de Ciprian Mihali, filosof, profesor universitar: 

Azi – când întrezărim de-abia, fără să avem încă dimensiunile complete ale furtului de voturi – s-ar putea să ne dăm seama cu oroare că trăim de decenii într-o ficțiune, într-un stat cu adevărat paralel.

S-ar putea ca această ficțiune, această iluzie să fie însăși democrația din România. La fiecare rând de alegeri casele de sondare caută să ne ofere cele mai fiabile anticipări, plătite generos de partide din banii publici sau de către firme private.

După alegeri, armate întregi de sociologi, politologi și tot felul de analiști se dau de ceasul morții să analizeze comportamentul electoral, să interpreteze declarații, să prevadă alianțe, tendințe, evoluții etc.

Noi înșine, ca simpli alegători, acordăm o valoare aproape sacră votului nostru, făcând declarații publice sau păstrându-l secret, îndemnându-i pe alții să voteze sau certându-i pe cei care nu au votat ca noi.

Când de fapt, toate acestea s-ar putea să fi fost o ficțiune: adevărata realitate este industria (când mai sofisticată, când mai primitivă) a furtului de voturi.

De fapt, este foarte plauzibil să ne imaginăm că de treizeci de ani încoace, la proporții pe care probabil nu le vom cunoaște niciodată, rezultatul alegerilor a fost influențat, chiar modificat prin mașinațiuni puse la cale de partidul-stat.

Iar toate politicile publice, toate legile, toate deciziile afectându-ne viața de zi cu zi, să se întemeieze pe o uriașă minciună, pe o jefuire și o deformare fundamentală a voinței noastre.

Noi ne-am închipuit că participăm la formarea unei majorități politice care să ia cele mai bune decizii pentru noi. Când colo, ei ne-au furat voturile, așa cum ne-au furat tot ce se putea fura: economie, păduri, banii, de educație și de sănătate, dreptatea, șansa de a trăi mai bine.

Noi suntem cei care trăim într-o democrație imaginară și ne imaginăm că votul nostru contează. Până când?