Mașină făcută praf din cauza kilometrilor din bord

Mașină făcută praf din cauza kilometrilor din bord

Un grav accident rutier s-a produs marți, pe DN 29, care face legătura între municipiul Botoșani și Săveni, în comuna Ungureni, la intersecția cu drumul județean ce duce spre Dângeni.

Un conducător auto, în vârstă de 32 de ani, se deplasa cu direcția spre Săveni, însă nu a adaptat viteza în curbă și a pierdut controlul volanului. Autoturismul acestuia a fost proiectat în afara carosabilului, pe un mal de pământ, izbind un copac situat pe marginea drumului și răsturnându-se pe o parte. Mașina a suferit o avariere puternică, fiind ridicată, ulterior, cu o autospecială.

La fața locului a fost direcționat, în urma unui apel la 112, efectuat de către trecători, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Șoferul a suferit leziuni ușoare, fiind îngrijit la fața locului, fără a necesita transport spre o unitate spitalicească. În momentul producerii accidentului, acesta se afla singur în mașină.