Rugăciunea lui Iisus - sprijin și mângâiere pentru cel suferind

Rugăciunea lui Iisus - sprijin și mângâiere pentru cel suferind
Mărturisitorii care au îndurat caznele închisorilor comuniste au subliniat că singurul sprijin pentru ei, în răstimpul acela de chin și groază, a fost rugăciunea lui Iisus.

Luând ca punct de plecare îndemnul Sfântului Apostol Pavel: "Rugaţi-vă neîncetat!" (I Tesaloniceni 5, 17), Sfinții Părinţi ai Bisericii îi îndeamnă pe creștini la rugăciune nu numai la anumite momente ale zilei, ci toată viaţa, fiecare moment al ei să devină rugăciune, un dialog neîncetat cu Dumnezeu. Rugăciunea lui Iisus sau rugăciunea inimii sau rugăciunea minții în inimă a fost practicată, predată şi comentată pe scară largă de-a lungul veacurilor de creştinismul răsăritean, urcând în tradiția Spiritualității ortodoxe până la timpurile apostolice. Această rugăciune neîncetată, care se mai numeşte şi rugăciunea lui Iisus sau rugăciunea minţii (pentru că la început ea se rosteşte cu mintea), sau a inimii, pentru că, după rugăciunea atentă şi stăruitoare cu mintea în inimă, mintea coboară în inimă,este cunoscută îndeosebi în practica spirituală numele de isihasm ("isihie" în limba greacă înseamnă "liniște").
 
În Spiritualitatea Ortodoxă, rugăciunea lui Iisus este chemarea continuă și neîntreruptă a Numelui lui Iisus, cu buzele, cu inima și cu mintea, având simțământul prezenței Sale, oriunde și oricând, chiar și în timpul somnului. Nu este sub cer nici un alt nume dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim (Fapte 4, 12). Ea se exprimă prin aceste cuvinte: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!". Cel care se obișnuiește cu această chemare capătă o mare mângâiere și nevoia de a o rosti mereu. După câtva timp, nu mai poate trăi fără această rugăciune, care curge în el de la sine, pretutindeni, mereu (Olivier Clément, Rugăciunea lui Iisus, trad. de Măriuca și Adrian Alexandrescu, IBMBOR, București, 1997, p. 26).
 
Rugăciunea este rostită repetat, la început cu voce, mai târziu cu voce joasă sau în minte, adesea cu ajutorul unuişirag de mătănii. Cei care sunt în putere o însoţesc în chilii sau camere retrase, liniștite, cumetaniipână la pământ şi cu semnul crucii.Mulți practicanți ai acestei rugăciuni o leagă de respirație. "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu" se spune odată cu inspirația, iar "miluiește-mă pe mine păcătosul", o dată cu expirația. Unii Părinți arată că se poate reduce textul rugăciunii la cuvintele "Doamne Iisuse" sau simplu la pomenirea repetată a numelui lui Iisus. Alții au arătat o anumită preferință pentru formula "Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!". Totul a fost redus la câteva cuvinte și se găsește în conformitate cu îndemnul Sfântului Apostol Pavel: "În biserică doresc să vorbesc mai bine cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăț și pe alții, decât zece mii de cuvinte în limbi" (I Corinteni 14, 19). În zilele noastre, călugării rostesc textul ei întreg: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul (păcătoasa)!".
 
Mai întâi, nevoitorul se reculege, se întoarce spre sine însuși, în inima sa, pentru a putea să înlăture tot ceea ce l-ar putea sustrage de la dialogul său cu Dumnezeu. După ce a reușit să ajungă la liniștea interioară, cel ce se roagă se străduiește, prin intermediul câtorva cuvinte adresate lui Iisus, să se concentreze. Se încearcă concentrarea gândului și păstrarea numelui lui Iisus în memorie. Rugăciunea inimii este și "o meditație asupra cuvintelor rostite și a înțelesului lor, iar în faza rugăciunii mentale, cuvintele încetează, rămâne doar sensul lor și acest fel de rugăciune devine neîntrerupt și nu poate fi deranjat de nimeni și nimic (Pr. Dr. Mircea Basarab, Rugăciunea lui Iisus", în Ortodoxia, 1994, Nr. 4, p. 71-72). Pentru mulţi dintre cei ce o practică, după o vreme, rugăciunea lui Iisus coboară în inimă, astfel încât aceasta nu mai necesită un efort conştient, ci curge de la sine.
 
Mai ales în zilele noastre este de folos această rugăciune, când omul modern pretinde că nu mai are timp să se roage. Dacă începem să practicăm puţin această rugăciune, vom descoperi că avem mai mult timp de rugăciune decât ne-am fi închipuit (Olivier Clément, op. cit., p. 9). Omul se întărește duhovnicește prin pomenirea numelui lui Iisus pentru că nu este putere mai mare în cer şi pe pământ, pentru că invocarea numelui lui Iisus înseamnă invocarea prezenţei Lui, nefiind doar o simplă reluare autonomă și neîntreruptă a acelorași cuvinte și a unor exerciții de respirație, care pot deveni mecanice.
 
Mărturisitorii și martirii români care au îndurat caznele închisorilor comuniste, din motive închipuite sau doar pentru simplu fapt că erau preoți de vocație, intelectuali creștini sau credincioși fervenți ai Bisericii, au subliniat aproape la unison, că singurul suport, sprijin, întărire și mângâiere pentru ei în răstimpul acela de chin și groază a fost rugăciunea lui Iisus. Cu toții s-au simțit atrași de liniștea, bucuria, pacea și mângâierea oferite de rugăciune. În acea lume a închisorii, rugăciunea minții a însemnat o evadare, o regăsire a echilibrului spiritual, o reconfortare sufletească ce i-a ajutat să învingă frica, angoasa, singurătatea, lipsurile, persecuțiile etc. Această rugăciune i-a situat mereu în prezența lui Dumnezeu, indiferent de împrejurările grele prin care au trecut. Simțeau că nu sunt singuri și că Cineva îi întărește. Mulți au ajuns pe cele mai înalte culmi ale acestei rugăciuni. Doar pentru că au fost dispuși să învețe lecția rugăciunii, au putut depăși acele situații limită.
 
Mulți dintre confrații de celulă care nu au uzat de această armă tare a rugăciunii lui Iisus au cedat în fața groaznicelor suplicii la care erau supuși, unii dorindu-și chiar moartea, pentru că nu mai aflau resurse fizice sau sufletești de a continua, nemaiavând putere de a răbda groaznicele ordalii care se arătau a fi fără sfârșit și din ce în ce mai odioase. Însă cei ce rosteau neîncetat rugăciunea lui Iisus primeau putere dumnezeiască, sprijin, întărire, mângâiere și doar având acest suport dumnezeiesc au putut rezista. Rugăciunea era pentru ei singura pârghie de susținere. Pentru ei Hristos era totul. Rugându-L și invocându-L pe Hristos neîncetat, au devenit purtători de Dumnezeu (teofori).
 
Prin această stăruință în a rosti neîncetat cu mintea și inima rugăciunea lui Iisus, martirii închisorilor comuniste sunt paradigmatici pentru bolnavii încercați de grele dureri și suferințe. Acestora din urmă le-ar fi de mare folos duhovnicesc să înceapă și să stăruie în practicarea acestei rugăciuni. Roadele ei sunt nespus de multe.Dulceața rugăciunii fierbinți a bolnavului îi poate chiar copleși simțirea durerii sale trupești.
 
În general, când rugăciunea este obişnuită şi frecventă, influenţa ei în viaţa noastră duhovnicească devine foarte clară, omul începând să se vadă aşa cum este, să îşi descopere egoismul, lăcomia, greşelile de judecată şi orgoliul. Treptat, dobândeşte o pace interioară, o alinare, o mângâiere, o armonie a activităţilor nervoase şi morale, o mai mare putere de a îndura boala, suferința de orice fel, persecuțiile, sărăcia, calomnia, grijile, pierderea celor dragi, durerea, boala şi moartea (Dr. Alexis Carrel, Rugăciunea, trad. de Pan Izverna, Ed. Învierea, Timişoara, 1999, p. 21).
 
Boala îl poate face pe cel suferind să fie mai receptiv la cuvintele Evangheliei, îl conduce către o viaţă reînnoită, Hristos Însuşi coborând în iadul suferinţelor lui şi făcându-l părtaş Învierii Sale. Datorită rugăciunii, boala trupului nu slăbește bolnavului tăria sufletului.
 
Rugăciunea aduce celui ce se roagă ajutor harismatic. Prin rugăciune se purifică întreaga noastră conștiință. Lacrimile de pocăință și conștiința trează sunt roade ale rugăciunii, cel mai mare dar al rugăciunii fiind deplina transformare sau transfigurare a celui ce se roagă. Duhul omului ce se unește în rugăciune desăvârșită cu Duhul lui Dumnezeu, dobândește de la El luminare, întărire și curățire de păcate. Prin rugăciune, se revarsă bucuria şi pacea Duhului Sfânt în sufletele noastre. Prin rugăciune, simţim că nu suntem singuri, ci cu Dumnezeu. Simţim ajutorul Lui în viaţa noastră în răbdarea durerilor bolii, a ispitelor şi a necazurilor, ne întărim în credinţă, creştem spiritual în iubire faţă de Dumnezeu şi de semenii noştri; rugăciunea ne ajută şi ne întăreşte să împlinim poruncile lui Hristos în viaţa noastră, prin ea ni se luminează mintea să adâncim şi să interpretăm corect Sfânta Scriptură, şi să înţelegem că bucuriile duhovniceşti sunt mult mai mari, mai intense şi mai frumoase decât vremelnicele plăceri pământeşti.
 
Astfel, rugăciunea trebuie să reprezinte activitatea principală a bolnavului.La ceasul morții, credinciosul lasă în urmă toate lucrurile pământești și păstrează numai rugăciunea. Ea singură îl va conduce spre viața cea veșnică, căci Dumnezeu este veșnic și numai în unirea cu El, prin rugăciune smerită și intensă, va avea credinciosul parte de veșnicie.

pr. Liviu Petcu



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Accident pe Împărat Traian! Un botoşănean a ajuns la spital!

astăzi, 20:49
1088

Bărbatul de 51 de ani tocmai traversa strada Împărat Traian, undeva în zona dispensarelor medicale, când un Opel Astra, condus de un bărbat de 43 de ani din Mileanca, l-a surprins...

Efective sporite de jandarmi la manifestările din weekend și la protestul din Piața Revoluției

astăzi, 20:02
516

La misiunile de asigurare a ordinii şi siguranţei la manifestările publice, precum Festivalul Mărului din localitatea Băiceni, meciurile de fotbal de la Săveni, Dorohoi şi Darabani şi la patru...

Pentru părinții și adolescenții din Botoșani: Ateliere interactive "Mesajele mediatice din mintea noastră"

astăzi, 19:15
478

Sâmbătă, 23 septembrie, părinții și adolescenții din Botoșani sunt invitați să participe la atelierele interactive "Mesajele mediatice din mintea noastră", susținute de Dan ...