Din cauza condiţiilor vitrege din timpul primului război mondial şi de mai apoi, tânărul Dumitru a absolvit doar patru clase primare, de fiecare dată fiind premiant, şi doi ani de şcoală profesională. Fiind foarte apropiat de fratele său Gheorghie, mai mare decât el cu zece ani, Dumitru l-a urmat în viaţa monahală, mai întâi în România, începând din 1923, şi apoi la Muntele Athos, trei ani mai târziu. În timp ce Gheorghie a primit numele de Ghimnazie la Schitul Măgura din Moldova, unde a fost hirotonit ierodiacon, Dumitru avea să devină monah în Muntele Athos.
Cei doi fraţi au intrat în Sfântul Munte în ziua de 6 septembrie 1926, împreună cu încă doi tovarăşi, veniţi şi ei de la Schitul Măgura. Dumitru avea pe atunci doar 17 ani. După un scurt pelerinaj prin Athos, fraţii Ignat încearcă să se stabilească la Schitul Românesc Prodromul, dar nu sunt primiţi, din cauza problemelor existente în acea vreme la schit. Împreună cu un alt călugăr român, schimonahul Sebastian, Părintele Ghimnazie şi cu Dumitru împrumută o sumă apreciabilă de bani şi cumpără Chilia Bunavestire de pe teritoriul Mănăstirii Pantocrator. Pentru a-şi putea plăti datoria cei doi fraţi muncesc din greu, timp de trei ani, ca argaţi la Mănăstirea Iviru.
Deşi viaţa le era foarte aspră, la Chilia Bunavestire, Dumitru şi Pr. Ghimnazie au avut cele mai mari bucurii duhovniceşti, care i-au ajutat să treacă cu bine peste multele ispite ale demonilor. În 1927 Dumitru este tuns călugăr cu numele Dionisie, iar în 1931 este hirotonit ierodiacon. După moartea stareţului lor, părintele Sebastian, fraţii Ignat merg în 1933 la Chilia Sfântul Tihon din Zadonsk din Capsala, condusă de Stareţul Ghedeon Chelaru. Împreună cu acesta vor prelua din 1937 Chilia Sfântul Gheorghie din Colciu, pe care au refăcut-o din temelii şi de care Părintele Dionisie nu se va mai despărţi niciodată. Este făcut ieromonah în 1937 la Chilia Sfântul Tihon de către Episcopul Sfântului Munte, Ierotei, iar duhovnic devine în 1945.
Decenii la rând Bătrânul Dionisie s-a nevoit în tăcere urmând exemplul de viaţă al fratelui său, Părintele Ghimnazie, care ajunsese la o mare sfinţenie înainte de sfârşitul său pământesc, în 1965. După moartea Părintelui Ghedeon Chelaru, în 1979, Părintele Dionisie a devenit conducătorul chiliei, avându-l alături pe schimonahul Ioan Şova, celor doi adăugându-li-se în următoarele decenii şi alţi vieţuitori.
Bucurându-se de-a lungul vieţii de sfaturile duhovniceşti ale unor părinţi sporiţi, Stareţul Dionisie a devenit unul dintre cei mai experimentaţi părinţi duhovniceşti din Sfântul Munte, deopotrivă pentru monahii români, greci sau de alte neamuri, dar şi pentru miile de pelerini veniţi din întreaga lume ca să găsească la Colciu linişte sufletească şi sfat duhovnicesc.
Bătrânul Dionisie a trecut la cele veşnice în 28 aprilie/11 mai, 2004, la vârsta de 95 de ani, dintre care 78 de ani petrecuţi în Sfântul Munte. (din volumul Stareţul Dionisie. Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Ed. Prodromos).