Finanțele preiau de la ANAF activitatea de soluționare a contestațiilor

Creșteri de salarii pentru cei 1.800 de angajați proprii ai Ministerul Finanțelor, dar nu și pentru cei 24.000 de angajați de la ANAF!

Finanțele preiau de la ANAF activitatea de soluționare a contestațiilor

Ministerul Finanțelor va prelua, începând cu 1 iunie 2019, de la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) și direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, activitatea de soluționare a contestațiilor formulate împotriva titlurilor de creanță, precum și a altor acte administrative fiscale emise de organul central fiscal, posturile și personalul aferent acesteia, în baza unui proiect de ordonanță de urgență deja redactat la nivelul ministerului, au declarat surse oficiale.

Numărul de angajați vizați de mutarea soluționării contestațiilor s-ar situa la circa 200 de persoane, potrivit informațiilor Profit.ro. Conform surselor, în documentul redactat este prevăzut și că personalul din aparatul propriu al Ministerului Finanțelor va beneficia deja de acum de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022.

Ministerul Finanțelor are peste 1.800 de angajați care vor beneficia de aceste majorări. Proiectul de Ordonanță nu prevede măsuri similare pentru cei circa 24.000 de angajați ai ANAF sau pentru cei ai altor structuri din subordinea Finanțelor.

În prezent, arata Profit.ro, ANAF este autoritatea care emite actul inițial, dar și cea care soluționează contestațiile la acesta. Contestațiile aflate în curs de soluționare la 1 iunie 2019 vor fi predate și soluționate de structura specializată de soluționare a contestațiilor din Ministerul Finanțelor. 

În opinia Finanțelor, avantajele unui astfel de transfer sunt:

-Se asigură imparțialitatea în luarea deciziilor cu privire la contestațiile formulate de contribuabili împotriva tuturor actelor emise de administrația fiscală (atât titluri de creanță fiscală cât și alte acte administrative fiscale);

-Se asigură exercitarea de către Ministerul Finanțelor a prerogativelor legale de autoritate fiscală competentă, precum și de coordonare a aplicării unitare a prevederilor legislației fiscale;

-Degrevează organele fiscale emitente a actelor administrative fiscale (altele decât titlurile de creanță fiscală) de soluționarea contestațiilor formulate împotriva acestor acte;

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
611

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
459

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
2999

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...