"Avem un oraș plăcut, liniștit, curat, verde. Turiștii caută partea autentică, tradițională, Botoșaniul le place" FOTO

"Avem un oraș plăcut, liniștit, curat, verde. Turiștii caută partea autentică, tradițională, Botoșaniul le place" FOTO

În perioada 16-19 noiembrie 2017 a avut loc, la București, cel mai mare eveniment din România dedicat industriei turismului, Târgul de Turism, ajuns la cea de-a XXXV-a editie. Este pentru prima dată când municipiul Botoșani participă, alături de cele mai importante companii de turism din țară și din străinătate. 

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Botoșani a reușit, la această primă participare, să deschidă uși către Nord, să stârnească interesul turiștilor, dar mai ales să obțină importante colaborări cu tour-operatori din țară, cu oportunități excelente pentru străinătate. Astfel, prin Christian Tour, Botoșaniul a fost introdus într-un circuit turistic național, alături de Bucovina, cu mănăstirile și tezaurul ei. 

Foarte important pentru acest an, municipalitatea botoșăneană a reușit să monteze indicatoare turistice la intrările în oraș, dintre Suceava și Iași, precum și pe principalele artere de circulație. Indicatoarele oferă informații despre obiective turistice ce pot fi vizitate în municipiul Botoșani, dar și în împrejurimi, fiind vorba de biserici, mănăstiri, Case Memoriale, fiind inclus chiar și Centrul Vechi. 


 

Florentina Ghiorghiță, directorul CNIPT Botoșani, spune că pașii sunt deocamdată mici, dar extrem de importanți. Iar viitorul pentru turismul botoșănean începe să arate din ce în ce mai bine.

-Pentru prima dată, Botoșaniul a fost prezent la Târgul de Turism, organizat la Romexpo. Ce ați arătat României, ce le-a plăcut turiștilor?

Florentina Ghiorghiță: E prima dată când municipiul Botoșani participă la un târg de turism, unde am încercat să aducem la cunoștința celor interesați că pe harta turistică a României există și Botoșaniul. Avem foarte multe valori care sunt, cât de cât, bine conservate, față de alte locuri din țară. Avem tradiții foarte frumoase, care sunt încă într-o formă autentică, avem mâncare tradițională. Am vrut să prezentăm toate acestea, mai ales că vin sărbătorile de iarnă și am vrut să atragem atenția că sunt și la noi tradiții, nu numai în Bucovina. 

-De multe ori auzim că Botoșaniul este în Bucovina. Se mai face această confuzie?

-Nu, nu se mai confundă. Am încercat să arătăm celor interesați că suntem alături de Bucovina, că avem lucruri asemănătoare. Că de pe vremea lui Ștefan cel Mare Bucovina și Botoșaniul erau parte din Țara de Sus, și nu întâmplător. Avem niște origini comune. Avem și noi mănăstiri cu care putem ieși în evidență, la fel de valoroase ca mănăstirile din Bucovina. Avem și noi biserici de lemn, nu numai cei din Maramureș. Cei din Maramureș au fost interesați, cu grupuri de turiști, să extindă circuitele către Bucovina și chiar să ajungă până la noi. Am fost bucuroși că am reușit să înscriem Botoșaniul într-un mare tour-operator, Christian Tour, și o zi din circuitul în Bucovina să se abată în municipiul Botoșani și la Ipotești. Până la urmă, partea culturală a Botoșaniului este foarte importantă. Avem atâția oameni care ne-au făcut cunoscuți la nivel mondial!

-Care au fost reacțiile celor care au vizitat standul Botoșaniului?

-Reacțiile au fost pozitive. Am avut un agent de turism interesat să ajungă și pe aici, cu reprezentanța mai multor agenții din Asia, care caută această parte tradițională. Ei nu mai vor tumultul orașului, nu mai vor neapărat muzeele, ci partea autentică, de tradiție. Au zis că, dacă îi vom îndruma, îi vom atrage și vom aduce vizitatori și din alte țări.

-Ce impresionează mai mult la Botoșani? 

-Pornim de la turismul istoric. În funcție de fiecare grup ne mulăm, prezentăm și cultură, multiculturalitate, ne mândrim cu Centrul istoric, un unicat într-un municipiu din Moldova, mai ales faptul că în proporție foarte mare este reabilitat. Încet-încet trebuie să îl populăm cu eventuale evenimente. Turiștii au întrebat în primul rând de pachete turistice. La ediția din februarie a Târgului vom încerca să avem și acest aspect acoperit. Au întrebat ce fac dacă vin de 1 Decembrie. Le-am spus și de sărbătorile de iarnă. Avem cu ce ieși în față de sărbători. Dar aici, acasă, am avut grupuri din Suceava, oameni din mijlocul Bucovinei, care au rămas uimiți de partea istorică și culturală a orașului. Nu știau că la 40 de km de ei sunt atâtea valori autentice. Am avut oameni din Iași, București. Iar străinii oricum sunt surprinși, pentru că e altceva decât au ei în țară. Avem un oraș plăcut, liniștit, curat, verde. Și place tuturor. 

-Cum sunt serviciile hoteliere?  

-Atâta timp cât nici un turist nu a ajuns la noi nemulțumit de servicii... Un centru turistic are și acest rol, de a primi eventuale reclamații, pe lângă acela de a îndruma turiștii către forurile competente. În ultimul an, la noi nu a venit nimeni să se plângă. Serviciile sunt de o calitate bună spre foarte bună. Dacă am mai mers în afara țării putem face comparații, am mai găsit și servicii mai slabe decât în Botoșani.




-Pachetele turistice sunt partea cea mai importantă la un astfel de târg și nu numai. Ce anume lipsește încă? 

-Am pregătit pachete turistice, avem un ghid practic și turistic. Anul acesta am reușit să facem o hartă turistică, cu patru tururi turistice personalizate pe hartă, cu prezentarea tuturor obiectivelor. Avem și o carte, Istorie vie peste ani, unde am prezentat principalele obiective istorice și culturale care sunt într-o formă foarte bună și care pot fi prezentate. Aceste materiale există în centrul nostru turistic, dar le furnizăm și către recepțiile hotelurilor. Am făcut și un album, Botoșaniul ieri și astăzi, în care am prezentat clădiri de importanță mare pentru municipiul Botoșani, care arată foarte bine, excepție fiind Teatrul Mihai Eminescu, pe care sperăm să îl vedem în cel mai scurt timp renovat. 
Am făcut și o broșură de prezentare la clădirile bazate mai mult pe istoria culturală a municipiului. Toate aceste materiale sunt în limba română și engleză, sperăm ca anii viitori, în funcție de fluxul de turiști, să putem să mai prezentăm într-o altă limbă. În schimb pe site-ul nostru, visitbotașani.ro, toate obiectivele sunt prezentate în engleză, franceză și germană. 

-Cât de vizibil este acest site pentru turiștii din afara județului?

-El a început să crească în vizibilitate de când s-au pus codurile QR prin oraș, care automat duc spre site. A crescut numărul de vizitatori și de turiști care au intrat în Centru și care apoi țin legătura pe Facebook, datorită postărilor de evenimente. 

4000 de turiști au trecut pe la standul nostru din Târgul de Turism. Noi am dat 4000 de materiale. Trebuie mers mai departe. A fost primul pas, a fost bine. Au venit colegii din țară după materiale, pentru a le prezenta în județele lor. Suntem vizibili, mai trebuie multă muncă, e adevărat. Dar devenim din ce în ce mai vizibili. Am avut surpriza ca un maestru pianist botoșănean, plecat în Franța, a venit să vadă locurile natale. I-am dat toate materialele noastre și el sigur vorbește mai departe. Acești oameni vorbesc despre Botoșani acolo unde merg. 

-În ultimul an, prin Botoșani au fost văzute tot mai des grupuri de elevi...

-Mergem către grupurile de elevi din Suceava și din Iași, pentru că ei fac multe excursii. Îi atragem să vină și aici. Am adus din Iași, în această vară, vreo patru excursii. Totul se face pe o bună colaborare cu agențiile. Altfel nu reușim. Nu a fost mai nimic până acum, pașii au fost mici, dar sunt vizibili. Avem materiale, avem doi ghizi foarte buni care pleacă oricând cu grupuri mici, mari. Ei spune povestea fiecărui loc, îi fac să revină. Este un serviciu gratuit. 







 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Primii fermieri despăgubiți în acest an din cauza secetei și a grindinei. ”Am fost la un fermier din județul Botoșani…”

astăzi, 14:25
12

Echipele din cadrul Clubului Fermierilor Români (CFRO) Broker de Asigurare au un program încărcat în aceste zile în care se fac constatări în câmp acolo unde ferm...

Expoziția „Sacrul în artă” la Muzeul ”Ștefan Luchian” din Ștefănești!

astăzi, 13:29
19

Într-o perioadă cu profunde valențe spirituale, demersul expozițional devine un gest firesc de pioșenie în fața divinității, concretizat prin aducerea în fața publicului a un...

Botoșăneanul care a ucis-o pe Mihaela, trimis în judecată!

astăzi, 12:56
210

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a lui P.F., în vârstă de 54 de ani, din municipiul Botoşani....