Sindicaliștii vorbesc despre "umilirea" profesorilor: salarii mai mici decât secretare și șoferi din primării!

Sindicaliștii vorbesc despre "umilirea" profesorilor: salarii mai mici decât secretare și șoferi din primării!

Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) sustine ca angajatii din educatie au printre cele mai mici salarii din sistemul bugetar, in ciuda majorarilor anuntate in acest an. FSLI da intr-un comunicat exemple de profesori platiti mult mai prost decat secretarele sau soferii din primarii, care beneficiaza de salarii stabilite discretionar. 

Sindicatul condus de Simion Hancescu da exemplul unui profesor debutant, care avea in luna decembrie a anului trecut un venit net de 1.440 de lei si  va primi o majorare salariala de doar 55 de lei de la 1 ianuarie 2018. Este suma reala pe care o primeste un cadru didactic, dupa cresterea salariului brut cu 25%. In realitate, majorarea salariului net este de doar 3,8%, dupa ce vor fi platite contributiile catre stat.

In ceea ce priveste un profesor cu peste 40 de ani de munca, acesta va avea de la 1 ianuarie 2018 salariul net de 2.887 lei, ceea ce inseamna o crestere a acestuia cu 117 lei, respectiv, o crestere reala de 4,2%.

Prin Legea cadru nr. 153/2017 (legea salarizarii unitare), prin care a fost stabilit raportul de 1/12 intre cel mai mic si cel mai mare salariu de la stat, personalul didactic de predare este pozitionat intre 1,64 si 2,76 (coeficienti de salarizare), ceea ce inseamna ca personalul didactic de predare este situat in treimea inferioara a grilei de salarizare. 

Hancescu sustine ca legea salarizarii unitare a fost elaborata "fara sa existe negocieri serioase, confederatiile sindicale nu au primit acest proiect si nu au avut posibilitatea de a analiza proiectul in ansamblu".

"In timp ce angajatii din educatie vor primi acum, la inceput de an, sume infime, pentru alesi s-au facut reguli speciale care s-au aplicat chiar de la data de 1 iulie 2017, cand a intrat in vigoare acest act normativ. In cazul acestora se acorda indemnizatii calculate prin inmultirea coeficientilor de ierarhizare cu salariul minim brut pe economie, care este incepand cu data de 1 ianuarie 2018,  de 1.900 lei", arata FSLI.

Iata cateva exemple de indemnizatii ale alesilor locali ¬ valoarea bruta, de la 1 ianuarie 2018:

- Viceprimar de comuna sub 3.000 locuitori -  5.700 de lei (coeficient  - 3);
- Viceprimar de municipiu resedinta de judet - 15.200 de lei (coeficient - 8);
- Primarul Capitalei - 19.000 de lei (coeficient  - 10).

FSLI arata ca pentru angajatii din primarii si consilii locale sau judetene nu exista coeficienti de ierarhizare, salariile acestora depinzand de bunavointa sefului institutiei si de venitul pe care il primeste acesta. Asa s-a ajuns la situatia in care sunt primarii in care soferii sau secretarele au salarii mai mari decat un profesor cu 25 de ani vechime.

"Daca in alte tari, cu economie dezvoltata si cu democratie avansata, salariile din administratia publica sunt mai mici decat cele din invatamant, in Romania salariul mediu net din adiministratie este de aproximativ 3.850 de lei, in timp ce in educatie acesta este de aproximativ 2.350 de lei", se mai arata in comunicatul citat.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
609

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
457

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
2994

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...