Cadrele didactice se pot înscrie la examenul de definitivare. Vezi până când!
BOTOSANI

Inspectoratul Școlar Județean Botoșani informează asupra publicării in Monitorul Oficial al României din 31.01.2017 a Ordinului ministrului educației naționale nr. 3114/19.01.2017 privind modificarea și completarea Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului național de definitivare în învățământ, aprobată prin OMENCS nr. 5087/2016.

Prin urmare, în conformitate cu art. II, alin 1, candidații care depășesc vechimea  de 7 ani de predare efectivă la catedră cu statut de cadru didactic calificat, precum și candidații care au susținut  examenul național de definitivare în învățământ în trei sesiuni fără să promoveze, dar care au finalizat de fiecare dată reluarea stagiului de practică cu durata de 1 an școlar, se pot înscrie pentru susținerea acestui examen în sesiunea 2017.

Înscrierea se va face la unitatea de învățământ în conformitate cu art. 1, alin 2, al ordinului mai sus menționat.

Dosarele de înscriere, întocmite în conformitate cu art. 7 din OMENCS nr. 5087/2016, vor fi depuse de către unitățile de învățământ la Inspectoratul Școlar Județean Botoșani până cel târziu în data de 9 februarie 2017.

Comunicat de presă Inspectoratul Școlar Județean

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!

Friday, 13 November 2026

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...