Bărbat atacat cu un cuțit de către vecin, în plină stradă

Bărbat atacat cu un cuțit de către vecin, în plină stradă

Un bărbat de 42 de ani, din localitatea Tudora, a fost atacat cu un cuțit de către un vecin, sâmbătă după-amiază, în plină stradă. Conflictul a fost unul spontan, spun reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).

Potrivit oamenilor legii, între cei doi a izbucnit o ceartă, în momentul în care s-au întâlnit pe drum, existând neînțelegeri mai vechi. La un moment dat, vecinul săteanului, în vârstă de 53 de ani, a scos un cuțit pe care îl avea asupra sa, rănindu-l. Victima a cerut ajutor prin apel la 112, declarând că a fost înjunghiat, la fața locului fiind dirijat și o ambulanță de terapie intensivă mobilă a SMURD.

Cadrele medicale au constatat că leziunea a fost una superficială, nefiind produsă o penetrare, astfel că fapta nu a fost încadrată ca tentativă de omor.

În cauză, se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând a fi stabilite toate circumstanțele producerii evenimentului și a se dispune o soluție procedurală”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

(fotografie generică)

 

Spune-ne opinia ta