Timp de două zile, nimeni nu a ştiut nimic de soarta unui bătrân care zăcea mort în casă, până când un vecin, obişnuit să-l audă făcând gălăgie prin curte, l-a căutat şi l-a găsit, cu greu, mort într-una dintre camere şi acoperit cu tot felul de obiecte de prin casă.
Aşa începe povestea unei tâlhării urmată de moartea victimei, înregistrată pe 25 noiembrie anul acesta. Pe 22 noiembrie, potrivit informaţiilor adunate de anchetatori, Ionel Badalache, de 25 de ani, Marius Şuhanea, de 26 de ani, şi Andrei C., de 15 ani, cei trei suspecţi în acest caz- deşi şi-au recunoscut faptele, ei sunt consideraţi nevinovaţi până la o decizie definitivă a instanţei-, s-au întâlnit în Vlădeni, au băut ceva la un bar şi s-au gândit la o metodă uşoară de a face rost de bani de cheltuit. Şi-au adus aminte că Alexandru Aniţei, un vecin de 76 de ani din Brehuieşti, are bani, dat fiind că a lucrat ca miner deci are pensie mare, vinde şi cumpără animale, deci are cu ce. Ştiau toate astea pentru că Şuhanea mai lucrase cu ziua în gospodăria bătrânului şi ştia ce are şi ce nu.
Au aşteptat să se însereze, s-au dus pe furiş în Brehuieşti şi tot pe ascuns au intrat în curtea bătrânului despre care ştiau că este singur acasă. O paranteză: Alexandru Aniţei era căsătorit, însă soţia sa locuieşte mai mult în Dolhasca, alături de copiii ei, cu care bătrânul era în conflict, scandalurile şi bătăile între ei şi fiii vitregi fiind cunoscute în sat.
Cei trei au pândit pe geamul camerei dinspre cerdac şi l-au văzut pe Aniţei fumând la gura sobei. Badalache a ucis câinele din curte cu un par, apoi au întrerupt alimentarea cu energie electrică a casei, sperând că astfel bătrânul va deschide uşa casei să vadă ce se întâmplă. Imperturbabil, însă, bătrânul şi-a continuat fumatul, astfel că cei trei au zguduit uşa până când zăvorul a cedat şi au dat buzna peste Alexandru Aniţei. Au început să-l bată, cu pumnii, cu picioarele, cu bastonul de sprijin, cu o coadă de lopată, chiar şi o furcă fusese găsită în casă, cu urme de sânge pe ea. În ciuda bătăilor cumplite, în reprize, cei trei nu au reuşit să scoată de la bătrân decât faptul că sub televizor s-ar afla un portofel cu vreo 80-90 de lei, deoarece nu primise încă pensia. Astfel că s-au apucat de controlat fiecare sertar, fiecare corp de mobilă, pe paturi, sub paturi, până şi prin frigider au umblat, găsind mai multe pachete cu carne, după ce bătrânul sacrificase un porc. La momentul la care a fost găsit, bătrânul era acoperit de obiecte de mobilier şi de tot felul de obiecte de prin casă, dezbrăcat de pantalonii de pijama- după ce unul dintre tineri încercase să-l imobilizeze cu aceia. Suspecţii au susţinut că atunci când au plecat din casă, bătrânul încă trăia, de aici anchetatorii trăgând concluzia că cel mai probabil bătrânul a încercat să se ridice de pe podea şi s-a prins cu mâna de pătura de pe pat, trăgând pe el tot ce se afla acolo, aruncat de tinerii aflaţi în cercetări.
Când şi-au dat seama că în casă nu vor mai găsi nimic în afară de pungile de carne din frigider, cu care au umplut două sacoşe de rafie, tinerii au căutat prin curte şi au luat, la plecare, şi un curcan viu, cu care au "defilat" de la Brehuieşti la Vlădeni, prin mijlocul satului, fără ca nimeni să-i vadă, nimeni să-i întrebe de sănătate.
Cum au ajuns anchetatorii la cei trei, deşi primii suspecţi erau fiii vitregi ai victimei?
"În înverşunarea de a găsi ceva de preţ în casă, Badalache a scos o uşă din balamale şi a pus-o alături, rezemată de un perete. Pe uşa aia, criminaliştii au găsit amprentele lui deşi nimic nu ducea la el. Chiar dacă nu avea cazier, el mai fusese cercetat în nişte dosare, iar amprentele lui erau stocate în AFIS. Pe la o bucată de noapte, când noi încercam să-i adunăm pe fiii soţiei victimei, criminaliştii mi-au spus că ies alte urme care nu au nicio legătură cu cei pe care îi căutăm noi. În vreo două ore, am ajuns să-l căutăm acasă la tatăl lui, unde a şi fost găsit. Când l-am adus la audieri, el ne-a povestit şi de Şuhanea, care a fost şi el adus la audieri, Şuhanea ne-a povestit de puşti, a confirmat şi Badalache şi asta a fost tot", povesteşte procurorul de caz Valeriu Chihaia, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.
Cum s-au găsit cei trei? Şuhanea, partenera lui de viaţă împreună cu cei patru copii ai lor locuiesc în gazdă la mătuşa lui Coneagă, în Vlădeni, iar partenera de viaţă a lui Şuhanea este sora lui Badalache, astfel că cei trei petreceau timp împreună. Unde i-au găsit anchetatorii? Minorul era acasă, la părinţii lui, astfel că a fost luat ca din oală, audiat şi internat pentru expertizarea psihiatrică, ce a indicat faptul că băiatul a fost conştient tot timpul de ceea ce face.
"Pe Badalache l-am depistat la domiciliul tatălui său, acolo unde era de altfel şi Şuhanea, la Bahna Arini, un sătuc pe lângă Fălticeni. Cei doi fugiseră a doua zi după comiterea faptei pentru că-i căutaseră poliţiştii din Vlădeni, pentru un dosar mai vechi. Ei au crezut că sunt căutaţi pentru ce făcuseră în noaptea aia şi au fugit la tatăl lui Badalache", spune procurorul Valeriu Chihaia.
Rezultatul necropsiei arată că doar două coaste mai erau întregi iar pe trupul bătrânului mai rămăseseră puţini centimetri neînvineţiţi. Tot necropsia a indicat că moartea victimei a fost violentă şi a fost cauzată de insuficienţa respiratorie acută consecutivă unui traumatism cervical cu multiple fracturi ale cartilajului tiroid, fractură de hioid şi traumatism toracic cu hemopneumotorax (acumulare de aer şi sânge în plămâni) precum şi fracturi costale şi de stern.
De ce au fost atât de violenţi? Din cauza băuturii, le-au spus cei trei anchetatorilor, povestind fiecare cât şi cum a băut, de la bere, vin, vodcă şi rachiu de sfeclă. "Ei şi-au recunoscut faptele şi au fost trimişi în judecată- Şuhanea şi Badalache în arest preventiv, iar minorul în libertate", conchide procurorul Valeriu Chihaia.
Amprentele care spun adevărul! Autorii unei tâlhării urmate de moartea unui bătrân din Vlădeni, daţi de gol de amprentele lăsate pe o uşă.
BOTOSANI
Madalina Ursuleanu
Thursday, 22 December 2016
Justiție
Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte crima drept o infracțiune care prezintă un grad ridicat de pericol social și pe care legea o sancționează cu pedepsele cele mai mari. Deşi au fost trimişi în judecată pentru tâlhărie urmată de moartea victimei, cei doi suspecţi în cazul de la Brehuieşti vor fi văzuţi drept criminali.
Spune-ne opinia ta
Articole similare
Polițiștii botoșăneni adună tâlharii: Printre condamnați, un minor de 17 ani!
Tânără condamnată pentru o tâlhărie. A lovit un poliţist care a prins-o în flagrant
Tânără tâlhărită în municipiul Botoşani. A fost lovită în timp ce avea copilul în braţe
Tineri, suspecţi de tâlhărie, prinşi de poliţiştii din Botoşani
Doi bărbaţi au băut împreună şi apoi s-au luat la bătaie. Unul dintre ei a ajuns după gratii
Tânăr judecat după ce a tâlhărit o fată de 18 ani. A fost prins chiar de victimă
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.57 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici