Dăruind, oferim din sufletul nostru! Să dăruim bunătate în această săptămână
BOTOSANI

Dăruind, oferim din sufletul nostru! Să dăruim bunătate în această săptămână

 lumina.ro  

Suntem în plină Săptămână a Patimilor, ultima din acest post al Paştelui. Poate unii dintre noi au porniri spre a face un bine cuiva, să-şi mai aline sufletele şi "să-şi mai spele din păcate", dacă Sfânta Împărtăşanie nu le-a fost suficientă.

Materialul de faţă are drept scop indicarea unei direcţii spre un "bine", dar nu sunt excluse şi alte fapte care să bucure semenii.

Centrul de Transfuzii Sanguine are nevoie în continuare de rezerve de sânge, în condiţiile în care urmează Sărbătoarea Învierii Domnului, iar botoşănenii vor avea mai multe zile libere. Cadrele medicale aşteaptă donatori care să aibă o stare de sănătate suficient de bună încât să lase din sângele lor, care să fie folosit pentru transfuzarea pacienţilor din Spitalul Judeţean Mavromati şi pentru eventualele urgenţe.

"Iar am ajuns la 10- 12 donatori pe zi, ceea ce este foarte puţin comparativ cu nevoile spitalelor. Tot sperăm că oamenii vor veni şi la noi, mai ales acum, în aceste zile. În urmă cu mai mulţi ani, înaintea sărbătorilor, de Paşte, de Crăciun, veneau mai mulţi donatori, dar poate au plecat din ţară, poate nu mai pot dona", spunea medicul Parascheva Temneanu, directorul Centrului de Transfuzii Sanguine.

Mai nou, donatorii care ajung la Centrul de Transfuzii şi reuşesc să doneze primesc în schimb Carnetul de donator, în care sunt trecute datele personale şi grupa de sânge. "Poate acest carnet va fi de natură să stimuleze mai mulţi botoşăneni să dea o mână de ajutor celor în nevoie", adaugă directorul Centrului.

Donarea de sânge este un act voluntar, anonim şi neremunerat. Procesul de selecţie a donatorilor este riguros şi necesită efectuarea unor paşi care uneori pot să nemulţumească donatorii grăbiţi. Se recoltează sânge persoanelor sănătoase, cu vârsta cuprinsă între 18- 50 ani, la un interval de minimum doua luni între donările de sânge total, fără a depăşi cinci donări pe an pentru bărbaţi şi patru donări pe an pentru femei.

Donarea de sânge constă în recoltarea a 450 de mililitri, fapt ce durează în jur de 10-15 minute. Donatorii trebuie să fie odihniţi şi bine hidrataţi, să nu fi fumat cel puţin o oră înainte de donare, să nu fi consumat alcool, grăsimi sau dulciuri concentrate, medicamente şi să aibă o stare bună de sănătate fizică şi mentală şi o stare de igienă personală corespunzătoare.

Dacă nu vă încadraţi în criteriile necesare pentru a deveni donator, aveţi posibilitatea de a deveni voluntar de Crucea Roşie. E drept că procesul e mai îndelungat şi necesită timp, însă activitatea este una aducătoare de satisfacţii, atât voluntarilor cât şi celor ce beneficiază de ajutorul acestora.

Rapidă şi eficientă este însă şi dăruirea. Traversăm perioada în care botoşănenii, ca toţi românii de altfel, dau buzna în magazine şi golesc rafturile. Pe lângă toate cumpărăturile de care aveţi nevoie, poate ar fi bine să cumpăraţi un litru de ulei, un kilogram de zahăr sau orice alt aliment pentru un vecin, pentru un sărac despre care ştiţi că nu îşi va permite bucatele tradiţionale de sărbătoare.

În zona Pieţei Centrale, de exemplu, sunt bătrâne care vând flori. Înainte de a le judeca, dăruiţi-le ceva din prea multul pe care îl aveţi. Mai mult, în această perioadă gospodinele fac ordine în dulapuri şi selectează hainele "de bune" de cele mai uzate sau care nu mai sunt la modă. Dăruiţi hainele care nu vă mai sunt de folos celor care au nevoie. Bucuria lor că au primit ceva va fi dublată de mulţumirea că acum aveţi mai mult loc în dulap. În plus, aţi făcut şi o faptă bună.

De asemenea, pe lângă bisericile şi mânăstirile despre care ştiţi că sunt avute, există şi lăcaşuri de cult sărace, în care vieţuitorii sau vieţuitoarele se întreţin strict din ce îşi cultivă sau din ce primesc de la credincioşi. Un exemplu este Mănăstirea cu hramul Sfintei Cruci de la Lebăda, care în urmă cu aproape doi ani a fost mistuită de flăcări. Important este să aveţi pornirea de a dărui.

Şi chiar dacă nu avem nimic palpabil de dăruit, nici bani, nici mâncare, nici sânge, e loc oricând de o vorba bună! Pentru că dăruind vom dobândi- liniştea interioară, bucuria că am mulţumit pe cineva.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Află despre noutățile din industria SEO, îmbunătățește-ți cunoștințele și socializează cu oameni deosebiți din domeniu, SEO Vibes on Tour, București

astăzi, 14:42
28

SEO Vibes on Tour este un super eveniment special dedicat celor care pasionați de lumea SEO, iar scopul lui este de a aduce împreună specialiștii de SEO pentru a-și îmbunătăți cuno...

USR Botoșani: Bani de reabilitări stradale și căldură în școli, la un pas de a fi dați de primarul Andrei pe campania sa electorală

astăzi, 13:33
174

În condițiile în care botoșănenii își rup mașinile de ani de zile pe străzile denivelate din Municipiul Botoșani și în condițiile în care elevii sunt puși să-...

O judecătoare a murit într-un mod stupid, la 54 de ani. ”A mai apucat să-şi sune soţul, dar…”

astăzi, 12:54
1784

Moarte stupidă, la 54 de ani, a unei judecătoare din cadrul Tribunalului Iași. Femeia a decedat marți, după ce a căzut pe scări.„Nu era bolnavă. A fost pur şi simplu un accident. Di...