Botoşani: Antifrauda Fiscală face ravagii în rândul contribuabililor: amenzi de sute de mii de lei dar şi un prejudiciu creat statului ce depăşeşte 10 milioane de lei

Cu şase judeţe de controlat, nici nu-i de mirare că inspectorii antifraudă nu ajung la Botoşani în fiecare zi. Dar şi când ajung, fac ravagii în contabilităţile agenţilor economici botoşăneni. Drept dovadă, numărul mare de "victime" care s-au trezit amendate cu sume mari.

Botoşani: Antifrauda Fiscală face ravagii în rândul contribuabililor: amenzi de sute de mii de lei dar şi un prejudiciu creat statului ce depăşeşte 10 milioane de lei

   Foto: Ştiri.Botoşani.Ro

Mai ales în perioada martie- aprilie inspectorii de la Direcţia Antifraudă Fiscală Suceava au descins în judeţ, şirurile de autoturisme cu sigla ANAF înşirându-se în special în zonele centrelor comerciale, de la bazar până în zona industrială.

De exemplu, numai în zona bazarului, inspectorii antifraudă au efectuat controale timp de câteva zile în luna martie, aplicând 75 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 225.750 de lei. De asemenea, aceştia au dispus confiscarea de bunuri în valoare de 36.564 de lei, precum şi suma de 1.766 de lei. 49 de contribuabili din complex şi operatori economici specializaţi în comercializarea de textile, îmbrăcăminte şi încălţăminte au fost atunci nevoiţi să dovedească provenienţa bunurilor scoase la vânzare.

Per total, însă, în prima jumătate a anului, 192 de contribuabili cu sedii sociale, domicilii fiscale sau puncte de lucru în judeţ au fost verificate de inspectorii antifraudă fiscală.

"Urmare controalelor desfășurate în prima jumătate a acestui an, inspectorii DGAF au aplicat 281 de amenzi contravenționale și avertismente, în valoare totală de 1.097.399 lei. De asemenea, au fost confiscate sume, bunuri și venituri ilegale în cuantum de 107.630 lei. În cazul a patru operatori economici verificaţi, s-a dispus suspendarea activității economice", răspund reprezentanţii Direcţiei Generale Antifraudă, la solicitarea Ştiri.Botoşani.Ro.

Însă tot în cadrul verificărilor efectuate în judeţ, inspectorii antifraudă au identificat un prejudiciu cauzat bugetului de stat în valoare de 10.281.574 lei, pentru care au întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală. 

Replica agenţilor economici a venit ulterior, prin acţiunile deschide în instanţă, prin care încearcă- uneori şi reuşesc-, să anuleze procesele verbale prin care au fost amendaţi cu sume deloc de neglijat.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Madalina Ursuleanu

Sfârşit de săptămână canicular la Botoşani! Estimărie meteorologice

astăzi, 07:26
413

Astfel, în zilele de 21, 22 şi 23 iulie, în vestul şi sud- vestul ţării se va confrunta cu un val de căldură, caniculă şi disconfort termic accentuat. Valul de căldură se va exti...

Nu mai pot răbda! Botoşănenii din nordul judeţului se mobilizează pentru drumurile judeţene!

Joi, 20 Iulie 2017
10444

În urmă cu aproape un an, protestul sătenilor din Havârna, Conceşti, Mileanca şi George Enescu a fost organizat pentru a atrage atenţia autorităţilor judeţene faţă de drumul jude...

Preotul Ioan Ungureanu de la Schit Orăşeni a fost caterisit, prin decizia Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei!

Miercuri, 19 Iulie 2017
7621

Preotul Ioan Ungureanu, parohul Bisericii din Schit Orăşeni, a fost caterisit prin decizia Consistoriului Eparhial din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, la două luni şi jumătate de la mo...