo în țară.
În schimb, dacă jurnaliștii de la Rise Project sau de la orice altă publicație ar fi lansat o investigație despre eșecul catastrofal al absorbirii fondurilor europene în România și despre absurda mașinărie birocratică prin care este sufocată orice inițiativă de îmbunătățire a vieții persoanelor vulnerabile sau a tinerilor nepregătiți, a comunităților locale, a mediului etc., atunci poate că aceste investigații ar fi permis unei puteri viitoare, oricare ar fi ea, să intervină în punctele nevralgice ale unui sistem falimentar pentru a-l repara.
Desigur, ni se va spune, rostul jurnalismului liber este să dezvăluie matrapazlâcurile, nedreptățile, abuzurile făcute de oameni importanți etc. Cu siguranță că este și acesta, și este vital să o poată face liber și atunci când vor ei. Dar dacă măcar unii dintre jurnaliști ar avea răbdarea să cerceteze de ce ghidurile de finanțare sunt o oroare, de ce o mare parte din finanțări se pierd inevitabil pe traseul de la Bruxelles și București fix înainte să ajungă la destinatari, de ce sistemul achizițiilor publice din România este conceput pentru infractori și nu pentru oameni cinstiți, de ce trebuie să completezi tabele peste tabele și să obții cel puțin șapte semnături pentru fiecare ordin de plată sau ordin de deplasare, de ce plata facturilor se face în 60 de zile – de ce toată această mașinărie infernală ucide orice speranță de mai bine și transformă viața fiecărui funcționar român într-un coșmar și pe el într-un monstru pentru ceilalți – ei bine, o asemenea investigație ar stârni infinit mai puțină isterie în spațiul public, dar ar forța administrațiile și decidenții să schimbe ceva.
Iar această schimbare ar fi înspre binele tuturor și, mai ales, înspre binele celor mai săraci, mai nevoiași, mai defavorizați dintre noi. De decenii în șir se pompează milioane de euro în populațiile vulnerabile, care sunt azi și mai vulnerabile decât erau înainte de a fi binecuvântate cu fonduri europene. Fonduri care probabil că au rotunjit veniturile unora, dar care cu siguranță că au consolidat una dintre cele mai ineficiente birocrații europene, în care, așa cum spuneam, ca infractor potențial trebuie să îți dovedești mereu nevinovăția prin mii de adeverințe, ștampile și semnături.
Dar această schimbare nu pare să fie interesantă. Deocamdată, dacă tot e campanie electorală, haideți să personificăm această isterie până la următoarea isterie colectivă care va viza un alt personaj, isterie care ne va despărți după noi și noi criterii de ostilitate, fără ca asta să schimbe ceva structural în viețile noastre de zi cu zi.