Sâmbătă, primăriile vor tăia iarba pârloagelor din județ! Ambrozia este considerată de specialiști un alergen extrem de supărător

Sâmbătă, primăriile vor tăia iarba pârloagelor din județ! Ambrozia este considerată de specialiști un alergen extrem de supărător

Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani a anunțat astăzi că la nivel național va avea loc o amplă campanie numită "28 septembrie 2019 SOS Ambrozia – Mișcare civică pentru mediu și sănătate cu implicare națională pentru combaterea plantei invazive Ambrosia Artemisiifolia – iarba pârloagelor".

APM susține că acest demers a fost inițiat ca urmare a răspândirii exagerate, atât la nivel județean, cât și la nivel național, a ambroziei, precum și a numeroaselor sesizări din partea cetățenilor care fac alergie la această plantă, lucru confirmat și de statisticile medicale.

Campania se va derula la nivel național în ziua de sâmbătă 28 septembrie 2019, în intervalul orar 10.00 – 15.00, și are drept scop combaterea plantei invazive Ambrosia Artemisiifolia - Iarba pârloagelor.

Astfel, UAT-urile vor desfășura activități de cosire pe domeniile publice aflate în administrare și vor mobiliza comunitatea locală pentru desfășurarea de activități de cosire pe domeniile private (curți, grădini).

"Campania din ziua de 28 septembrie 2019 se adresează și administratorilor drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole care, conform legislației actuale, au obligaţia să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii ambrozia." a declarat directorul executiv al APM Botoșani, dl. Eugen Mateciuc.

Ambrozia face parte dintr-o familie de plante sau buruieni care sunt un alergen extrem de întâlnit. Când o persoană inspiră polenul de la ambrozie, sistemul sau imunitar poate reacționa de parcă ar fi vorba de o substanță ce cauzează o boală, iar acea persoană poate să aibă simptomele unei alergii.

Ambrozia este o plantă sălbatică (buruiană), ce crește în special pe câmpuri, la marginea orașelor, sau în zonele cu buruieni de pe terenurile virane. Polenizarea are loc la sfârșitul verii și începutul toamnei, înainte că vremea să devină foarte răcoroasă. Polenul este răspândit de vânt și este atât de fin, încât nu îl putem observă cu ochiul liber, cum se întâmplă în cazul altor factori alergeni, cum ar fi puful plopilor, primăvară.

Cantitatea de polen de ambrozie din aer este mai mare dimineață, de aceea este posibil că simptomele cauzate de alergia la ambrozie să fie mai puternice în prima parte a zilei. De asemenea, în zilele cu vânt puternic și uscat, concentrația de polen de ambrozie din aer crește. O persoană poate să între în contact cu polenul de ambrozie prin simplul fapt că respiră aerul cu particule de acest gen, așa că este foarte greu de evitat acest polen.

Există mai multe tipuri de ambrozie, iar buruiană această, de regulă, eliberează polenul între lunile august și septembrie. O singură plantă de ambrozie poate eliberă până la un miliard de particule de polen, care dau naștere altor plante și care provoacă alergii sezoniere semnificative. De regulă, polenul de ambrozie apare între lunile august și jumătatea lui octombrie, iar "vârful" este atins în luna septembrie.

Cantitatea de polen din aer este, de regulă, cea mai mare între orele 10 dimineață și 3 după-amiază, în funcție de vreme. Ploaia și temperaturile scăzute pot ajută la scăderea concentrației de polen de ambrozie din aer.

 

Spune-ne opinia ta