Povestea se repetă: un singur dosar înscris în selecţia pentru funcţia de manager al Nova Apaserv!

Reluarea procedurii de selecţie a candidaţilor pentru funcţia de manager general al Nova Apaserv nu aduce mari surprize. Dacă la prima selecţie a fost depus un singur dosar de candidatură, la a doua selecţie situaţia este la fel.

Povestea se repetă: un singur dosar înscris în selecţia pentru funcţia de manager al Nova Apaserv!

   FOTO: Ştiri.Botoşani.Ro

Cu o diferenţă: titularul dosarului. La prima etapă, Paul Pavăl, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, actual expert în cadrul ANRSC- Filiala Botoşani, a fost cel care şi-a exprimat intenţia de a intra în concurs.

Acum, tot un singur candidat a respectat termenul legal de înscriere a dosarului de candidatură, termenul expirând joi la ora 15.

"Tocmai am încheiat procesul verbal la expirarea termenului, însă nu vă pot furniza numele candidatului pentru că plicurile sunt anonimizate. Următoarea etapă este analizarea dosarului de către expertul independent", spune Dan Deleanu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Nova Apaserv.

Titularul singurului dosar depus este Albert Petru Tănase, managerul interimar al Nova Apaserv. "Aşa cum am anunţat, mi-am depus dosarul de candidatură, chiar de zilele trecute", spune Albert Petru Tănase.

După prima rundă de selecţie, în care candidatura lui Paul Pavăl a fost respinsă pe motiv că nu ar fi dovedit experienţă managerială în administrarea unei entităţi economice care să fie pe profit, Albert Tănase a preluat funcţia de manager interimar al Nova Apaserv, odată cu expirarea mandatului predecesorului său, Ady Petruşcă, revenit în funcţia de director adjunct operaţional.

La scurt timp, Albert Tănase a anunţat că este decis să se înscrie în cursa pentru funcţia de manager/ director general al societăţii, dar şi că parcurge paşii în vederea accederii în Consiliul de Administraţie al Nova Apaserv pentru încă un mandat.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Madalina Ursuleanu

O poveste minunată, cu tripleţi norocoşi şi cadourile unor oameni cu suflet mare! FOTO

Miercuri, 28 Iunie 2017
2063

Miercuri înaintea prânzului, holul Serviciului Comunitar Specializat în domeniul Protecţiei Copilului s-a umplut de sacoşe cu cadouri, aduse de funcţionarii cu statut special de l...

Iniţiativa fără precedent a unui botoşănean plecat în Anglia, pornită din experienţa proprie. “Un drum sau două în plus nu e mare lucru, nu sărăcesc”

Miercuri, 28 Iunie 2017
1641

Cezar Covataru a povestit pentru Ştiri.Botoşani.Ro despre motivele care l-au determinat să plece din ţară, despre primele zile în mijlocul londonezilor, dar şi despre planul său de a-şi ...

Două zile până la anunţata vizită a ministrului Daea la Manoleasa! Sistemul de irigaţii nu funcţionează încă

Marţi, 27 Iunie 2017
1867

În urmă cu două săptămâni, ministrul Agriculturii, Petre Daea, făcea o vizită de lucru în judeţ- cu dublu scop: campania electorală de la Vlăsineşti şi, pe parte administr...