Protestul asociațiilor care cer autostradă. Revendicările cetățenilor din regiunea Moldova!

Protestul asociațiilor care cer autostradă. Revendicările cetățenilor din regiunea Moldova!

Reprezentanții asociațiilor care militează pentru construcția unei autostrăzi care să lege Moldova de Vest vor protesta vineri, 8 februarie, în București. Toate revendicările au fost adunate într-o scrisoare deschisă:

SCRISOARE PUBLICĂ adresată instituțiilor: Guvernul României, Senatul României și Parlamentul Romaniei - Camera Deputatilor

Revendicările cetățenilor din regiunea Moldova

Tergiversarea continuă a aplicării reglementărilor legale în vigoare, privind construirea Autostrăzii A8, Iași – Ungheni – Târgu Mureș, obiectiv strategic de importanță națională, pune în pericol pentru alte decenii dezvoltarea firească a regiunii Moldova, care se află într-un stadiu avansat de degradare socială și economică, urmare a măsurilor administrative discreționare aplicate de la ”Centru”.

Astfel, din nou, societatea civilă din zona de est a țării - parte a României - revine cu noi solicitări imperative către instituțiile de resort ale statului român, pentru demararea celui mai important proiect de dezvoltare economică și socială al Moldovei - Autostrada Unirii. De asemenea, solicităm și întreprinderea de măsuri necesare asigurării continuării implementării proiectului privind realizarea Autostrăzii A7.

În conformitate cu dispozițiile Legii 291/2018 (Legea Autostrăzii Unirii), coroborate cu normele prevăzute de H.G. 666/2016 și Master Planul General de Transport al României, Asociațiile partenere ”Împreună pentru A8”, ”Moldova Vrea Autostradă”, ”Pro Infrastructură” și ”Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei” formulează următoarele solicitări:

1. Respectarea și, implicit, aplicarea de îndată a Legii nr. 291/2018 (publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 1022, din 29.11.2018), cu privire la demararea procedurilor, impuse prin textul de lege menționat, de către Ministerul Transporturilor.

2. Numirea de îndată a unui ministru al Transporturilor competent, în persoana unui specialist în domeniu, cu expertiză și capacitate dovedită de a administra un portofoliu extrem de complex, care gestionează bugete de miliarde de euro.

3. Restructurarea imediată a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin demiterea actualului Director General, Narcis Ștefan Neaga, și recrutarea prin concurs a unui profesionist cu competențe dovedite în domeniu, căruia să îi fie atribuit un mandat pe termen mediu/lung, dar și numirea, de asemenea, a unor experți în posturi-cheie, cum este, de exemplu, ”specialist achiziții publice”.

4. Demararea de îndată și necondiționată a procedurii de scoatere la licitație a lucrărilor tehnice pentru completarea/actualizarea studiilor de fezabilitate în ceea ce privește tronsoanele Târgu Mureș - Ditrău și Ditrău – Târgu Neamț.

5. Renunțarea la procedura ”parteneriat public-privat (PPP)”, în ceea ce privește implementarea proiectului pentru secțiunea Cristești – Pașcani – Lețcani, și preluarea imediată și necondiționată de către Ministerul Transporturilor (în speță, CNAIR) a întregului tronson Târgu Neamț - Iași – Ungheni, de la Comisia Națională de Statistică și Prognoză, pentru ca și această parte a drumului de mare viteză să facă obiectul finanțării prin fonduri nerambursabile puse la dispoziție de către Comisia Europeană.

6. Întocmirea de îndată și necondiționată a documentației de achiziție publică pentru lucrările tehnice privind actualizarea/completarea studiilor de fezabilitate pentru sectorul Târgu Neamț - Iași – Ungheni și scoaterea acestora la licitație până la finalul anului 2019.

7. Stabilirea unui program de implementare, care să prevadă în mod expres termene clare pentru finalizarea studiilor de fezabilitate până în anul 2021 și asumarea acestora în mod concret de către Ministerul Transportului și CNAIR, pentru lucrările privind toate tronsoanele Autostrăzii Unirii: Târgu Mureș - Ditrău, Ditrău – Târgu Neamț și Târgu Neamț - Iași –Ungheni.

8. Corelarea proiectului privind construirea Autostrăzii Unirii cu POIM 1 (2014 – 2020) și introducerea acesteia în POIM 2 - viitorul exercițiu financiar al Uniunii Europene 2021 – 2027, pentru ca acest obiectiv să fie finanțat din fonduri europene nerambursabile, iar realizarea drumului de mare viteză să fie încheiată într-un termen de 12 ani, după cum urmează:

- 2019-2021 – completarea studiilor de fezabilitate pentru toate tronsoanele;

- 2019-2021 – introducerea proiectului Autostrăzii A8 în POIM 2 și depunerea cererii de finanțare pentru execuția lucrărilor în baza studiilor actualizate pentru toate tronsoanele;

- 2021-2030 – execuția lucrărilor pentru cei 311 kilometri ai autostrăzii.

9. Stabilirea unui calendar clar și asumat pentru realizarea tronsoanelor Pașcani – Suceava și Suceava – Siret din cadrul Autostrăzii A7 (Ploiești – Bacău – Suceava – Siret) și scoaterea la licitație cât mai rapid a documentațiilor tehnice pentru Studiu de fezabilitate și Proiect tehnic.

10. Asumarea termenelor precizate și a etapelor de către Guvernul României, respectiv Ministerul Transporturilor și CNAIR, prin luarea unor măsuri concrete în acest sens și crearea unui cadru transparent pentru monitorizarea acestor activități. În acest sens, se impune înființarea unei ”comisii mixte de monitorizare și implementare” a acestui proiect, care să aibă putere decizională și corectivă și care să funcționeze în toată perioada implementării proiectului, 2019 – 2030; comisia va fi formată din reprezentanți ai Executivului, parlamentari și asociațiile civice implicate în acest demers.

Asociația Împreună pentru A8
Asociația Moldova vrea autostrada
Asociația Pro Infrastructură
Asociația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Concurs organizat a patra oară pentru ocuparea unei funcții de șef, pe aproape 8000 de lei în mână

astăzi, 18:49
691

Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) organizează pentru a patra oară concursul de ocupare a postului de director al Biroului economic, de resurse umane, administrație și informati...

Kolesovs, nota 3 după evoluția dezastruoasă de aseară. Opt corigenți în tabăra Botoșaniului

astăzi, 18:31
259

Gazeta Sporturilor a publicat, în ediția de astăzi a ziarului tipărit, notele de după partida FC Botoșani - Chindia Târgoviște, terminat în 0-3. Acestea sunt dezastruoase pentr...

Segmente din două drumuri județene vor fi modernizate prin CNI. Până când se pot depune oferte:

astăzi, 18:13
364

Segmente din două drumuri județene vor fi consolidate și reabilitate, cu circa 26 de milioane de lei, buget fără TVA. Este vorba despre tronsonul Dumeni-Havârna și despre tronsonul Ro...