CĂLIN, file din viața unui băiat genial lovit de o boală cruntă!

Fiecare viață are valoare și merită salvată. Dar cum ar fi să privim, oare, salvarea lui Călin ca pe o investiție în viitorul nostru, al tuturor? Cum ar fi să ne gândim că peste ani Călin ne va salva nouă viețile. Nouă, copiilor noștri, părinților noștri.

CĂLIN, file din viața unui băiat genial lovit de o boală cruntă!

Anul trecut a obținut Premiul Edison la Concursul de Creativitate în fizică și tehnologii "Ștefan Procopiu", la Iași, cu Bobina Tesla. A muncit luni în șir, a investit timp, efort intelectual și multă, multă răbdare. Anul acesta era hotărât să câștige Premiul I cu mâna bionică la care lucra cu multă abnegație și perseverență. Nu a apucat să finalizeze proiectul, pentru că o veste cumplită a căzut peste el: suferă de limfom Hodgkin, varianta scleroză nodulară (LHSN).

Călin este elev al Liceului Pedagogic Botoșani. S-a născut la Costești, pe malul-frate al Prutului, iar venirea la Botoșani a însemnat pentru el șanse în plus nu doar pentru un viitor mai bun, dar mai ales pentru a urma visul cel mai important: cercetarea și inovația.

A lucrat în ultimele luni la realizarea unei mâini bionice la imprimanta 3D, dar munca lui s-a oprit brusc din cauza bolii. Acum, la vârsta la care adolescenții își construiesc un viitor, el luptă pentru viață. 

Boala i-a adus aproape colegii și profesorii, dar și oameni pe care nu i-a cunoscut niciodată. Colegii spun despre el că este un băiat vesel blând, inteligent și amabil. 

"De Bunavestire, prietenul nostru basarabean a împlinit 19 ani și putem spune că, în acești 19 ani, el a crescut mai frumos ca 19 feți-frumoși în 19 vieți fantastice. În intriga filelor din poveste ale lui Călin și-a băgat însă coada un balaur hain și neînduplecat. Parșiva dihanie se numește în limbaj științific limfom Hodgkin, varianta scleroză nodulară (LHSN)", scriu colegii lui Călin.

Este greu de înțeles pentru Călin și colegii lui de ce se întâmplă asta. Este greu de înțeles de ce, în loc să se bucure de frumusețea muncii lui, de realizările care începuseră să strălucească după ani și ani în care a studiat, s-a documentat, a căutat și s-a străduit, acum stă țintit pe un pat de spital. 

Călin este acum sub îngrijirea medicilor de la Institutul Regional de Oncologie din Iași. Un om cu inimă mare i-a asigurat mamei un loc de cazare în apropierea institutului. Mama din Costeștii de peste Prut a venit în România să își vegheze fiul. Părinții și-au pierdut locurile de muncă, iar acasă, la Costești, mai au o copilă de crescut. Dar acum timpul, zilele, gândurile lor sunt alături de Călin. Speră ca băiatul lor să treacă peste această nenorocire și să se dedice apoi cercetării, să lucreze la inovații care peste ani vor veni în sprijinul celor care au nevoie. 

Fiecare viață are valoare și merită salvată. Dar cum ar fi să privim, oare, salvarea lui Călin ca pe o investiție în viitorul nostru, al tuturor? Cum ar fi să ne gândim că peste ani Călin ne va salva nouă viețile. Nouă, copiilor noștri, părinților noștri.

Mintea lui Călin este viitorul nostru. Dureros că, într-o Românie în care mii, zeci de mii de euro sunt risipiți pe stadioane inutile, pe programe-fantomă de tocat bugete imense, de fabricat parcuri și părculețe pe ale căror tobogane se rostogolesc în viteze amețitoare bani a căror urmă nu se mai știe, în această Românie o mamă simplă, de pe malul Prutului basarabean, se roagă și așteaptă să picure într-un cont bunăvoința semenilor. Iar oamenii care știu ce înseamnă suferința dau din bănuțul lor. Dar e puțin și e chinuitor. Este nevoie de mult mai mult!

Analizele au arătat că boala s-a extins înfricoșător. Călin a slabit foarte mult, iar noaptea nu poate dormi din cauza durerilor insuportabile și a febrei.

Pentru a-l ajuta pe Călin să învingă boala, membrii Consiliului Elevilor au inițiat o colectă de ajutoare financiare prin intermediul unui concert caritabil ce va avea loc marti, 5 Iunie, ora 17.00, la Cinematograful Unirii, pretul biletului fiind 7 lei

Orice suma conteaza in lupta lui Calin cu cancerul. 

Tratamentul va fi unul costisitor și de durată, iar veniturile părinților lui Călin nu vor putea să-l acopere. Puteți, de asemenea, depune orice sumă în contul lui Călin la BC Moldova Agroindbank, cod IBAN:

MD10AG000000022592788091

Donații pot fi făcute și aici


 

 


 


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Niculina, sufletul orașului meu

Marţi, 23 Aprilie 2024
1664

Cam pe la 7-8 pe seară, de ani buni, Niculina iese din casă. Vara în culori deschise, rochii cu volănașe garnisite uneori cu mărgele simple, pe care le poartă pitite într-o copilăro...

Regizorul Cristian Pascariu, înainte de lansarea filmului ”Nasty” la Botoșani: ”Îl veți vedea pe Ilie într-o ipostază necenzurată, într-o ipostază sinceră” (Foto, Video)

Joi, 18 Aprilie 2024
740

Filmul ”Nasty” va avea premiera de gală la Cinema Unirea Botoșani sâmbătă, 20 aprilie, de la 19:00, publicul având prilejul de a se întâlni și cu echipa care a...

Anamaria Chelaru: ”Noi, păpușarii, suntem făcuți să lucrăm între călugărie și armată!” (Foto, Video)

Marţi, 16 Aprilie 2024
1212

Când am căutat-o și i-am propus acest interviu, am întrebat-o direct: Cum este Anamaria Chelaru în afara scenei? A răspuns dintr-o suflare, cu vocea clară și îndelung form...