În toamna anului 1981, un adolescent din Botoşani a pus pe jar regimul comunist, pictând nopţi la rând zidurile din oraş cu inscripţii care îndemnau cetăţenii să îşi caute libertatea. Un gest de un curaj nebun, care a fost aspru pedepsit de Securitate.
Povestea lui Mugur Călinescu, cel care, la numai 16 ani, stârnea alerta maximă în rândul Securității din Botoşani, este una tipică pentru anii 80, când comunismul construia o lume nouă cu viaţa şi sângele tinerilor care aveau curajul să strige pentru libertate. Mugur Călinescu a murit de leucemie, după zeci de anchete, hărţuieli ale securiştilor şi durerea de a se vedea, la vârsta adolescenţei, părăsit de cei pentru care luptase până la ultima fărâmă de viaţă.
S-a născut pe 28 mai 1965, Botoșani, s-a stins pe 13 februarie 1985. Pe când era elev în clasa a XI-a la Liceul "A.T. Laurian", a fost arestat pentru că, după o vizită a lui N. Ceauşescu, scrisese pe clădirile din Botoşani lozinci anticomuniste ("Vrem sindicate libere", "Vrem libertatea cuvântului", "Jos Ceauşescu"). A fost îndelung anchetat de Securitate şi, se pare, iradiat.
"La 16 ani, Mugur Călinescu (elev în clasa a X-a la liceul "A. T. Laurian"), influenţat de emisiunile de la Radio Europa Liberă, a pictat nopţi la rând zidurile clădirilor din oraş cu mesaje şi lozinci precum: "Cetăţeni! Trebuie să fim conştienţi de rolul nostru în societate şi să spunem un nu hotărât stărilor de lucruri ce se conturează la noi"; "În Polonia prietenă, oamenii au dobândit o libertate reală, au sindicate libere «Solidaritatea» şi «Solidaritatea rurală». Acestea le reprezintă cu adevărat drepturile chiar dacă au aceleaşi probleme alimentare ca şi noi"; "Vrem libertate"; "Vrem respectarea tuturor drepturilor"; "Nu mai putem accepta mizeriile şi nedreptăţile din ţara asta"; "Cetăţeni! Ţara noastră are o situaţie economică grea. Datoriile externe au atins 10 000 000 000 dolari, în timp ce în presă plouă cu «petale roz»"; Vrem democraţie", scrie istoricul Mihail Bumbeş.
Revolta adolescentului care a sfidat cu un curaj nebun teroarea fostei Securităţi n-a rămas fără urmări. Timp de mai multe săptămâni, organele locale ale Ministerului de Interne, susţinute şi de Miliţia şi Securitatea din judeţul vecin (Suceava), au declanşat operaţiunea "Panoul", răscolind Botoşaniul în căutarea "teroristului" care "atentase" la valorile regimului comunist. După o lună de zile de la demararea acţiunii de prindere a făptaşului, Mugurel Călinescu este arestat în timp ce scria un mesaj pe un panou, de către o patrulă compusă dintr-un miliţian şi un securist.
Au urmat sute de ore de anchetă la Securitatea din localitate, deschiderea unui dosar de urmărire informativă – DUI, sub numele de cod "Elevul", şedinţe de prelucrare la şcoală, ameninţări cu exmatricularea şi şcoala de corecţie.
La doi ani de la debutul anchetei, în noiembrie 1983, adolescentul rebel al Botoşaniului este diagnosticat cu leucemie iar după alti doi, la data de 13 februarie 1985, moare într-un spital din Iaşi. Martorii vremii aveau să acuze după 1990 că Mugurel Călinescu ar fi fost iradiat în timpul anchetelor cu o substanţă pe care securiştii i-o puneau de fiecare dată în ceaşca de cafea pe care era obligat s-o bea".
"L-au arestat, l-au ţinut vreo 3 zile, apoi i-au dat drumul. Dar nu l-au lăsat niciodată în pace. Îl chemau de două-trei ori pe săptămână la ei. Îl serveau cu cafea. El nu prea bea cafea. Îi spuneam să nu mai bea cafea. Chiar îmi spunea că îl lăsaseră singur într-o cameră ciudată... L-au radiat! Nu ştiu ce i-au pus în cafea! S-a schimbat total...", mărturisea mama lui Mugurel.
La înmormântarea sa, cortegiul funerar a fost înţesat de securişti. Cine ştie, poate ar mai fi putut lăsa un mesaj, scris cu majuscule, dincolo de moarte. "LIBERTATE!".
În 2008, după multe insistenţe ale mamei sale, lui Mugur Călinescu i se recunoaşte "Calitatea de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă".
Cum acţiona Mugur? Aflăm din Anale Sighet 10, capitolul "Liceeni contra dictaturii": După ce îşi termina lecţiile, asculta ştirile de la "Europa Liberă", pe care radioul său poposea cel mai des, îmbrăcat în echipament sportiv, ieşea să-şi facă "antrenamentul" de seară. Locuia într-un bloc central, pe str. Marchian nr. 64, chiar (Gazeta de Botoşani“, nr. 18, 1 februarie 1990) în faţa Casei Sindicatelor, atunci în construcţie. În fugă, pe panourile şantierului de acolo scria lozinci, după care îşi continua periplul, lozincile fiind scrise chiar şi pe zidurile Comitetului Judeţean de Partid. A fost prins, la începutul lunii octombrie, când încă nu începuseră cursurile şcolare, elevii şi profesorii fiind antrenaţi la campania agricolă de toamnă. Dezamăgirea securiştilor puşi pe urma "bandiţilor" care le creau insomnii a fost foarte mare. Se aşteptau să descopere o organizaţie, un grup, iar cel arestat şi încătuşat era aproape un copil.
(…)Revenit acasă, după câteva zile de anchetă, băiatul va fi total schimbat: abătut, taciturn, refuzând să vorbească despre tratamentul la care a fost supus. Rar îi mărturisea mamei că era pus să stea cu mâinile în sus în faţa unei lumini foarte puternice şi că era de fiecare dată servit cu cafea, el, un copil de 17 ani. Pus în libertate, la cel mult două zile, era chemat la Securitate şi anchetat, pus să dea declaraţii. A urmat scenariul obişnuit în asemenea cazuri: oprobiul public. Punerea în discuţia UTC-ului, sancţionat, iar apoi, în Aula Liceului, în prezenţa conducătorilor de partid locali, ai tuturor directorilor de liceu din judeţ, o şedinţă exemplară la care a fost obligată să asiste şi mama băiatului. Fosta directoare a liceului, soţia unui important activist de partid a fost neiertătoare, înfierând cu "mânie proletară" faptele elevului Iulian-Mugurel Călinescu. I s-a întocmit dosar pentru şcoala de corecţie; ameninţările se ţineau lanţ la adresa mamei şi a băiatului. Bătând la mai multe uşi, mama a reuşit să-l absolve de şcoala de corecţie. Băiatul părea a fi lăsat în pace, dar telefonul era ascultat şi familia supravegheată discret.
