Loc de dat cu…EPIGRAMA (110)

Loc de dat cu…EPIGRAMA (110)

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

Vreţi să vă puneţi la punct cu identitatea, temperamentul şi cultura românilor? Atunci nu luaţi ca surse de informare doar istoricii, antropologii, sociologii, stiliştii sau psihologii  neamului nostru. Neapărat trebuie citite şi cărţile epigramiştilor care nu trebuie privite numai din perspectiva corectitudinii prozodice şi a incisivităţii poantei, care oricum sunt obligatorii, ci şi după cum, în ansamblul lor, devin o veritabilă analiză a acestui prezent românesc numit „veşnică tranziţie”.  În bijuteriile lor de doar patru versuri se află condensate toate disciplinele enunţate mai sus şi încă altele pe deasupra. O astfel de carte este şi cea semnată de Valentin David: „Cod roşu de umor” (epigrame, editura „StudIS”, Iaşi, 2018, cuvânt înainte: Liliana Toma, imagini: Marian Avramescu). El nu scrie epigramă la întâmplare.  La vârsta pe care o are şi la numărul volumelor de autor apărute, cred că vreo patru, s-a hotărât să se apuce cu îndârjire de această modalitate literară de a se exprima şi a face introspecţii în sufletul românului neaoş. Aşezat undeva între obiectiv, ca observaţie, şi subiectiv, ca exprimare, alege conştiinţele subiective ale indivizilor pe care le sudează într-o reţea comunicaţională, de regulă sub forma unei formule binare gen politician – popor, ginere – soacră, soţ – soţie, doctor – pacient, preot – enoriaş, scriitor – critic literar, vecin – vecină, şef-angajat etc.: Doi şi jumătate: „Îi leag-o duşmănie veche, / Având o căsnicie grea, / Fiindcă-s suflete pereche… / Dar fiecare-a altuia!”; Riscurile primului ajutor: „O vecină mi-a luat / Pulsul şi-a venit salvarea, / Căci tricoul decoltat / Mi-a tăiat, pe loc, suflarea!”;  Declaraţie: „Declar, deşi produc uimire, / Iar unii în CV îmi scurmă: / Soţia-i prima mea iubire… / Amanta este cea din urmă!”; Cronică literară: „De-un autor cam „ruginit”, / Afirmă criticii cu pizmă, / Că are tocul ascuţit… / Dar are un talent de cizmă!”;  Doi într-unul: „Se-ntâmplă accidente uimitoare, / La mulţi aleşi din naţia română: / Când trag cu dinţii de ciolan, prea tare, / Ajungi ca singur să te muşti de mână!”; Un şef dur: „Zilnic, cert fecioarele, / Dur precum satrapul: / Le vor sta picioarele, / Unde îmi stă capul!”.

Epigramele lui Valentin David se bazează pe observaţii permanente şi sagace, realizând o interdependenţă clară între antropologie şi sociologie.  Opera epigramistică a acestui autor e concepută cu scopul de a face lumină asupra societăţii româneşti, folosindu-se de  arma componenţilor acesteia: umorul. Ce vrea să facă Valentin David prin seria de cărţi de epigrame scrise şi prin cele pe care şi-a propus să le scrie,  este o veritabilă „comedie umană” a la Balzac însă cu alte tehnici şi modele de folosire a cuvântului. Apelând la metode antropologice şi sociologice,  epigramele  lui Valentin David nu sunt doar secvenţe pentru a provoca buna dispoziţie a cititorului sau auditorului ci, mai târziu, formând un corp comun, acesta va fi echivalentul unui document al societăţii româneşti prin densitatea caracterologică a celor supuşi observaţiei davidiene. Din multitudinea de elemente asupra cărora s-a oprit, am ales spre exemplificare femeia  care, în analiza lui Valentin David, este iubitoare de lux, de viaţă mondenă şi căreia îi sunt specifice cameleonismul, amantlâcul, statutul de obiect decorativ  sau cel de purtătoare  a măştii femeii virtuoase etc.: Are valoare:  „O sută nu mă satisface, / Dar scot cu stimă pălăria, / Nădragii şi vreo trei cojoace… / În mână când îmi pică Mia!”;  Selenară: „Femeii ca şi lunii-i vezi splendoarea, / În noapte, când se tânguie-o lăută, / Dar mai planează însă întrebarea:  / Când îşi arată faţa nevăzută?”; Dramele caniculei:  „Observ, cam trist, privind o divă, / Ce face-n mare, topless, baie, / Că pe căldură excesivă / Şi siliconul se înmoaie!”;  Amnar domestic:  „Femeia e o piatră tare, / Cu mână de oţel, focoasă, / Ce doar c-o vorbă e în stare, / Să pună, zilnic, foc la casă!”; Îşi poartă crucea: „Soţii, amante sau iubite, / În căsnicii sau în relaţii, / Femeile sunt răstignite, / Cu mult mai des decât bărbaţii!”; Flux şi reflux: „Precum o mare agitată / Şi provocând fiori de gheaţă / Femeile aduc, pe dată, / Mizeria la suprafaţă!”.

Cele  unsprezece titluri care organizează textul atrag epigramele precum magnetul pilitura de fier.  Ele sunt astfel denumite încât cititorul să poată sesiza rapid care formulă binară predomină.  Aspectul este întărit de câte un desen al  graficianului de presă Marian Avramescu care, într-o formulă de alb-negru,  respectă fidel titlul.

E clar, a-l citi pe Valentin David înseamnă a face un periplu prin interval unde ştii că dai de lumea aceea gri. Fiecare are pe spate o etichetă care conţine concluziile concretizate  în poante pătrunzătoare şi de o exactitate dezarmantă, fiindcă mereu îşi găseşte cuvintele, rimele şi ritmul  pentru a exprima. (GEORGICĂ MANOLE)

Pentru voi, epigramiştii, Ştiri.Botoșani.Ro  a inventat acest LOC DE DAT CU… EPIGRAMA.  Aşteptăm creaţiile voastre  pe adresa de mail manolegeorgica@yahoo.com  până în fiecare  zi de vineri a săptămânii. (Georgică  Manole)

 

POLIŢISTUL PENSIONAR

Bandiţi atâţia i-au căzut în plasă,

E-acoperit de glorie şi fală,

Dar pentru că deprinderea nu-l lasă

Şi-acum mai trage-n somn câte-o rafală… (GHEORGHE BÂLICI)

 

SFAT PENTRU POLIŢIŞTII ADEVĂRAŢI

Deşi n-a fost şi nu e creştineşte,

Cu mintea, ce ţi-e dată în dotare,

Ascultă bine şeful ce vorbeşte –

Să ai ce spune şefului mai mare. (GHEORGHE BÂLICI)

 

LA MASA LUI BRÂNCUŞI

La masa fără halbe-a lui Brâncuşi

Mahmuri se aşezară nişte ruşi;

Aveau cu ei din stepa răsăritului

O sete…cât Coloana Infinitului! (ION DIVIZA)

 

ARGUMENT

Chiar de spui câte-o prostie,

Nu te crede nătărău:

Este o dovadă vie

Că gândeşti cu capul tău. (ION DIVIZA)

 

PUDICA, DORNICĂ DE AFIRMARE

Se expune mult la riscuri

Cine vrea „la vârf” s-ajungă,

Însă ea pe-nalte „piscuri”

N-o s-ajungă-n fustă lungă”. (VASILE LARCO)

 

SINCERITATE

În viaţa, deseori, pătată,

Eu n-am să pot afla misterul:

Oglinda faţa ne-o arată

Dar n-afişează caracterul. (VASILE LARCO)

 

PECETEA VREMII

Îmi spun, gândindu-mă la soartă,

Privind spre-oricare muritor:

Că Bunul Dumnezeu mai iartă,

Dar timpul e neiertător! (VASILE LARCO)

 

ROGVAIV

Ca merele în soare, la chindie,

Schimbând culoarea după voia lor,

Ni-e ţara transformată-n colonie,

Condusă de Partidul Semafor. (VALENTIN DAVID)

 

A LOR E ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR

Al heruvimilor alai,

Cu cântece sfinţesc văzduhul;

Pe-acest Pământ trăiesc ca-n Rai

Doar cei ce sunt săraci…cu duhul. (VALENTIN DAVID)

 

VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Fericirea conjugală

E o crâncenă butadă,

Dacă unul ia mardeală

De se-aude până-n stradă. (MIHAI HAIVAS)

 

STRATEGII AUTOHTONE

De pornit sunt, greu, românii

Ca să-și schimbe-n bine traiul,

Dar își riscă-apoi „mălaiul”,

Când o fac și pe hapsânii. (MIHAI HAIVAS)

 

SOLUȚIE PENTRU O REDUCERE

Dacă-am aresta pe toți -

Hoți, corupți și-ai lor nepoți -

Parlamentul, în final,

Ar fi unicameral! (MIHAI HAIVAS)

 

PRESELECŢIE

Se caută prin filiale

Miniştrii pentru alt guvern,

Dar în etapele finale

Ajung doar cei ce nu discern. (GRIGORE COTUL)

 

PERVERSITATE POLITICĂ

S-a transmis din gură-n gură

Un proiect uşor perfid:

Să se facă o centură

Care trece prin partid. (GRIGORE COTUL)

 

CONSTATARE

În ţara noastră, vreţi nu vreţi,

Cu criza de-autoritate,

Sunt cei mai mulţi analfabeţi

Conducători de doctorate. (PETRU-IOAN GÂRDA)

 

MASS-MEDIA DE AZI

Îmi ocupă timpul Digi

Cu ciobani de mioriţă:

O juma’ de zi cu Gigi,

O juma’ de zi cu Ghiţă. (PETRU-IOAN GÂRDA)

 

ÎN DRAGOSTE NU CONTEAZĂ HAINA

Poate-atât de mult să-ți placă

Un bărbat apetisant,

Cât să-ți fie și amant,

Chiar și nașpa de se-îmbracă! (ELENA MÂNDRU)
 

DINCOLO DE GARD

Sunt adesea-înfricoșată
Pentru ziua cea de mâine:

Lipsă nu duc eu de pâine,
Doar..vecina-i speriată! (ELENA MÂNDRU)

 

POLITICIENII

Expertiza îi susţine,

De-asta vor să-şi ia licenţă

Unde se câştigă bine:

La trafic de influenţă. (VASILE MANOLE)

 

POLITICIANUL ÎN FEBRA ALEGERILOR

În mod total surprinzător

Cu soaţa foarte punctuală,

Atât mai are-n dormitor,

O întâlnire…informală. (VASILE MANOLE)

 

DEFINIŢII ÎN F: Fandositele

Pe plajă-„întinse” la Mamaia

Direct, motiv de-a constata

Sunt fufele ce după aia

Fac băi fierbinți poate-o scăpa! (GHEORGHE GURĂU)

 

DEFINIŢII ÎN F: Fericirea

E-un lucru dobândit cu greu

De damele puse pe rele,

De le întrebi ce-i un ateu

Ele-ți răspund că sunt… atele! (GHEORGHE GURĂU)

 

DEFINIŢII ÎN F: Furnicătura

Se simte bine câteodată

În locurile-n care doare

Atâta doar că ea, ca fată

O simte-ades și-între picioare! (GHEORGHE GURĂU)

 

DEFINIŢII ÎN F: Feminitatea

E sentimentu-acela când

Te simți cu-adevărat femeie,

Atâta doar c-alăturea călcând

Își pierde sensul, ca idee! (GHEORGHE GURĂU)

 

BĂRBĂŢIE

Chiar de pe vremea cu minerii

Mi-am dovedit că sunt bărbat,

Căci mă tot bat cu scutierii…

Mai bine spus, ei mă tot bat! (MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)

 

TÂNĂR ÎNTREPRINZĂTOR AUTOHTON

Şpăgi, impozit pe profit,

Căci de-mi vine, nu mă mir,

Însă nici n-o să ezit,

Cu fugiţii să dau bir. (MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)

 

PARLAMENTUL   arlamentul

Un Turnu’ Babel pentru toţi

Ce rost în lume nu-şi găsesc,

În care-aleşii-s poligloţi...

Doar româneşte nu vorbesc. (GHEORGHE I. GHEORGHE)

 

LA SPITAL 

Cum nu-mi  vorbeşti de viitor

Şi boala m-atacă latent,

Ce se întâmplă dacă mor?

Dăm patul altui pacient. (GHEORGHE I. GHEORGHE)

LUMEA POST-COVID

Am scpat de sub control,

Lumea s-a oprit aici!

Ne-a rămas un singur rol:

Din rahat, sa facem ...bici! (MAX OPAIŢ)

 

UNUI DASCĂL DE ŞCOALĂ

Suplinea şi el ceva

La şcoală_şi a muncit!

Acasă însa era

Titular, dar...suplinit!? (MAX OPAIŢ)

 

LA "CĂRĂBUŞ"

Tănase, marele actor,

Scria şi juca în cuplete;

Umplea o scena cu umor,

Cât rămânea de ...nas si...fete! (MAX OPAIŢ)

 

CONFRUNTĂRI ELECTORALE

Se bat în replici candidaţi,

În pandemie-i alt concept:

Nu-i miting, dar televizaţi,

Se trag unii pe alţi-n piept! (MAX OPAIŢ)

 

PROTESTATARII BELARUŞI

 CER DEMISIA LUI LUKAŞENKO 

De cinci luștri stând la cârmă

Ne tot ții în CSI.

Nu mai vrem jongla pe sârmă:

Evropeni am fost și-om fi! (NICOLAE MĂTCAŞ)

 

PUTIN CĂTRE LUKAŞENKO 

Scârțâie fotoliul tău?

Nu-ți fă grijă, fii pe pace:

Mi-ai făcut tu sânge rău,

Dar el apă nu se face. (NICOLAR MĂTCAŞ)

 

LUKAŞENKO RECUNOAŞTE,

 DAR NU DEMISIONEAZĂ 

Eu din zel - și mi-l incumbu-l! -

Poate c-am prea strâns șurubul,

Dar nu plec de la domnie

Decât dus pe năsălie. (NICOLAE MĂTCAŞ)

 

DISIDENTUL RUS ALEXEI NAVALNII – OTRĂVIT  

Pulsul disidenței, harta -

A. Navalnii nu-i novice,

Doar că a uitat de soarta

Celor ce se pun de price. (NICOLAE MĂTCAŞ)

 

NU TE PUI CU „NOVICIOK”-UL  

Emúl ciumei bolșevice,

Prin dârmon trecut și foc,

El în luptă nu-i novice,

Dar a dat de-un „noviciók”. (NICOLAE MĂTCAŞ)

 

SPITALUL BERLINEZ CĂTRE

LOCATARUL KREMLINULUI  

Killerismul nu ia foc:

Urma crimei tot rămâne.

Geaba-i zici tu „noviciok”,

Că efectu-i vechi, bătrâne! (NICOLAE MĂTCAŞ)

 

COŞMARUL INVENTATORULUI NEUROTOXINEI „NOVICIOK”  

Are remușcări că niște fameni

Azi ucid cu „noviciok”-ul oameni,

Dar când fluturau - la finiș - niște bani,

El îl inventa  contra    ... guzgani?! (NICOLAE MĂTCAŞ)

 

ANTI-FREUDIANĂ
Totul e ca-n paradis,
Viață lux, de nedescris,
Am tot ce mi s-a promis...
Însă, m-am trezit din vis. (DUMITRU  BUJDOIU)

FĂȚARNIC
Se crede-n sat cel mai breaz,
Și-i place să se resfețe;
Dar e om cu două fețe,
Și fără nici un obraz. (DUMITRU  BUJDOIU)

MAESTRULUI

Talentul meu neîntinat,

Ce se măsoară nu în grame,

Însuși Maestrul Cincinat,

L-a menţionat în epigrame! (PAUL VASILE CAZACU)

 

BISERICEASCĂ

Așa e legea la români,

Aruncă popii banii sus,

Ce pică, clar este-a lor,

Ce nu, ramâne lui Isus! (PAUL VASILE CAZACU)

 

OBEZA

Obeza-i una dintre zâne

În dragoste nelimitată:

Oricât o-mbrăţişezi, rămâne

Şi pentru altul o bucată! (EFIM TARLAPAN)

DIN BASARABIA

La izvoarele cu ape

Dulci ca limba strămoşească,

Cerbii vin să se adape,

Porcii…să se bălăcească! (EFIM TARLAPAN)

 

GAZETEI LITERARE

Gazeta-i urmărită-n ţară

Cu interes de mici şi mari,

Fiindcă este literară,

Şi literatii…gazetari! (PĂSTOREL TEODOREANU)

 

FĂRĂ TITLU

Armistiţiul ne-a impus

Să dăm boii pentru rus!

Ca să completăm noi doza,

L-am trimis pe Petru Groza! (PĂSTOREL TEODOREANU)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cosmin Andrei, noul primar al municipiului Botoșani

astăzi, 02:34
1628

Cosmin Andrei este noul primar al municipiului Botoșani după o luptă strânsă cu liberalul Cătălin Mugurel Flutur.După numărarea voturilor din secțiile din municipiul Botoșani, Cosm...

Numărătoare de infarct! Duelul Flutur / Andrei tinde să se decidă la un singur vot

astăzi, 00:10
3902

Este incredibil dar duelul dintre liberalul Cătălin Flutur și social democratul Cosmin Andrei la primăria municipiului Botoșani pare să se decidă doar la câteva voturi, dacă nu chia...

Dan Oloeriu și-a spulberat adversarii la Flămânzi

Duminică, 27 Septembrie 2020
810

Dan Oloeriu, primarul în funcție și candidatul PNL la funcția de primar al orașului Flămânzi, a reușit să obțină din nou funcția de primar al orașului în urma scrutinului ...