După șase ani, niciun vinovat în cazul unui angajat de la cablu, care a murit electrocutat pe un stâlp!

Judecătorii au respins și pretențiile civile formulate de urmașa decedatului. Sentința Judecătoriei Suceava nu este definitivă și probabil va fi contestată de procurori.

Judecătoria Suceava a dat sentința, vineri, 28 august, în dosarul privind o tragedie produsă tocmai în vara anului 2020, soldată cu decesul unui bărbat care lucra la o firmă botoșăneană de montare cablu TV.

În dosar a fost judecată, ca parte responsabilă, compania DELGAZ GRID, dar au fost judecați și doi angajați ai acesteia, care răspundeau de rețeaua din zonă și care au fost trimiși în judecată pentru ucidere din culpă. Procurorii au considerat că aceștia au avut vină pentru moartea violentă a unui bărbat în vârstă de 40 de ani.

 

Judecătoria Suceava a dispus însă achitarea celor trimiși în judecată pe temeiul articolului 16, litera c, anume că nu există probe că inculpații au săvârșit infracțiunea de ucidere din culpă.

Așadar, verdict nevinovat pentru toți cei cercetați în dosar. Sau, altfel spus, a rămas vinovat doar mortul.

Judecătorii au respins și pretențiile civile formulate de urmașa decedatului.

Sentința Judecătoriei Suceava nu este definitivă și probabil va fi contestată de procurori.

Așadar, nici la șase ani distanță nu putem vorbi încă de o sentință definitivă, arată Monitorul de Suceava.

În urmă cu șase ani, pe 23 iunie 2020, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Verești, care lucra pentru o firmă din Botoșani, care montează rețele de televiziune prin cablu, a murit pe raza comunei sucevene Fântânele, în timp ce lucra pe un stâlp al rețelei de electricitate.
Polițiștii au fost sesizați atunci despre faptul că pe drumul sătesc din Fântânele un bărbat s-a electrocutat și este în stare de inconștiență.

Personalul medical ajuns la fața locului a găsit victima fără semne vitale, ulterior fiind declarat decesul.

Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că Dan A., în vârstă de 40 de ani, din Verești, angajat al firmei Cable Vision Botoșani, se afla pe o scară, prins cu o centură, pe stâlpul pe care urma să monteze cablul, iar când a încercat să decupleze un amplificator s-a electrocutat, rămânând prins în centură, de unde a fost dat jos de colegi.

Polițiștii au deschis atunci dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de „ucidere din culpă”, „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul! - FOTO, VIDEO

astăzi, 11:34

Astăzi, 5 noiembrie, în cadrul Operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție  și a Inspectoratului General al Poliției...

Se anunță controale la spitalele publice, după ce ministrul Sănătății a sunat personal pentru o programare! - VIDEO

astăzi, 10:58

Alexandru Rogobete spune, într-un video postat pe rețelele de socializare, că a sunat la mai multe unități medicale din România, încercând să obțină o consultație pentr...

5 noiembrie: Cel mai iubit medic din toate timpurile s-a născut la Botoșani!

astăzi, 10:27

Nicolae Hasnaș s-a născut la Botoșani, în anul 1875. Devine medic primar în 1907 și pleacă în județul Gorj, unde a fost repartizat. La Târgu-Jiu găsește un spital cu fo...