"România neîmblânzită" ajunge la Botoșani. Vezi oferta completă de filme care rulează la Cinema Unirea! VIDEO

"România neîmblânzită" ajunge la Botoșani. Vezi oferta completă de filme care rulează la Cinema Unirea! VIDEO

Filmul "România neîmblânzită", în regia lui Regia lui Tom Barton-Humphreys, cu Victor Rebengiuc, are premiera pe 13 aprilie, zi în care va rula și în cinematograful din Botoșani.

În inima Europei există o viață naturală fabuloasă: o explozie a sălbăticiei, care reprezintă căminul a nenumărate vietăți. Munții infiniți, pădurile străvechi, apele nesfârșite, toate acestea găzduiesc creaturi de referință pentru bătrânul continent.

Sunt ținuturi ale frumuseții și sălbăticiei unde destinele sunt dictate de anotimpuri. Creaturi parcă desprinse din legendă trăiesc în libertate, aici animalele se luptă pentru supraviețuire. Iar ROMÂNIA NEÎMBLÂNZITĂ va dezvălui toate aceste povești incredibile.

De la cadre cu peisaje ale naturii neumbrite de om, la jucăuşii pui de urs, la transformarea omizii- în inima unui muşuroi de furnici- în fluture, la haitele de lupi care încearcă să îşi apere prada în faţa ursului care are nevoie de calorii înaintea hibernării, la acvila de munte care îşi alege prada de la 3 kilometri distanţă, până la pelicanii care pescuiesc în echipă, la caii sălbatici, sau până la silueta masivă a morunului preistoric din apele Dunării, „România sălbatică” se dezvăluie în cadre lungi, impresionante, în care animalele, natura în ansamblul ei, apare aşa cum omul nu are ocazia să o vadă, de aproape, dar netulburată.  Filmul are 90 de minute, însă au fost filmate peste 400 de ore în zone precum Parcul Naţional Piatra Craiului, Munţii Făgăraş, Parcul Naţional Cozia, Delta Dunării, Histria, Peştera Urşilor, Munţii Apuseni, Viscri, Râul Mures, Dunărea, Porţile de Fier sau Parcul Naţional Cheile Beusniţa. La finalul proiecţiei filmului, organizatorii au explicat că plănuiesc ca cele 400 de ore de filmări să fie folosite ca material educativ în şcoli. 

Ghidul prin „România neîmblânzită” este actorul Victor Rebengiuc, care narează tot ce se întâmplă printre frunzele copacilor, prin văile munţilor şi pe întinderile Deltei, ca pe un basm, fiecare imagine completând senzaţia. 

Despre „România neîmblânzită” chiar poţi să spui fără ocolişuri că este pentru toate vârstele. De la copii, la adolescenţi şi până la cei ajunşi la senectute, oricine poate să descopere „lumea celor care nu cuvântă”. 

 

Informaţiile nu sunt complexe, dar acest lucru nu vine ca un minus, pentru că diversitatea de faună şi vegetaţie surprinsă la nivelul imaginilor, alăturată unui text cu un limbaj mai complicat, ar fi redus publicul şi ar fi făcut dificilă reţinerea de informaţii. În realizarea documentarului „România neîmblânzită” nu s-a încercat încărcarea cu elemente inutile în căutarea spectaculosului, pentru că subiectul însuşi conţine tot spectaculosul de care are nevoie privitorul.  În „România neîmblânzită”, găseşti ipostazele nestingherite ale vieţuitoarelor, cum ar fi coborârea acvilei de munte peste iepurele lipsit de orice bănuială, sau  râsul carpatin care îşi tot întoarce puii, prinşi în joacă, la cuib. 

La finalul documentarului, prin intermediul aceleiaşi voci a povestitorului Rebengiuc, ni se aduce aminte că nu e meritul nostru că ne-am născut într-un loc în care se regăsesc astfel de lucruri, fiind de datoria omului să îl facă să dăinuiască. Pentru că măreţia naturii trebuie să fie aici şi pentru ochii copiilor noştri. 

Documentarul „România neîmblânzită” poate fi şi un bun material de promovare al ţării, mai ales că, pe lângă cadrele impresionante, naratorul face adesea comparaţii cu natura din restul Europei, în sensul că punctează ce anume există numai la noi în ţară şi nicăeri altundeva pe bătrânul continent.



Filme la Cinema Unirea Botoșani

Cinefilii botoșăneni au parte de o ofertă generoasă pentru această săptămână, după cum se poate constata din programul transmis pentru perioada 13-19 aprilie 2018:


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertisment de la medici: De ce trebuie să renunțați la folia de aluminiu!

astăzi, 11:25
29

Preparatele la cuptor se usucă, dacă nu sunt acoperite, și cea mai la îndemână metodă este acoperirea tăvii cu o folie de aluminiu alimentară.Medicii însă nu sunt de acor...

Angajații unei instituții din Botoșani se pregătesc de grevă generală!

astăzi, 10:43
187

Consilierii de probaţiune din Capitală şi din şapte judeţe, au intrat miercuri în grevă generală, fiind nemulţumiţi de faptul că nu le-au fost rezolvate problemele de natură salarial...

ATENTIE! Trotinetele electrice sunt ilegale: mii de oameni circula cu ele in ilegalitate si risca dosar penal!

astăzi, 10:38
142

Romania este o tara in care tehnologia si solutiile moderne pentru imbunatatirea infrastructurii isi fac loc mai greu. De exemplu, valul de trotinete electrice a luat prin surprindere Romania mai ceva...