Din iulie se scumpeşte apa! Vezi cu cât

Din iulie se scumpeşte apa! Vezi cu cât
Din luna iulie, botoşănenii vor plăti mai mult pentru serviciile de apă şi canal oferite de Nova Apaserv.

Potrivit reprezentanţilor Nova Apaserv, majorarea tarifelor este o condiţie impusă prin proiectul pe POS Mediu, iar în momentul în care s-a obţinut proiectul s-a stabilit şi un calendar de corecţie a preţului la apă.

“Majorarea tarifului la apă şi canal se va opera începând cu data 1 iulie. La apă preţul se va majora cu 10%, iar la canal cu 25%. Este o condiţie în contractul de delegare al ADI, pentru a putea susţine proiectul pe POS Mediu. Oricum la Botoşani preţul la apă şi canal este sub media pe ţară.", a declarat Gabriel Cârlan, directorul Nova Apaserv.

Proiectul pe POS Mediu are o valoare de 102 milioane de euro, urmând a fi făcute investiţii în reţeaua de alimentare cu apă din întreg judeţul. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sute de elevi botoșăneni au participat la Conferința Județeană „Educăm pentru viitor!” (foto, video)

Vineri, 10 Mai 2024
146

Vineri dimineață, la Casa de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botoșani, începând cu ora 11:00, s-a desfășurat Conferința Județeană „Educăm pentru viitor!&...

Un polițist din Botoșani, abia ieșit la pensie, a murit la doar 46 de ani! (foto)

Vineri, 10 Mai 2024
4686

Doliu și la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani, după ce un coleg abia ieșit la pensie a trecut la cele veșnice.Agent șef principal de poliție Adrian Sobîrneț a mu...

Vrei să devii jandarm? Mai ai doar patru zile la dispoziție pentru a păși spre o carieră în Jandarmeria Română!

Vineri, 10 Mai 2024
269

Jandarmii din imagini au făcut acest „pas" cu câțiva ani în urmă, din dorința de a avea un loc de muncă sigur, care să le ofere satisfacții profesionale și personale și...