Momo sau despre povestea timpului furat, un spectacol în regia lui Lenuş Teodora Moraru, la Teatrul Excelsior Bucureşti

Momo sau despre povestea timpului furat, un spectacol în regia lui Lenuş Teodora Moraru, la Teatrul Excelsior Bucureşti
"MOMO sau Strania poveste despre hoţii de timp şi copilul care le-a înapoiat oamenilor timpul furat", după Michael Ende, cel de-al doilea spectacol pus în scenă în această toamnă la Teatrul Excelsior, din Bucureşti, va avea premiera joi, 20 noiembrie, ora 19.00.

Producţia face parte din programul UnCLASIC, ce îşi propune apropierea tinerilor de marea  literatură, fiind dedicat preadolescenţilor şi adolescenţilor. Teatrul Excelsior, în noua sa formulă, rămâne astfel consecvent programului său anunţat de a se deschide şi către aceste categorii de vârstă, scrie Hotnews.

Romanul lui Michael Ende, una dintre cele mai remarcabile scrieri ale secolului al XX-lea (dramatizat şi pus în scenă, la Teatrul Excelsior, de către regizoarea Lenuş-Teodora Moraru), este o parabolă a schimbării atitudinii societăţii moderne faţă de timp. Puterea de transformare a ceea ce se numeşte azi "efectul timpului comprimat" schimbă valorile şi modifică relaţiile inter-umane. Salvarea, spune Ende în romanul său, vine din noi înşine, dar cu mai multă forţă vine din puritatea sufletelor de copii nepervertite încă.

Momo este fetiţa care ştie să-şi asculte prietenii. Ea locuieşte printre ruinele unui vechi amfiteatru, undeva, la marginea oraşului. Iubită de toţi, Momo are darul de a face ca viaţa să pară uşoară, problemele să fie uitate, zâmbetul să însoţească ziua tuturor. Atunci când oamenii cenuşii pun stăpânire pe oraş, controlându-le locuitorilor timpul personal, doar Momo are puterea, împreună cu Maestrul Ora şi însoţită de broasca ţestoasă Casiopeea, să le redea acestora timpul furat.

"Aparținem timpului, spune regizoarea spectacolului montat la Teatrul Excelsior. Unii oameni îl aud, alţii îl simt, dar nimeni nu poate spune când este cu adevărat.  Avem doar  puterea de a-l măsura, de a-l contempla tacit sau zâmbitor şi de a-i da valoare. În ce ne măsurăm timpul este singura alegere pe care o avem de făcut. Când alţii aleg în locul nostru se produce decolorarea treptată şi ireversibilă a sufletului, iar singurii capabili să ne salveze sunt copiii, pentru că ei sunt imuni. Copiii şi forţa curativă a acestora. Şi... teatrul. Copiii îşi măsoară timpul în joacă, actorii în joc, pe scenă. Despre asta vrem să vorbim în spectacol, în... Momo.  Despre Teatru, despre Timp, despre Copii".

Echipa spectacolului este formată, alături de regizoarea Lenuş-Teodora Moraru, din scenograful Gelu Rîşca, coregrafa Victoria Bucun şi actorii: Silvana Mihai, Alexandru Voicu, Ştefan Velniciuc, Ion Bechet, Adina Cristescu, Iulia-Diana Samson, Raluca Botez, Cosmina Dobrotă, Corina Dragomir, Ştefania Dumitru, Oana Tofan, Silvana Ionescu, Cristian Nicolaie, Robert Robert Emanuel, Marian Rădulescu, Robert Radoveneanu, Ovidiu Uşvat, Annemary Ziegler, Daniela Ioniţă – Marcu,  Magda Condurache, Tudor Pîrvu, Veronica Popescu.

Lenuş-Teodora Moraru a absolvit Universitatea de Artă "George Enescu" din Iaşi, specializarea Actorie, şi este actriţă la Teatrul "Mihai Eminescu" din Botoşani. În prezent, face un Master în Pedagogie teatrală, la UNATC "I.L. Caragiale". Este profesor la Catedra de Arta Actorului la Liceul de Artă "Ştefan Luchian" din Botoşani şi coordonatorul trupei de teatru a liceenilor din Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", Atelierul de Teatru. Spectacolele pe care le-a realizat cu această trupă, pe care o coordonează încă din anul 2000, au fost apreciate la festivalurile de teatru pentru adolescenţi, obţinând numeroase premii, trei dintre ele chiar cu spectacolul Momo la Festivalul Naţional de Teatru Tânăr Ideo Ideis 6, din Alexandria, în anul 2011. Colaborează cu scenograful Gelu Rîşca, pe scenele profesioniste de teatru, la BRUSCteatru din Botoşani şi la Atelierul de Teatru.

Michael Ende este un cunoscut scriitor de romane fantastice Este fiul pictorului suprarealist Edgar Ende, cel care i-a ilustrat mai târziu cărţile cu litografiile sale. Prima parte a copilăriei şi-a petrecut-o în apropierea artiştilor, perioadă fericită şi boemă când a aprofundat interpretările ezoterice ale basmelor germane. După ce a studiat actoria, la München, a lucrat ca actor, scriitor şi textier pentru spectacole de cabaret, a făcut critică de film. A început să scrie la o vârstă fragedă. Deşi a publicat lucrări într-o gamă largă de genuri, inclusiv poezie, piese de teatru, librete de operă, el este cel mai bine cunoscut pentru romanele sale, care încorporează structuri şi motive de basm.

Recunoaşterea internaţională i-au adus-o însă romanele: Momo, publicat în 1973, pentru care primeşte "Premiul pentru literatură pentru tineret", şi Povestea fără sfârşit, publicat în 1979, o fascinantă incursiune în tărâmul de basm Fantasia, "o carte pentru copii, potrivită şi pentru adulţi" sau "o carte pentru adulţi, potrivită şi pentru copii", după cum a numit-o critica.

A primit multe premii germane şi internaţionale pentru literatură şi a fost decorat cu Crucea Federală de Merit. Operele sale, adesea dramatizate şi ecranizate, au fost editate la nivel mondial în tiraj total de 20 de milioane de exemplare şi sunt traduse în 45 de limbi.

Distribuția spectacolului:

MOMO  • Silvana Mihai
GIGI GHIDUL  • Alexandru Voicu
MAESTRUL ORA  • Ştefan Velniciuc, Ion Bechet
CASIOPEEA     • Adina Cristescu
BEPPO MĂTURĂTORUL    • Ion Bechet
MARIA  • Iulia-Diana Samson
CLEO, BIBIGIRL • Raluca Botez
LILIŞOR • Cosmina Dobrotă
FRANCESCA  • Corina Dragomir
GIOGIO • Ştefania Dumitru
PAOLO • Oana Tofan
d-na LILIANA • Silvana Ionescu
dl. FUSI  • Cristian Nicolaie
dl. NINO • Robert Robert Emanuel
dl. NICOLA • Marian Rădulescu
JUDECĂTORUL CENUŞIU  • Robert Radoveneanu / Ovidiu Uşvat
BLW/553/c  • Annemary Ziegler 
XYQ/386/b  • Daniela Ioniţă - Marcu / Magda Condurache
BPA/732/j  • Tudor Pîrvu / Veronica Popescu
RSI/610/f  • Veronica Popescu / Tudor Pîrvu
OAMENII CENUŞII  • Raluca Botez, Cosmina Dobrotă, Oana Tofan, Iulia-Diana Samson, Ştefania  Dumitru, Corina Dragomir, Marian Rădulescu

Regia: LENUŞ-TEODORA MORARU
Coregrafia: VICTORIA BUCUN
Scenografia: GELU RÎŞCA
Desene: IORESTINA D. FLOREA
Durata: 1h 45’

Spectacolul se adresează preadolescenților (12-14 ani)  și adolescenților (14 -18 ani), precum și adulților.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Yasunari Kawabata – VECHIUL ORAŞ IMPERIAL

astăzi, 02:40
17

Zen, înainte de a fi religie, practică, exerciţiu de meditaţie, este un drum. Un drum prin care omul se poate elibera de haosul gândurilor, de neliniştea existenţială, de zgomotul de...

Două femei s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe doar pentru a-şi verifica sănătatea

Duminică, 17 Decembrie 2017
712

O dovedeşte şi cazul a două femei ce au venit, duminică, din localităţile judeţului în municipiul reşedinţă de judeţ pentru a vedea parada de datini şi obiceiuri şi cu această ocaz...

Tânăr accidentat la patinoarul municipalităţii!

Duminică, 17 Decembrie 2017
2945

Tânărul, de 21 de ani, din comuna Ungureni a venit, sâmbătă, la Botoşani împreună cu mai mulţi prieteni şi au decis să meargă la patinoar. După câteva ture pe pationa...