"Aventurile lui Chiţ", la Teatrul Vasilache!

"Aventurile lui Chiţ", la Teatrul Vasilache!
În această duminică cei mici, însoţiţi de părinţi şi bunici, sunt aşteptaţi la Teatrul "Vasilache" pentru a viziona spectacolul "Aventurile lui Chiţ", cu începere de la orele 11:00 şi 12:30.

Veţi urmări o poveste a  unui şoricel "de teatru". El ronţăie decorurile vechi depozitate în podul teatrului, decoruri şi recuzita de care toata lumea pare că a uitat. Mai puţin Chiţ, care, scotocind prin cutii de carton se întâlneşte cu o balerină, cu câţiva cântăreţi mexicani, cu doi instrumentişti şi chiar cu câteva fantome. Chiţ îi aduce la rampă pe noii lui prieteni, personajele având un rol prin care s-au definit.

Regia, scenografia şi ilustraţia muzicală sunt semnate de Valentin Dobrescu.

Păpuşile sunt mânuite de actorii: Aurica Dobrescu, Mihaela Ştempel, Florin Iftode,  Marius Rusu şi Cristinel Onofrei.
"Aventurile lui Chiţ" a fost prezentat în anul  2000 în cadrul Festivalul Internaţional "Sub căciula lui Guguţă" de la  Chişinău – Republica Moldova. Spectacolul a fost apreciat de juriu şi distins cu  Premiul pentru inovaţii în arta animaţiei spectacolului "Aventurile lui Chiţ".

Preţul uni bilet de intrare la spectacol  este de 7 lei.

Nu uitaţi! Puteţi face rezervări la numerele de telefon 0756.084.651 / 0231.514.353
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Expoziția „Sacrul în artă” la Muzeul ”Ștefan Luchian” din Ștefănești!

astăzi, 13:29
10

Într-o perioadă cu profunde valențe spirituale, demersul expozițional devine un gest firesc de pioșenie în fața divinității, concretizat prin aducerea în fața publicului a un...

Botoșăneanul care a ucis-o pe Mihaela, trimis în judecată!

astăzi, 12:56
141

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a lui P.F., în vârstă de 54 de ani, din municipiul Botoşani....

Vrei să cânți în fanfara Jandarmeriei Române?

astăzi, 12:42
27

Centrul de Instruire pentru Muzici Militare al Ministerului Apărării Naționale a alocat în acest an 3 locuri pentru nevoile Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, cursul de for...