Panică la parterul unui bloc din Botoșani, au fost chemați pompierii!

Mai mulți locatari au fost evacuați preventiv, alerta fiind dată de vecini. 

Pompierii botoșăneni au fost solicitați, în urmă cu puțin timp, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe strada Împărat Traian, din municipiul Botoșani. Alarma a fost dată de vecini.

La fața locului s-au deplasat salvatorii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

Aceștia au constatat că ardeau bunurile din bucătărie, cu flacără și degajări mari de fum.

În momentul izbucnirii incendiului, în locuință se afla o adolescentă, în vârstă de 14 ani, care a reușit să iasă singură din apartament.

Zece locatari ai blocului au fost evacuați preventiv de pompieri.

Incendiul a fost stins, iar spațiul aerisit. Cel mai probabil, evenimentul s-a produs după ce adolescenta a uitat o oală cu mâncare pe aragazul în funcțiune.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Demisia, demisia". Valeriu Iftime i-a decis viitorul lui Marius Croitoru!

astăzi, 09:15

Vineri, Botoșani a cedat cu scorul de 1-3 în fața celor de la Petrolul, în etapa cu numărul 13 din SuperLiga. Golurile ploieștenilor au fost marcate de Martins (min. 27, 54) și Ion...

LOC DE DAT CU…EPIGRAMA (429)

astăzi, 08:53

SINDROMUL ARHIP (4)   Volumul al patrulea, și ultimul din seria „Fiecare nume are omul lui” ( Editura „Pim”, Iași, 2026), e unul special. Dacă în primul vol...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

astăzi, 08:21

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 09:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...