Cand dirijorul lacrimeaza, armele tac. Nelinistea sociala, agresivitatea politica, nesiguranta materiala, neajunsul financiar sau inconstanta spirituala in care traim au disparut ca prin farmec, pentru doua ore si jumatate, timp in care miracolul Concertului de Anul Nou al Filarmoncii botosanene s-a faurit in fata a sute de spectatori. 

Dirijorul spaniol Alfonso Saura, impreuna cu tenorul Cosmin Marcovici, soprana Nicoleta Chirila si instrumentistii Filarmonicii Botosani, au oferit vineri seara un regal muzical care a depasit granitele si limitele unui discurs strict repertorial, publicul avand parte de o reala transcendere a muzicii, dar mai ales de un spectacol al artei interpretative dirijorale greu de egalat.

Daca prezentarea concertului, facuta de actrita Dana Bucataru, prezentare extrem de utila si de dorit si in alte spectacole ale Filarmonicii botosanene, a dat o nota de inalta tinuta concertului, nu acelasi lucru se poate spune despre prestatia actritei Valentina Fatu, care nu s-a ridicat la nivelul evenimentului, dupa cum nu a atins nici culmile artistilor care au mai urcat pe scena Filarmonicii, Doru Octavian Dumitru, Radu Gheorghe sau Horatiu Malaiele.  

Johann Strauss, Giuseppe Verdi, Léo Delibes, Ruggiero Leoncavallo, Franz Lehár, Franz von Suppé, Giacomo Puccini, Jacques Offenbach. Momente inaltatoare reusite de cei doi solisti, individual sau impreuna. Un dirijor viu, care a facut sunetul sa vibreze pe fiecare instrument al fiecarui artist in parte, pentru ca in final sa nasca un spectacol unic, irepetabil.

Apauze... aplauze... aplauze!

Aplauzele de la Marşul lui Radetzky, de Johann Strauss-tatal, ultima piesa din Concertul de Anul Nou, au anticipat finalul unui eveniment de exceptie petrecut vineri seara pe scena Filarmonicii Botosani.

Aprecierea extrem de calda a publicului, aplauzele in picioare, minute in sir, doua bisuri si.. lacrimile dirijorului in fata a sute de oameni impliniti, pentru cateva ore, de o muzica divina, sunt insemnele unei normalitati spirituale de care, negresit, botosanenii au nevoie.

Lipsit de fastul, fericit, de altfel, de la Teatrul Mihai Eminescu, unde inca se desfasura Gala de decernare a Premiilor Nationale de Poezie, Concertul de Anul Nou a dovedit ca, chiar si cu un pret aparent pretentios - 25 de lei biletul, 15 lei la balcon - "sacrificiul" financiar devine doar un semn de multumire si respect fata de artisti.

 

Cine tine in umbra muzica?

Din nefericire, o problema veche a Filarmonicii botosanene, care pare sa se acutizeze de la o saptamana la alta, apasa tot mai greu, afectand confortul spectatorilor. Nu se stie din ce pricini, de neinteles si de-a dreptul misterioase, spectacolele au loc intr-un semiobscur deranjant atat pentru public, dar mai ales pentru invitatii care evolueaza pe scena. Prima parte a concertului de vineri seara s-a desfasurat, fara a exagera, aproape in intuneric, creand nervozitate si un disconfort vizibil in sala.

A fost nevoie de interventia consultantului artistic al Filarmonicii, Ion Turcanu, la solicitarea spectatorilor, pentru ca partea a doua sa se "lumineze", insa nu indeajuns cat sa ofere stralucire solistilor.

O problema pe care am semnalat-o de mai multe ori si pe care viceprimarul Catalin Alexa, prezent in sala, a promis sa o aiba in vedere. De altfel, in calitate de spectator, Catalin Alexa a recunoscut ca a remarcat lumina insuficienta din timpul concertului, dar mai ales faptul ca publicul aproape ca nu a putut distinge fetele solistilor sau pe cea a prezentatorului.

 

15 ianuarie, o singura sarbatoare!

Dincolo de aceste neajunsuri, poate ca un singur eveniment in Botosani, pe 15 ianuarie, in aceeasi sala, cu o Gala de premiere a laureatilor pentru poezie, finalizat cu concertul de la Filarmonica, ar fi oferit o manifestare unica, in beneficiul botosanenilor, care s-au vazut pusi in situatia de a renunta la poezie in favoarea muzicii si invers, cele doua evenimente petrecandu-se aproape in acelasi timp.

"Mi-am dorit intotdeauna sa aplaud in ritmul Marşului lui Radetzky, asa cum vedeam la televizor cand se transmitea Concertul de Anul Nou de la Viena, dar desigur ca nu am sa ajung niciodata acolo. In seara aceasta insa am trait cu adevarat atmosfera vieneza si am aplaudat cu lacrimi chiar. Doar stralucirea luminilor de pe scena din Viena nu a fost si aici la fel, dar asta e la Botosani, nu avem aceleasi posibilitati tehnice. Avem instrumentisti de valoare, trebuie sa mai umplem cu bunavointa si responsabilitatea celor care organizeaza evenimentele", a spus la final Maria Grecu, o pensionara din Botosani, impresionata de concert.

"Vin de ani de zile la concerte, aproape saptamanal, si nu am vazut niciodata o sala ca in aceasta seara. Nu mai gasesti locuri nici la balcon. Pacat de lumina din timpul spectacolului, de saracia in care traim. E pacat, am vazut oameni suparati in sala. Dar nu a plecat nimeni, pana la ultimele aplauze, si daca dirijorul ar fi decis sa cante inca o ora, tot nu ar fi plecat niciun om de aici. A fost un miracol. Am plans...", marturiseste Ioana P.

Botosanenii nu vor uita prea curand seara de 15 ianuarie. Pentru ca, in vremuri tulburi, chinuitoare, vrajmase, cand dirijorul lacrimeaza, armele tac...