A fost adjudecată licitația pentru consolidarea versantului de pe drumul județean Dumeni - Havârna

Consiliul Județean Botoșani a anunțat astăzi că a fost adjudecată licitația pentru consolidarea versantului de pe drumul județean Dumeni – Havârna.

Practic, Consiliul Județean Botoșani demarează încă o investiție ce are ca obiectiv principal reabilitarea infrastructurii pe drumurile județene.

Concret, este vorba despre finalizarea licitației, desemnarea constructorului și semnarea contractului pentru proiectare și execuție de lucrări, pentru  obiectivul de investiții „Consolidare versant şi modernizare DJ 293, Dumeni–Havârna, km 8+100 – 9+000” , aprobat la finanțare  prin „Subprogramul - Lucrări în primă urgență” derulat prin Compania Națională de Investiții.

 

“Marți, 04 februarie 2020 a avut loc semnarea contractului pentru proiectare și execuție lucrări pentru acest obiectiv de investiții, de către reprezentații Companiei Naționale de Investiții precum și de Consiliul Județean Botoșani, scopul fiind începerea cât mai curând a lucrărilor prevăzute în proiect” a anunțat astăzi Consiliul Județean Botoșani.

Valoarea totală a lucrării este de 14.250.885 lei, din care 11.628.817 lei  vin de la Compania Națională de investiții, iar 2.622.067 lei reprezintă contribuția Consiliul Județean Botoșani.

Lucrările de consolidare a versantului, precum și cele de modernizare a sectorului de drum județean DJ 293, Dumeni - Havârna, km 8+100-9+000, presupun:

- Lucrări de consolidare a versantului (finanțate de CNI). Soluțiile de intervenție propuse au în vedere eliminarea cauzelor care au condus la degradările existente, prevenirea dezvoltării sau reactivării altor alunecări, respectiv consolidarea zonei în așa fel încât să fie eliminat riscul în exploatare a amplasamentului prin executarea unor lucrări de drenaj - 450 ml – 22 drenuri în spic, înlocuirea zidului de sprijin degradat și realizarea unei structuri de tip zid de sprijin tip cornier, din beton armat, pe aceeaşi lungime și execuția unei structuri de sprijin nou, fundat pe piloţi din beton armat, ancorați cu ancore elicoidale de retenție.

- Lucrări la nivelul podețului amplasat pe DJ 293 la km 8+232 (finanțate de CNI). În urma raportului și concluziilor din expertiza tehnică a rezultat necesitatea consolidării podețului cu placă de suprabetonare și sporirea dimensiunilor de gabarit ale căii la cerințele prevăzute de normele de proiectare în vigoare.

- Lucrări de modernizare la nivelul drumului - finanțate de CJ, inclusiv asigurarea scurgerii apelor, șanțuri și rigole, drumuri laterale.

“Având în vedere bugetul Compania Națională de Investiții pentru anul 2020 cât și urgența intervenției pe aceste sectoare de drum județean, se va finaliza în cel mai scurt timp și licitația pentru obiectivul de investiții „Consolidare versant şi modernizare DJ 296, Roma-Nicșeni , km 14+000-15+380” care la această dată este în analiză financiară. Conducerea Consiliului Județean se declară mulțumită că în sfârșit aceste două porțiuni de drum județean, care au ridicat mari probleme de-a lungul timpului din cauza alunecărilor de teren, vor beneficia de consolidare și modernizare restabilindu-se astfel confortul și siguranța în trafic pe drumul județean DJ 293 Dumeni – Havârna pentru toți participanții la trafic. De asemenea, există convingerea că în curând se va finaliza licitația și se va desemna câștigătorul și pentru consolidarea versantului de pe DJ 296 Roma – Nicșeni, astfel încât imediat ce vremea va permite se va începe execuția efectivă a acestor lucrări”, au explicat astăzi într-un comunicat reprezentanții Consiliul Județean Botoșani.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tânăr din Botoșani reținut de polițiști. A încălcat ordinul de protecție, și-a amenințat fratele mai mic!

Friday, 6 March 2026

La data de 05 martie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 25 de ani, din locali...

O nouă ediție a Festivalului – Concurs de Ouă Încondeiate de la Rogojești!

Friday, 6 March 2026

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, în colaborare ...

AJPIS Botoșani: Beneficiarii existenți ai tichetului de energie NU trebuie să depună o nouă cerere!

Friday, 6 March 2026

Persoanele care beneficiază deja de tichetul de energie nu trebuie să depună o nouă cerere, ca urmare a prelungirii acordării sprijinului pentru plata energiei electrice pân...