O angajată a Memorialului Ipoteşti, acuzată că a luat bani din bilete şi din vânzarea bunurilor!

Un nou scandal aduce în centrul atenției Memorialul Ipoteşti, după ce o angajată este acuzată de delapidare. Femeia a fost trimisă în judecată după ce şi-a însuşit o parte din banii încasaţi din vânzarea biletelor şi a bunurilor. 

Totul a fost descoperit după ce, în vara anului 2015, o comisie de inventariere a instituţiei a decis inventarierea bunurilor aflate în gestiunea Cameliei Ţ. S-a constatat o lipsă la inventar la biletele de intrare, biletele pentru fotografii sau filmări, precum şi din încasările obiectelor vândute în regim de consignaţie. 

Potrivit anchetatorilor, angajata a fost pusă să dea o notă explicativă, prin care a menţionat că verifica în fiecare dimineaţă integritatea bunurilor primite în gestiune, însă nu le număra pentru că gestiunea era foarte mare. Pe de altă parte, nu a sesizat niciodată conducerea cum că s-ar fi sustras bunuri sau cineva ar fi încercat să forţeze accesul. 

 

O parte din bunurile valorificate nu erau ale Memorialului, ci a diverşilor colecţionari, iar instituţia practică un adaos de 30% la preţul facturat de proprietari. Şi din aceste sume ar fi sustras angajata, respectiv 8.875 de lei. În total, prejudiciul se ridică la 20.830 de lei. 

A fost sesizată Poliţia şi, în timpul anchetei, angajata a achitat în mare parte prejudiciul, însă a rămas fapta pentru care procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani au dispus trimiterea în judecată. 

Potrivit Codului Penal, delapidarea se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. 

Fostul manager şi fostul contabil-şef sunt la rândul lor judecaţi pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de avantaje patrimoniale.

Potrivit procurorilor, în perioada 2005-2008 cei doi se fac vinovaţi de nereguli la achiziţiile publice care au dus la prejudicierea bugetului statului cu 403.595 lei. În primă instanţă cei doi au fost achitaţi, iar procesul se derulează în prezent la Curtea de Apel Suceava. 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dan Șlincu revine în funcția de prefect al județului Botoșani!

astăzi, 15:16

Noua guvernare a produs schimbări pe scena politică botoșăneană, cea mai importantă fiind, până în acest moment, schimbarea prefectului, reprezentantul Guvernului în teritoriu...

A împlinit 7 ani, dar părinții l-au sărbătorit pe patul de spital: ”Vă rugăm să vă uniți în rugăciune pentru Timotei!”

astăzi, 14:52

Un preot din Botoșani se confruntă cu o durere cruntă, fiul său de doar 7 anișori așteaptă în aceste momente un ”diagnostic clar”, după ce medicii au identificat ”multi...

Dr. Sidonia Susanu, medicul Alexiei, propusă secretar de stat la Sănătate!

astăzi, 14:05

Chirurgul Sidonia Susanu a fost propus de PSD Iași pentru funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății, condus de Alexandru Rogobete. Decizia a fost luată în cadrul unei È...