Accident pe drumul european spre Iași! Tineri la spital, după ce s-au izbit violent cu mașina de un cap de pod! FOTO
ACCIDENT!

Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce mașina cu care se deplasau, pe drumul european Botoșani-Tg. Frumos, a intrat violent într-un cap de pod. 

 

Un autoturism VW Polo, condus de un șofer de 26 de ani, din satul Dumbrăvița, comuna Ibănești, în care se mai aflau doi tineri, se deplasa pe drumul european dinspre Flămânzi spre Botoșani. La ieșire din orașul Flămânzi, șoferul a pierdut controlul volanului, autoturismul a pătruns pe contrasens și s-a înfipt într-un cap de pod.

Cei doi pasageri care se aflau în mașină, o fată și un băiat, au fost răniți, aceștia fiind preluați de echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă și de o ambulanță. Una dintre victime este suspectă că a suferit o fractură la un picior, ambii răniți fiind transportați la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Mavromati. 

 

Șoferul le-a spus polițiștilor că ar fi încercat să evite o căruță care circula în fața sa și care a vrut să facă stânga, fără a se asigura căruțașul. Când a tras de volan nu a mai putut controla mașina și a ajuns în șanțul de pe sensul opus de mers.

Oamenii legii au făcut măsurători la fața locului și vor stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.

"Pe fondul neadaptării vitezei, a părăsit partea carosabilă și a ajuns în șanțul de pe partea stângă. În continuare efectuăm cercetări pentru a stabili care este cauza producerii accidentului", a declarat Ionuț Apostol, din cadrul Poliției Rutiere Botoșani. 







 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Toate spitalele publice din România vor avea camere video! Rogobete explică noua lege: „Acolo unde nu există, au doi ani să le instaleze!”

astăzi, 13:20

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat vineri, la Iași, că toate spitalele publice din România vor fi obligate prin lege să instaleze camere de supraveghere video și să pă...

Nicușor Dan: „Modernizarea Armatei este o prioritate. România este protejată pentru că a fost serioasă!”

astăzi, 12:20

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis sâmbătă un mesaj cu ocazia Zilei Armatei Române, în cadrul unei ceremonii organizate la Brigada 15 Mecanizată „Podu &I...

„Festivalul Toamnei” la Școala Gimnazială Nr. 1 Dobârceni - tradiție, creativitate și educație ecologică în cadrul „Săptămânii Verzi”

astăzi, 11:40

În cadrul programului educațional „Săptămâna Verde”, Școala Gimnazială Nr. 1 Dobârceni a organizat cu succes activitatea „Festivalul Toamnei”, un evenime...