Tu știi ce apă bei?

În România, 1000 de litri de apă de la robinet costă între 2,64 lei şi 5,11 lei, botoșănenii fiind în primele 10 județe cu cel mai mare cost (4.32 lei/mc). 

Județul Botoșani se află într-un TOP 10 al județelor cu cel mai mare cost pentru apa potabilă, conform unui clasament naţional întocmit de Asociaţia Pro Consumatori, care a studiat site-urile societăţilor comerciale care asigură alimentarea cu apă în fiecare judeţ. Asociaţia Pro Consumatori a verificat afişarea buletinelor de analiză a apei, ce trebuie făcută zilnic. Aceștia mai arată că 4 din 10 români consumă apă neverificată, dar și că 1000 de litri de apă de la robinet costă între 2,64 lei şi 5,11 lei, botoșănenii fiind în primele 10 județe cu cel mai mare cost (4.32 lei/mc). 

 

Asociația Pro Consumatori a lansat, de Ziua mondială a Apei, Campania Națională de Informare și Educare: Tu știi ce apă bei? "Prin intermediul acestei campanii ne propunem să atragem atenția asupra unor probleme ce țin de calitatea apei potabile în sensul obligării societăților comerciale cu capital de stat sau privat, care asigură serviciul public de alimentare cu apă a populației să publice zilnic buletinele de analiză a apei. Totodată, direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București au obligația să realizeze zilnic analiza apei furnizată populației de către furnizorii respectivi și să publice zilnic pe site-ul acestora rezultatele aferente fiecărui buletin de analiză a apei", informează reprezentanții APC.

În perioada 6 martie - 15 martie 2019, experții Asociației Pro Consumatori (APC) au analizat informațiile afișate pe site-urile societăților comerciale care asigură alimentarea cu apă a localităților la nivelul fiecărui județ atât din punctul de vedere al prețurilor practicate, cât și din punctul de vedere al afișării zilnice a buletinelor de analiză a apei.TOP 10                                                          

TOP 10 JUDEȚE CU CEL MAI MARE COST PENTRU APA POTABILĂ

1. PRAHOVA - 5.11 lei/mc

2. BUZĂU - 5.06  lei/mc

3. CONSTANȚA - 4.91  lei/mc

4. SUCEAVA - 4.82  lei/mc

5. GALAȚI - 4.69  lei/mc

6. BRĂILA - 4.38  lei/mc

7. CARAȘ SEVERIN - 4.36  lei/mc

8. MARAMUREȘ - 4.35  lei/mc

9. BOTOȘANI - 4.32 lei/mc

10. VASLUI - 4.2 lei/mc
 

Spre comparație, iată și

TOP 10 JUDEȚE CU CEL MAI MIC COST PENTRU APA POTABILĂ

1. GORJ - 2.64 lei/mc    

2. HARGHITA - 2.82 lei/mc    

3. TIMIȘOARA - 3.11 lei/mc

4. OLT - 3.12 lei/mc

5. CLUJ - 3.15 lei/mc

6. SĂLAJ - 3.15 lei/mc

7. SIBIU - 3.47 lei/mc

8. IALOMIȚA - 3.54 lei/mc

9. CĂLĂRAȘI - 3.54 lei/mc

10. COVASNA - 3.56 lei/mc

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșani: Roți blocate la mașinile parcate neregulamentar, șoferi amendați de polițiștii locali!

astăzi, 18:50

În data de 8 octombrie, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulația pe Drumurile Publice, au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și depistarea conducătorilor auto care ...

Peste 53 milioane de lei plătiți de AJPIS Botoșani, în octombrie, pentru beneficii de asistență socială!

astăzi, 17:50

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a virat fondurile necesare pentru plata principalelor beneficii de asistență socială, aferente lunii septembrie 2025, a...

Botoșani: 215 locuri de muncă oferite la Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenți!

astăzi, 17:00

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoșani în parteneriat cu Camera de Comerț Industrie și Agricultură Botoșani organizează Bursa locurilor de muncă pentru absolvenț...