ACUM: Casă cuprinsă de flăcări, bărbat găsit carbonizat în bucătărie

ACUM: Casă cuprinsă de flăcări, bărbat găsit carbonizat în bucătărie

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din localitatea Copălău, a fost găsit carbonizat în locuința proprie, care a fost cuprinsă de flăcări joi după-amiază, informează Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (ISJU)

Forțele de intervenție au fost alertate prin apel la 112 în jurul orei 15:00. La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri din Botoșani, cu două autospeciale cu apă și spumă, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

„Pompierii au găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat, în varstă de 40 ani, carbonizat, în bucătăria casei. Incendiul se manifestă atât în interiorul casei, cât și la acoperiș”, a transmis ofițerul Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISJU Botoșani.

La ora scrierii prezentei, pompierii continuă eforturile pentru stingerea flăcărilor.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Roxana Aiacoboaei

Botoșani: Masca devine obligatorie și pe stradă. Restaurantele suspendă activitatea în interior

astăzi, 15:20
962

Botoșănenii sunt obligați ca, începând de vineri, să poarte masca de protecție în afara spațiului locuințelor. Măsura a fost adoptată joi de Comitetul Județean pentru Situa...

Botoșani a depășit pragul de 3 infectări la mia de locuitori. Toate școlile se închid (video)

astăzi, 14:50
3123

Botoșani a depășit pragul de 3000 de persoane diagnosticate cu noul coronavirus, iar municipiul-reședință de județ a trecut nivelul critic de 3 infectări per mia de locuitori. Încă 116 ...

Copil de zece ani acroșat de mașină pe trecerea de pietoni

astăzi, 14:21
319

Un copil în vârstă de zece ani a ajuns la spital, miercuri, după ce a fost acroșat de o mașină, pe o trecere de pietoni din municipiul Botoșani.Potrivit Inspectoratului de P...