Rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul Concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2026 (înainte de înregistrarea contestațiilor) au fost publicate astăzi, 28 iulie 2026, pe pagina web dedicată: http://titularizare.edu.ro/ și pe pagina Inspectoratului Școlar Județean Botoșani: https://isjbotosani.ro/.
La nivelul județului Botoșani, rata notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 51,5%, față de 41,7% anul trecut, 273 candidați (față de 232 anul trecut) obținând note între 7 și 9,99. Procentul notelor peste 7 (șapte) înregistrat la nivel național este de 51,4%.
Nu sunt candidați cu nota 10.
La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, s-au prezentat 563 de candidați, din totalul de 669 cu drept de participare.
În centrele de evaluare au fost transmise și notate 531 de lucrări, întrucât 32 de candidați s-au retras din concurs din motive personale, în conformitate cu prevederile metodologiei.
În județul Botoșani, CONTESTAȚIILE la proba scrisă se transmit EXCLUSIV online pe platforma https://e-titularizare.ro etapa: „Contestație probă scrisă titularizare 2026” în data de 28 iulie 2026 și în data de 29 iulie 2026, până la ora 12:00.
În contestație candidatul precizează următoarele informații: județul, numărul fișei de înscriere la concurs, numărul și denumirea centrului de concurs, numele, inițiala/inițialele prenumelui tatălui, prenumele, codul numeric personal, disciplina la care a susținut proba scrisă în cadrul concursului și nota contestată, adresa de e-mail, numărul de telefon și denumirea uneia dintre instituțiile/unitățile de învățământ absolvite.
Candidatul încarcă în platforma on-line https://e-titularizare.ro etapa: „Contestație probă scrisă titularizare 2026”, următoarele documente:
• Contestația completată, datată și semnată;
• Copie după buletin/cartea de identitate/cartea de identitate electronică/cartea de identitate provizorie.
Rezultatele finale vor fi publicate în data de 4 august 2026, pe site-ul dedicat: http://titularizare.edu.ro/, la sediul și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani la adresa: https://isjbotosani.ro/.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină atât la proba scrisă cât și la inspecția la clasă/proba practică, minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată, candidații trebuie să obțină atât la proba scrisă cât și la inspecția la clasă/proba practică, minimum nota 5 (cinci).
Repartizarea candidaților care au obținut media de repartizare minimum 7 (șapte), conform art. 74 alin. (3), lit. a) din metodologia-cadru a concursului național, sesiunea 2026, indiferent de statutul acestora, pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, la nivelul județului în care au susținut proba practică sau inspecția specială la clasă în profilul postului, indiferent de județul în care au susținut proba scrisă, ierarhizați pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va avea loc în perioada 5 – 6 august 2026, conform unui grafic care va fi afișat pe site la adresa https://isjbotosani.ro/.
„Rezultatele obținute astăzi de candidații din județul Botoșani confirmă un progres real față de anul trecut. Rata notelor peste 7 a ajuns la 51,5%, comparativ cu 41,7% în 2025, iar această creștere reflectă atât seriozitatea pregătirii candidaților, cât și eforturile constante ale colegilor din unitățile de învățământ și din inspectoratul școlar de a sprijini formarea profesională a viitoarelor cadre didactice.
Felicit toți candidații pentru implicare și le urez mult succes în etapele următoare ale mobilității personalului didactic!”, a declarat inspectorul școlar general, prof. Bogdan Gheorghe Suruciuc.
