Bătaie între "socru" şi "ginere", încheiată cu o condamnare

O agresiune petrecută în urmă cu mai bine de trei ani a fost soluţionată de judecătorii botoşăneni, printr-o condamnare.

Bătaie între "socru" şi "ginere", încheiată cu o condamnare

În august 2013, un botoşănean ajungea în spital după ce fusese lovit crunt de un tânăr, iubitul fiicei sale vitrege. Cei doi se luaseră la ceartă după ce tânărul, Ionuţ A., nu o adusese pe fată acasă, iar bărbatul, cu care se întâlnise într-un bar, a ţinut să-i reproşeze mai multe lucruri vizavi de conduita tânărului.

La un moment dat, vorbele au fost înlocuite de lovituri, iar Giani C., în vârstă de 36 de ani la acel moment, a căzut pe ciment, lovindu-se puternic la cap. Imediat el a fost transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor, fiind transferat la Clinica de Neurochirurgie din Iaşi. Poliţiştii au declanşat o anchetă care a fost finalizată cu un dosar trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani.

Acum, însă, judecătorul însărcinat cu soluţionarea cazului a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care fusese trimis în judecată Ionuţ A., din vătămare corporală, în vătămare corporală gravă şi a respins cererea inculpatului de a lua în considerare circumstanţa provocării. Ca atare, tânărul de 24 de ani a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de cinci ani. În plus, instanţa a admis acţiunea civilă prin care victima solicita daune morare, obligându-l pe tânăr la plata de despăgubiri în sumă 45.745 lei. Sentinţa nu este însă definitivă.

Despre acel scandal, Ştiri.Botoşani.Ro a scris aici:

În stare foarte gravă după ce a fost implicat într-un scandal!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Madalina Ursuleanu

Moartea unei mame, "salvarea" unui copilaş ajuns în sistemul de protecţie

Miercuri, 4 Octombrie 2017
1790

Pe 10 septembrie, o femeie din Agafton, comuna Curteşti, făcea o descoperire şocantă: vecina ei, de 36 de ani, murise în casă, în timp ce fetiţa ei, de 3 ani, se juca prin curtea ei....

Medicii botoşăneni şi-au ales reprezentanţii în Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor

Marţi, 3 Octombrie 2017
1720

La zece zile de la primul tur al alegerilor pentru componenţa Comisiei de Disciplină, duminică şi luni medicii din judeţ au fost aşteptaţi la Botoşani, la sediul Colegiului Medicilor, pentru a...

Medici greu de angajat la Ambulanţă şi SMURD. Raed Arafat, la Botoşani: "De doi ani încercăm să modificăm o hotărâre de guvern"

Luni, 2 Octombrie 2017
1143

În condiţiile în care la Iaşi este o "pepinieră" de viitori medici de urgenţă, Raed Arafat a cerut conducerii Consiliului Judeţean să ajusteze în aşa manieră organigrama Spitalului Judeţe...