Mersul, adica modul in care pasim si calcam, ne defineste sufletul. Intr-un fel merge omul bucuros si intr-alt fel merge omul suparat. Exista un mers al omului bland si un mers al omului iute la manie; un mers al celui smerit si un mers al celui mandru. Intr-un cuvant, miscarile sufletului nostru ne influenteaza pana si mersul; virtutile ne fac mersul masurat si placut, iar patimile ni-l fac vrednic de luat in ras sau chiar respingator.

Sfantul Apostol Pavel spune: "Ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceti" (I Corinteni 10, 31). Pornind de la acest cuvant, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Poti si merge pentru Dumnezeu." Deci, pana si mersul il putem inchina lui Dumnezeu sau vrajmasului mantuirii noastre. Ca, de altfel, fiecare lucru din viata noastra trupeasca si sufleteasca.

Suntem cum mergem !

Mersul si pasitul ne definesc personalitatea; fac parte din personalitatea si viata fiecaruia dintre noi. Astfel, intr-o oarecare masura, il putem cunoaste pe om dupa modul in care merge. Modul in care calca talpa piciorului, de asemenea, ne ofera indicii importante despre personalitatea unui om. Cautand spre mersul si pasitul cuiva, observam ca acestea nu sunt influentate doar de starea de sanatate trupeasca, ci si de comportamentul sau, adica de calitatile si defectele sale sufletesti.

Un om cu sufletul sanatos va avea intotdeauna un mers potrivit si odihnitor.

Mersul regulat, cu pasi egali, de masura potrivita, este mersul unui om normal, al omului simplu, mediu, ponderat, echilibrat, cu mintea adunata, care poate fi de o spiritualitate inalta, dar si de o mediocritate crunta, insa coerent, stapan pe simturile sale. Un astfel de om nu iese in evidenta cu nimic neplacut, atunci cand se afla printre alti oameni. El poate atrage atentia celorlalti prin linistea si prin mersul sau ordonat.

Mersul apasat, cu o calcatura puternica, denota un om sigur pe sine, cu un temperament puternic, echilibrat, daca pasii sunt armoniosi. In schimb, daca pasii sunt neregulati, iar mersul comporta mici zvacniri, dar este apasat si rigid, atunci vorbim despre un om prea sigur pe sine, prea convins de superioritatea lui, despre un om ingamfat si oroglios.

"Omul smerit se cunoaste dupa pasit"

Cuviosul Paisie Aghioritul spune: "Lucrul cel mai important este ca, atunci cand omul are lucrare launtrica si se straduieste sa nu trambiteze binele pe care il savarseste, ceilalti simt aceasta; si astfel toti il au la evlavie si il iubesc, fara ca el sa-si dea seama. In schimb, cel care vrea sa se scoata pe sine in evidenta, in cele din urma, se face de batjocura.

Cat de placut este omul smerit si cat de respingator este cel mandru! Pe cel mandru nimeni nu-l iubeste; pana si Dumnezeu isi intoarce fata de la el. Vezi, si copiii mici, atunci cand vad un copil putin mandru, isi bat joc de el, in timp ce pe un copil tacut si cuminte il respecta atat de mult! Iar daca vad pe cineva pasind tantos, il simt si isi bat joc de el. Omul smerit se cunoaste dupa pasit.

Imi amintesc de cineva din Konita care, desi era muritor de foame, purta in fiecare zi costum, cravata si palarie si umbla tantos prin piata. Copilasii, de indata ce il vedeau, mergeau in urma lui si il luau in ras, imitandu-i mersul. Si erau doar niste copilasi! Cu cat mai mult cei mari il simt pe omul mandru!"

"Poti si merge pentru Dumnezeu."

Sfantul Ioan Gura de Aur zice: "Poti si merge pentru Dumnezeu. Am putea sa indreptam acest cuvant si in ce priveste incaltamintea. Ca il poti slavi pe Dumnezeu prin felul cum mergi si prin imbracaminte, asculta ce spune un barbat intelept: Imbracamintea omului, dintii care rad si calcatura lui (felul in care merge) ii vestesc firea (Sirah 19, 27).

Cand ne imbracam cuviincios, cand suntem plini de seriozitate si aratam in toata purtarea noastra cumpatare, atunci si cel necredincios, si cel desfranat, si zurbagiul, oricat de ticalosi ar fi, raman uimiti la vederea noastra, chiar numai intalnindu-ne o data."

Sa-I dam lui Dumnezeu pana si mersul nostru !

La fiecare ectenie, preotul slujitor spune: "Pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam." Iar credinciosii raspund, zicand: "Tie, Doamne!" Cand zicem "toata viata noastra" trebuie sa fim constienti de faptul ca nici cel mai mic lucru din trupul si sufletul nostru nu trebuie sa ramana neinchinat lui Dumnezeu.

Sfantul Apostol Pavel zice: "Ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceti" (I Corinteni 10, 31). Pornind de la acest cuvant, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Poti si merge pentru Dumnezeu." Deci, pana si mersul il putem inchina cuiva, adica lui Dumnezeu sau vrajmasului mantuirii noastre.

Nu este nebunie sa luam aminte pana si la modul in care mergem, ci semn al unei mari intelepciuni si al unei adanci cunoasteri a omului. Luand aminte la modul in care pasim, luam aminte, de fapt, la miscarile sufletului nostru. Sa avem trezvie, ca nu cumva mersul nostru sa fie unul ispititor sau batjocoritor.

Sa pasim ca inaintea lui Dumnezeu si pentru El !

Sa lucram, deci, la propria mantuire pana si in timpul mersului, pasind simplu, cu evlavie, alungand gandurile straine si rostind rugaciunea cea de toata vremea. Poate la acest lucru s-a referit si inteleptul, cand a zis: "Numai acela care ia aminte la mersul lui isi pazeste sufletul sau" (Pilde 16, 17).

Teodor Danalache